ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1710/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 25 aprilie 2000 și completată

cu cererea depusă la 6 iunie 2000, reclamanta SC F.I. SRL,comuna Chiajna, a

chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Ilfov, solicitând anularea procesului-verbal

nr. 30 din 29 ianuarie 1999, a dispoziției nr. 54 din 18 ianuarie 2000 și a

deciziei nr. 596 din 7 aprilie 2000, cu privire la suma de 242.776.724 lei,

reprezentând diferență de impozit pe profit, cu majorările de întârziere

aferente, precum și obligarea pârâților la restituirea sumelor reținute în baza

actelor de control atacate și la restituirea taxelor de timbru plătite în

procedura administrativ-jurisdicțională.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că nu datorează suma stabilită de pârâți în mod nelegal, pentru că au

refuzat să acorde dreptul la deducerea din profitul impozabil a sporului în

greutate la animale, omis a se înregistra în contabilitate în decembrie 1997 și

înregistrat în anul 1998.

Prin sentința civilă nr. 352 din 20

martie 2001, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

admis acțiunea, a anulat parțial actele întocmite de pârâți, a exonerat

reclamanta de obligația de a plăti suma de 242.776.724 lei și a obligat pârâții

să restituie reclamantei, sumele de 145.979.213 lei și 23.976.832 lei

reprezentând debitul reținut în baza titlului executoriu nr. 186 din 18 mai

1999 și taxele de timbru din procedura administrativ-jurisdicțională.

Recursul declarat împotriva acestei

sentințe de Ministerul Finanțelor a fost admis prin decizia nr. 929 din 12

martie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios

administrativ și s-a dispus casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei,

spre rejudecare, la aceeași instanță. Prin aceeași decizie, a fost respins ca

tardiv, recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Ilfov.

Instanța de recurs a casat hotărârea

primei instanțe, reținând că soluția de admitere a acțiunii s-a întemeiat numai

pe concluziile raportului de expertiză, fără a cuprinde referiri la normele

juridice și la apărările formulate de organele financiare. De asemenea,

instanța de recurs a reținut că pentru justa soluționare a litigiului, se

impune rejudecarea cauzei pe baza unui probatoriu complet, pentru evitarea

oricărei erori în stabilirea adevărului.

Cu cererea formulată la 17 octombrie

2002, reclamanta a solicitat obligarea pârâților să-i restituie suma de

145.979.213 lei reținută în baza titlului executoriu nr. 186 din 18 mai 1999,

la valoarea actualizată, în raport cu rata inflației. În completarea

probatoriului administrat, reclamanta a depus înscrisuri noi și a solicitat

efectuarea unui supliment la expertiza contabilă și a unei expertize pentru

actualizarea sumei plătite în baza actelor de control încheiate de pârâți.

În fond după casare, Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 298

din 6 martie 2003, prin care a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Hotărând astfel, instanța de fond a

reținut ca fiind legal datorară de către reclamantă, diferența de impozit pe

profit, cu majorările de întârziere aferente, întrucât nu s-au prezentat acte

din care să rezulte că suma de 442.040.100 lei a fost o cheltuială deductibilă

fiscal. Pentru înregistrarea în contabilitate a acestei sume reprezentând „Cheltuieli

cu animale și păsări”, instanța de fond a reținut că reclamanta a încălcat

prevederile H.G. nr. 704/1993, de aprobare a Regulamentului de aplicare a legii

contabilității și că, prin înregistrarea eronată a sumei respective, au fost

nelegal diminuate cheltuielile societății și profitul supus impozitării.

Împotriva acestei sentințe și în

termen legal, a declarat recurs, reclamanta, solicitând casarea hotărârii, în

baza art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Recurenta a susținut că instanța de

fond a înlăturat neîntemeiat probele administrate, inclusiv concluziile

expertizei contabile, din care rezultă că înregistrarea în contabilitate a

sumei de 442.040.100 lei a fost conformă Legii contabilității și H.G. nr. 704/1993

și că suma respectivă reprezintă o cheltuială deductibilă fiscal, fiind

folosită pentru întreținerea animalelor achiziționate la sfârșitul anului 1997

și pentru care, facturile și procesele-verbale au fost întocmite cu întârziere,

din cauza vremii nefavorabile. Recurenta a arătat că suma de 442.040.100 lei a

fost înregistrată în balanța contabilă a anului 1998, conform Ordinului

Ministerului Finanțelor nr. 2242/1997 și a fost avută în vedere la calculul

impozitului pe profit pe anul 1998.

