ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1357/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 9 august 2002, reclamanta R.V. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană

de Pensii Cluj, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie

modificată hotărârea nr. 703 din 24 iunie 2002, emisă de pârâtă pe seama reclamantei,

în sensul că acordarea indemnizației de 300.000 lei lunar, aferentă calității

sale de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu

modificările ulterioare, să se facă începând cu data de 1 aprilie 2001, iar nu

cu data de 1 aprilie 2002, cum în mod greșit a stabilit pârâta prin hotărârea

sus-menționată .

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat următoarele: în luna martie 2001 a depus cerere, prin care a solicitat

pârâtei, să-i fie recunoscută calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute

de Legea nr. 189/2000, însă aceasta i-a respins cererea, pe motivul că situația

de refugiat în condițiile ocupării Ardealului de Nord de către armata maghiară,

nu se asimilează cu situația de strămutat din motive etnice, în altă

localitate, decât cea de domiciliu; la data de 21 martie 2002 s-a adresat

pârâtei cu o nouă cerere, solicitând ca aceasta să-și revizuiească hotărârea,

prin care i-a fost respinsă cererea inițială, în sensul de a-i fi recunoscută

calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000; pârâta

a dat curs solicitării reclamantei, iar prin hotărârea nr. 703 din 24 iunie

2002, revizuită, i-a recunoscut calitatea de beneficiară a drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000, acordându-i indemnizația aferentă, începând cu

1 aprilie 2002, deși, inițial, i-a fost acordată începând cu 1 aprilie 2001.

În opinia reclamantei, acordarea

indemnizației ce i se cuvine, trebuie să fie făcută în raport cu data cererii

inițiale, când a făcut dovada, cu acte oficiale, că a suferit persecuții din

motive etnice, aflându-se în situația de „refugiat”.

Pârâta Casa Județeană de Pensii

Cluj, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea pretențiilor

reclamantei, invocând faptul că aceasta a contestat la instanță, hotărârea prin

care Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000 i-a respins cererea inițială. A

mai arătat că instanța a respins contestația, iar sentința a rămas definitivă

și irevocabilă, bucurându-se de autoritatea lucrului judecat. Totodată, pârâta

a susținut că potrivit Precizărilor nr. 1026 din 29 martie 2002 ale Casei

Naționale de Pensii, în situția în care s-a pronunțat o sentință civilă de

respingere a contestației împotriva hotărârii Comisiei de aplicare a Legii nr.1

89/2000, petentul se poate adresa cu o nouă cerere, comisiei, situație în care

drepturile se vor acorda începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care

a fost depusă cererea. În opinia pârâtei, acordarea indemnizației ce se cuvine

petentei, s-a făcut în mod corect, cu respectarea H.G. nr. 127/2002.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 453 din 23

octombrie 2002, a admis acțiunea reclamantei și a dispus modificarea, în parte,

a hotărârii nr. 703 din 24 iunie 2002, emisă de pârâtă, în sensul că acordarea

indemnizației ce se cuvine reclamantei, se face începând cu data de 1 aprilie

2001.

Pentru a pronunța astfel, instanța

de fond a avut în vedere următoarele considerente: Normele de aplicare a O.G.

nr. 105/1999, nu au introdus un nou text de lege, ci doar au explicat noțiunea

de „persoană strămutată”; situația în care se află reclamanta, este asimilată

celei de „persoană strămutată, fapt recunoscut de pârâtă prin hotărârea a cărei

modificare s-a solicitat prin acțiune; reclamanta este îndreptățită, conform

reglementărilor legale în vigoare, să beneficieze de drepturile ce i se cuvin

în calitate de persoană refugiată, însă pârâta, în mod nelegal, i-a recunoscut

calitatea de beneficiară a drepturilor din momentul formulării celei de-a doua

cereri.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.

