ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3717/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3 din 22 ianuarie 2002, Colegiul jurisdicțional al municipiului București a admis în parte sesizarea Procurorului financiar de pe lângă Camera de Conturi București și în consecință: - a dispus virarea de către SC C. SA Ilfov, către bugetul local a sumei de 568.779.663 lei reprezentând majorări de întârziere, pentru nevirarea în termen și în cuantumul legal, a impozitului pe profit, aferent perioadei trimestrului III/1998 – trimestrul IV/2000, luând act că prin hotărârea nr. 51 din 31 iulie 2001 Consiliul Județean Ilfov a acordat scutire de plată cu privire la această sumă; - a obligat pe SC C. SA Ilfov să vireze către Consiliul Local Ilfov, suma de 456.499.718 lei, cu titlu de dividende calculate din profitul obținut în anul 1998 și a sumei de 829.212.943 lei reprezentând majorări de întârziere aferente; - a dispus virarea de către SC C. SA Ilfov, către bugetul de stat a sumei de 50.722.191 lei reprezentând impozit pe dividende, cuvenite pentru anul 1998 și a sumei de 92.212.943 lei reprezentând majorări de întârziere aferente; -a obligat pe pârâții S.M.

și A.C., la plata în solidar către SC C. SA Ilfov, a sumei de 92.212.943 lei reprezentând prejudiciu provenit din majorările de întârziere aferente impozitului pe dividende cuvenite pentru anul 1998, Consiliului Județean, precum și la plata foloaselor nerealizate aferente acestei sume, prin aplicarea dobânzii de 34,69% pe an, calculată de la data achitării sumei de 92.212.943 lei către SC C. SA Ilfov, până la data achitării integrale de către pârâți, a acestui debit. - a instituit sechestru asigurător pentru bunurile mobile și imobile ale pârâților S.M. și A.C., până la concurența sumei de 100.000.000 lei, fiecare și i-a obligat în solidar la plata sumei de 200.000 lei, cheltuieli de judecată.

A respins celelalte capete de sesizare. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că SC C. SA, în perioada 1998 - 2000 a virat, în unele situații, cu întârziere impozitul pe profit și nu a stabilit dividendele cuvenite acționarului unic, Consiliul Județean Ilfov, încălcându-se astfel dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 82/1991 și a art. 5 din O.G. nr. 26/1995. Pentru aceste motive societatea datorează majorări de întârziere, iar pentru majorările aferente impozitului pe dividende din profitul anului 1998, se fac vinovați pârâții S.M. și A.C., care nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu privind plata la termen a impozitului pe dividende. Împotriva sentinței au declarat recursuri jurisdicționale SC C. SA Ilfov, A.C.

și S.M.. SC C. SA Ilfov a criticat soluția primei instanțe, în ce privește suma de 50.722.191 lei reprezentând impozit pe dividendele aferente anului 1998, arătând că a depus la Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov, adresa nr. 36375/2002, prin care a solicitat compensarea sumei respective, cu impozitul pe profit, virat în plus la 25 ianuarie 2002, în conformitate cu O.G. nr. 70/1994. A.C. și S.M. au susținut că s-a comis o eroare în aprecierea elementelor răspunderii civile delictuale, deoarece hotărârea de a nu fi virat impozitul pe dividende, a fost luată de A.G.A. și în această situație, lipsește culpa, ca element al răspunderii.

Secția jurisdicțională a Curții de Conturi a respins cele două recursuri, prin decizia nr. 625 din 13 noiembrie 2002, reținând în ce privește recursul SC C. SA, că nu poate fi invocată compensarea pentru suma de 50.722.191 lei, decât la eventuala punere în executare a sentinței primei instanțe, iar în ce privește recursul pârâților A.C. și S.M., a apreciat că argumentele prezentate nu sunt de natură să-i exonereze de răspundere, deoarece în calitatea pe care o aveau în cadrul societății, nu și-au îndeplinit atribuțiile privind plata la termen a impozitului pe dividende din profitul pe anul 1998, creând astfel prejudicii unității, prin calcularea și plata de majorări de întârziere, potrivit legii.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 82 și urm. din Legea nr. 94/1992, A.C. și S.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenții au susținut, în esență, că nu se fac vinovați de hotărârea de a reinvesti profitul, fără a fi distribuit sub formă de dividende, întrucât la nivelul A.G.A. s-a luat această decizie, astfel că nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală în lipsa unui element esențial și anume, vinovăția. Nici sub aspectul laturii obiective nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, neexistând prejudiciu. În speță, profitul realizat a fost direct reinvestit, drept pentru care nu se putea impozita decât o singură dată și numai ca profit, iar prin prezumtiva obligație de a calcula și vărsa impozit pe dividende, s-ar fi ajuns la o dublă impunere a aceleiași sume.

Recursul este nefondat. Obiectul prezentului recurs îl constituie obligația stabilită în sarcina fostului director general al societății, S.M. și a fostului director economic, A.C., de a plăti SC C. SA Ilfov, în calitate de prepuși ai acestuia, majorările de întârziere la care a fost obligată societatea, pentru nevirarea dividendelor aferente anului 1998, acționarului unic Consiliului Județean Ilfov și nereținerea impozitului pe dividende potrivit dispozițiilor O.G. nr. 26/1995. Repartizarea profitului net al unei societăți comerciale se face de A.G.A., cu respectarea prevederilor art. 5 din O.G. nr. 26/1995. În cauză, SC C. SA Ilfov avea obligația legală de a vărsa dividende acționarului unic, Consiliul Județean Ilfov, care nu putea fi desființată printr-o hotărâre a subiectului pasiv al acestei obligații.

În aceste condiții, în virtutea dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 26/1995, societatea urma să rețină și impozitul la sursă, de 10% din suma acordată și să-l vireze la buget. Impozitul pe profit este un impozit distinct față de impozitul pe dividende. În primul caz subiectul impunerii este societatea, iar în cel de-al doilea caz subiectul impunerii este acționarul. Obligația, însă, de a reține impozitul și a-l vira la buget aparține societății și trebuie îndeplinită în termenul prevăzut de lege. Nu înlătură obligația de plată a acestui impozit, folosirea dividendelor ca sursă de finanțare. Aceasta reprezintă un act de dispoziție al acționarului și implicit, o distribuire scriptică a dividendelor, în sensul definit de O.G.

nr. 26/1995. Nu pot fi primite apărările recurenților cu privire la lipsa elementelor răspunderii civile delictuale: - prejudiciul este cert și real și este reprezentat de majorările de întârziere la care a fost obligată societatea, pentru neplata impozitului pe dividende prevăzut de lege; - iar în ce privește vinovăția, în calitate de prepuși ai societății care aveau atribuții de serviciu în acest sens, se fac vinovați de încălcarea dispozițiilor art. 2 și 5 din O.G. nr. 26/1995. Împrejurarea că prin Hotărârea Consiliului Județean Ilfov s-a aprobat scutirea la plata majorărilor de întârziere aferente dividendelor nete pe anul 1998, datorate Consiliului Județean Ilfov, nu influențează asupra soluției, ea putând fi, însă, invocată la punerea în executare a hotărârii.

Pentru considerentele de mai sus și cum în cauză nu există nici motive de casare de ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., se va respinge recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.C. și de S.M., împotriva deciziei nr. 625 din 13 noiembrie 2002 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2003.