În cel de-al doilea motiv de casare,

recurenta a arătat că a fost greșit menținută obligația sa de a plăti

majorările de întârziere în sumă de 134.092.996 lei, sumă de care trebuia să

fie exonerată în baza O.U.G. nr. 68/1999, dat fiind că, până la intrarea în

vigoare a acestui act normativ, achitase integral debitul principal în sumă de

108.683.728 lei, în baza titlului executoriu nr. 186/1999.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu motivele de casare invocate și cu dispozițiile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va admite prezentul recurs, pentru

următoarele considerente:

În procesul-verbal nr. 30 din 29

ianuarie 1999, D.G.F.P.C.F.S. a județului Ilfov a reținut că recurenta-reclamantă

a înregistrat eronat în contabilitate, pe anul 1998, suma de 442.040.100 lei,

reprezentând contravaloarea cheltuielilor cu animalele și considerând că aceste

cheltuieli nu sunt deductibile fiscal, a reîntregit profitul impozabil și a

stabilit că la data de 31 octombrie 1998, se datora o diferență de impozit pe

profit pe anii 1997 - 1998, pentru care au fost calculate majorările de

întârziere aferente.

Prin dispoziția nr. 54 din 18

ianuarie 2000 și decizia nr. 596 din 7 aprilie 2000, intimații-pârâți au

respins contestațiile recurentei-reclamante, cu motivarea că suma de

442.040.100 lei nu a fost justificată cu documente financiar-contabile de

intrare (facturi de achiziție a animalelor) și că, sporul în greutate al

animalelor trebuia înregistrat în luna decembrie 1997, în conturile 361 „animale

și păsări” și 711 „venituri din producția stocată”.

Instanța de fond a menținut greșit

ca fiind legale, actele administrative sus-menționate, argumentând soluția de

respingere a acțiunii pe concluziile organelor de control, fără însă a examina

apărările recurentei-reclamante și probele administrate în susținerea acestora.

Astfel, în hotărârea atacată a fost

preluată în mod necritic motivarea din dispoziția nr. 54 din 18 ianuarie 2000

și din decizia nr. 596 din 7 aprilie 2000, că nu au fost prezentate documente

justificative pentru suma de 442.040.100 lei, deși impozitul pe profit a fost

recalculat la data controlului pentru erori de înregistrare în contabilitate,

și nu pentru lipsa documentelor financiar-contabile.

Recurenta-reclamantă a depus la

dosar, facturile fiscale pentru achiziționarea de animale în perioada noiembrie

– decembrie 1997, iar suma de 442.040.100 lei a reprezentat cheltuielile cu

furajarea acestor animale, până la data sacrificării lor, conform procesului-verbal

de sacrificare din 31 decembrie 1997.

Sporul în greutate al animalelor

realizat până la sacrificare a fost înregistrat în balanța de la 31 decembrie

1997, dar suma de 442.040.100 lei a fost omisă la înregistrare și eroarea a

fost corectată în baza notei contabile nr. 9 din 30 septembrie 1998, efectuându-se

înregistrările necesare în conturile 606 „cheltuieli cu animale și păsări” și

361 „animale și păsări”.

În fond după casare,

intimații-pârâți nu au contestat situația de fapt dovedită cu înscrisurile

depuse la dosar și nici nu au formulat obiecțiuni la concluziile expertizei

contabile privind legalitatea înregistrărilor contabile efectuate de

recurenta-reclamantă și reflectarea fidelă în situațiile financiare ale

exercițiului financiar 1998, atât a cheltuielilor suportate, cât și a

veniturilor obținute, fără a fi diminuat profitul impozabil datorat în anul

respectiv.

În consecință, suma de 442.040.100

lei a fost folosită de recurenta-reclamantă pentru obținerea de venituri și

conform art. 4 din O.G. nr. 70/1994, republicată, reprezintă o cheltuială

deductibilă fiscal, în raport cu care a fost determinat profitul impozabil pe

anul 1998 și s-a plătit impozitul datorat până la data controlului efectuat de

D.G.F.P.C.F.S. a județului Ilfov.