Prin motivele de recurs, pârâta a

arătat că instanța de fond ar fi apreciat greșit cu privire la momentul de la

care reclamanta a dobândit calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de

lege, în sensul că nu a ținut seama de faptul că pe perioada anterioară datei

de depunere a celei de-a doua cereri de către petentă, a operat autoritatea de

lucru judecat a unei sentințe judecătorești, care a menținut hotărârea

administrativă, prin care pârâta a respins prima cerere formulată de petentă.

Examinând sentința atacată în raport

cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile legale

incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea

constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare.

În discuție nu se află situația de refugiat a

reclamantei și nici calitatea acesteia de beneficiară a drepturilor prevăzute

de Legea nr. 189/2000, acestea fiind recunoscute de pârâtă prin hotărârea a

cărei modificare se cere. În prezenta cauză se cere a se clarifica data de la

care se acordă indemnizația aferentă calității recunoscute, în situația în care

petenta a depus două cereri la organul competent, potrivit legii, să-i soluționeze

pretențiile sale.

Conform celor susținute de

reclamantă prin acțiune și confirmate de pârâtă, prima cerere, privind

recunoașterea calității de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr.

189/2000, a fost înregistrată la Casa Județeană de Pensii Cluj sub nr. 983 din

martie 2001. Respingerea acestei cereri este consecința faptului că autoritatea

publică chemată să o soluționeze, a interpretat restrictiv prevederile art. 1

lit. c) din Legea nr. 189/2000 și nu a asimilat situația de persoană refugiată.

în contextul evenimentelor istorice arătate de petentă, cu cea de persoană

strămutată, la care se referă art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2002. Dacă la

momentul soluționării primei cereri, Casa Județeană de Pensii Cluj ar fi

apreciat în mod corect și echitabil cu privire la starea de persecuție din

motive etnice, a persoanelor care s-au aflat în situația de „strămutat” sau

„refugiat”, aceasta ar fi admis cererea reclamantei și i-ar fi acordat

indemnizația cuvenită, începând cu data de 1 aprilie 2001, conform art. 5 alin.

(1) din legea sus-menționată.

Prin cea de-a doua cerere, înregistrată sub nr.

30920 din 21 martie 2002, reclamanta care, între timp, a luat cunoștință de

apariția H.G. nr. 127/2002, dată în aplicarea Legii nr. 189/2002, precum și de

reconsiderarea poziției Casei Naționale de Pensii, cu privire la situația de

refugiat din motive etnice, a solicitat Comisiei de aplicare a Legii nr.

189/2000, reanalizarea primei cereri și revizuirea hotărârii prin care i-a fost

respinsă cererea.

Hotărârea prin care a fost respinsă

prima cerere a reclamantei, este un act administrativ de autoritate, care poate

fi revizuit de către organul administrativ emitent, cum de altfel a procedat

pârâta care, prin hotărârea nr. 703 din 24 iunie 2002, a aprobat cererea reclamantei,

recunoscându-i acesteia calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de

Legea nr. 189/2000.

Beneficiul drepturilor prevăzute de

legea sus-menționată se dobândește din momentul dovedirii situației de

„strămutat” sau „refugiat”, iar acordarea drepturilor se face cu începere de la

data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, în

conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) din lege.

Întrucât reclamanta a făcut dovada

situației sale de „refugiat”, odată cu depunerea primei cereri, pârâta, prin

hotărârea revizuită, trebuia să-i acorde drepturile în raport cu data depunerii

primei cereri, așa cum în mod corect a procedat instanța de fond.

În ceea ce privește susținerile

recurentei, cum că prin acordarea indemnizației, conform cerințelor

reclamantei, s-ar aduce atingere autorității lucrului judecat, prevăzută de

art. 1201 C. civ., acestea sunt lipsite de relevanță în contextul celor arătate

mai sus.

Pentru considerentele expuse și

constatând că potrivit art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., nu

există motive de casare a sentinței, Curtea va respinge recursul declarat, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 453 din 23 octombrie

2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 aprilie 2003.