Din acest punct de vedere, se

constată că în procedura administrativ-jurisdicțională și la judecată în fond

după casare, a fost înlăturată fără temei, apărarea recurentei-reclamante

privind corectarea omisiunii de înregistrare în contabilitate pe anul 1997,

prin includerea veniturilor realizate și a cheltuielilor aferente în situațiile

financiare din anul următor, în conformitate cu Ordinul nr. 2242 din 22

decembrie 1997, emis de Ministerul Finanțelor pentru aprobarea Precizărilor

privind unele măsuri referitoare la încheierea exercițiului financiar-contabil

pe anul 1997, la agenții economici.

În art. 5 cap. II din Anexa nr. 1 la

acest ordin, s-a prevăzut că eventualele erori constatate în contabilitate după

aprobarea și depunerea bilanțului contabil vor fi corectate în anul în care se

constată, bilanțurile contabile ale exercițiilor financiare anterioare

nemaiputând fi modificate.

Față de această reglementare,

adoptată în baza pct. 5 din O.G. nr. 22/1996, privind actualizarea și

completarea regimului general al contabilității și față de împrejurarea

necontestată că eroarea de înregistrare a fost corectată în aceeași lună în

care a și fost constatată, luna septembrie 1998, instanța de fond și-a

întemeiat greșit soluția, pe concluziile intimaților-pârâți privind obligația

înregistrării sumei de 442.040.100 lei în situațiile financiare ale anului

1997, care erau deja depuse și aprobate.

Pentru considerentele expuse, Curtea

va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și pe fond, va admite

acțiunea formulată de recurenta-reclamantă, va anula pct. e și f din dispoziția

nr. 54 din 18 ianuarie 2000, pct. 1 din decizia nr. 596 din 7 aprilie 2000 și

va anula parțial procesul-verbal nr. 30 din 29 ianuarie 1999, cu privire la

sumele de 108.683.728 lei și 134.092.996 lei, reprezentând impozit pe profit pe

anii 1997 - 1998 și majorările de întârziere aferente.

Urmare a anulării acestor obligații

fiscale, intimații-pârâți vor fi obligați să restituie recurentei-reclamante,

suma de 207.139.508 lei, reprezentând valoarea actualizată la data de 31

decembrie 2002, a debitului în sumă de 145.972.213, reținut nelegal în baza

titlului executoriu nr. 186 din 18 mai 1999.

Intimații-pârâți nu au contestat executarea silită a

debitului anterior epuizării căilor de atac împotriva actului de control și

nici valoarea actualizată a despăgubirilor solicitate de recurenta-reclamantă

și stabilită prin raportul de expertiză depus în fond după casare.

Față de soluția dată primului motiv

de casare, Curtea constată că nu se mai impune examinarea criticii privind

neaplicarea dispozițiilor legale referitoare la scutirea de la plata

majorărilor de întârziere în cazul achitării integrale a debitului principal

pentru care au fost calculate.

În baza art. 274 și 316 C. proc. civ. și art. 6 din Legea nr. 105/1997, intimații-pârâți vor fi obligați să plătească

recurentei-reclamante, cheltuielile de judecată, în sumă de 20.971.000 lei

(taxe judiciare de timbru, onorarii de avocat și de expert la instanța de fond

și în recurs) și să-i restituie suma de 11.368.451 lei, reprezentând taxele de

timbru din procedura administrativă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC F.I.

SRL, comuna Chiajna, județul Ilfov, împotriva sentinței civile nr. 298 din 6

martie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează hotărârea atacată și pe

fond, admite acțiunea formulată de SC F.I. SRL, comuna Chiajna.

Anulează pct. e și f din dispoziția nr.

54 din 18 ianuarie 2000, emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice

a județului Ilfov, pct. 1 din decizia nr. 596 din 7 aprilie 2000, emisă de

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și anulează parțial procesul-verbal nr. 30

din 29 ianuarie 1999, încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a

județului Ilfov, cu privire la sumele de 108.683.728 lei și 134.092.996 lei,

reprezentând impozit pe profit pe anii 1997 - 1998 și majorările de întârziere

aferente.

Obligă pârâții să restituie reclamantei,

suma de 207.139.508 lei, reprezentând valoarea actualizată la data de 31

decembrie 2002, a debitului în sumă de 145.972.213 lei, reținut nelegal în baza

titlului executoriu nr. 186 din 18 mai 1999.

Dispune restituirea către reclamantă,

a sumei de 11.368.541 lei, reprezentând taxele de timbru din procedura

administrativă.

Obligă pârâții să plătească

reclamantei, cheltuielile de judecată în sumă de 20.971.000 lei.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 aprilie 2004.