ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1353/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București,

la data de 15 februarie 2000, sub nr. 1273/2000, reclamanta S.C. D.T. S.A.

București a chemat in judecată pârâta S.C. D.G. S.A. București, solicitând

obligarea acesteia la plata sumei, reactualizate, de 221.792.580 lei cu titlu de

comision neplătit pe care pârâta îl datora în urma derulării contractului de

comision nr. 1 din 4 februarie 1998, cu cheltuieli de judecată.

În motivele acțiunii, reclamanta a susținut în fapt,

la data de 4 februarie 1998, a fost încheiat contractul de comision nr. 1 prin

care s-a stabilit un comision în favoarea reclamantei de 20% din valoarea

profitului net ce urma să rezulte delurarea acestui contract, obligație

contractuală pe care pârâta nu și-a respectat-o.

Prin sentința nr. 8676 din 20 decembrie 2000,

Tribunalul a admis acțiunea reclamantei astfel cum a fost formulată.

Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că, în fapt,

reclamanta comisionar și-a îndeplinit cu bună credință obligațiile contractuale

asumate, în timp ce comitentul pârât a îndeplinit decât parțial obligațiile de

plată a comisionului cuvenit, achitând doar suma de 110.000.000 lei, când, în

realitate, datora 221.792.580 lei. Instanța a apreciat că această sumă

stabilită prin încheierea din data de 1.06.1999 a Judecătoriei sectorului 1, rămasă

definitivă irevocabilă, în cadrului procesului intentat de reclamantă privind

asigurarea de dovezi, recalculată de pârâtă, echivalentă cu o recunoaștere a

plății comisionului cuvenit reclamantei.

Totodată, instanța de fond a mai argumentat că

excepția de executare, invocată de pârâtă, a fost făcută în cadrul procesului

pe fondul cauzei, ulterior, admiterii către reclamantă a ½ din

comisionul datorat în situația în care, prin anexa 1, s-a determinat valoarea

profitului net datorat către reclamantă, iar pârâta a început să plătească

procentul de 20% din valoarea profitului net.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel București, prin decizia nr. 696 din 7

mai 2001 a admis apelul, a schimbat în fapt sentința atacată, în sensul

respingerii acțiunii reclamantei.

În motivarea soluției, instanța de apel a reținut că

în mod greșit instanța de fond a analizat doar probele depuse de reclamantă

ignorând înscrisurile de care s-a folosit pârâta, stabilind o situație de fapt

greșită și, pe cale de consecință, a concluzionat că reclamanta nu și-ar fi

îndeplinit întrutotul obligațiile derivând din contractul de comision.

Totodată, s-a reținut de aceeași instanță că tot

greșit s-a apreciat recunoașterea sumei achitate prin omologarea raportului de

expertiză, întrucât pârâta a contestat modul în care s-au îndeplinit

obligațiile de către reclamantă, expertiza, în cauză, nedovedind altceva decât

ceea ce s-ar fi cuvenit reclamantei, dacă s-ar fi respectat întrutotul clauzele

contractuale

Reanalizând probatoriu existent la dosar, instanța de

control judiciar a ajuns la concluzia că intimata-reclamantă nu și-a îndeplinit

obligațiile prezente la pct. 4, 5, 6, 7 din contractul de comision și nici nu a

făcut dovada că ar fi fost împiedicată în îndeplinirea acestora de către

pârâtă.

Față de această situație de fapt nestabilită de

instanța de apel, s-a admis cererea pârâtei, cu consecința respingerii pe fond

a acțiunii reclamantei.

Cu petiția înregistrată la data de 19 iunie 2001,

reclamanta S.C. D.T. S.A. a declarat recurs cu respectarea termenelor prevăzute

de art. 301 și 303 C. proc. civ.

Recurenta și-a întemeiat cererea pe prevederile art.

304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Criticile formulate de recurentă vizează

nelegalitatea și netemeinicia deciziei atacate, sub următoarele aspecte :

- instanța de apel, în mod greșit, a desființat

hotărârea pronunțată la fond pe considerentul că nu au fost analizate

înscrisurile și alte probe depuse de pârâtă. Recurenta susține, în această

privință, că la fond, a fost apreciat în egală măsură probatoriul administrat

de ambele părți, tribunalul reținând concret că înseși actele supuse de pârâtă

făceau trimitere directă la administratorul acesteia, fapt ce certifică participarea

totală a reclamantei la negocierea și semnarea contractelor respective. Mai

mult, recurenta arată că instanța de fond a încuviințat și emiterea unei adrese

către vamă la solicitarea pârâtei, deși operațiunile vamale intră în sarcina

comisionarilor vamali, singurii abilitați prin lege a face astfel de operațiuni

A doua critică a deciziei atacate privește greșita

acceptare a excepției de neexecutare a contractului de comision de către

reclamantă, în sensul că obligațiile indicate la pct. 4, 5, 6, și 7 din

contract, nu puteau fi aduse la îndeplinire de comisionar fără solicitarea

expresă și fără mandatul expres al pârâtei.

În delurarea acestei critici, recurenta arată că

aceste obligații-acord, împuternicire-acord sau delegarea pârâtei, ori erau

excedentare competențelor reclamantei, au fost îndeplinite în fapt, fizic și

logistic și cu Know haw-ul acestor persoane din cadrul societății comisionare,

participând la executarea tuturor acestor formalități.

Recurenta concluzionează că hotărârea recurată a fost

dată cu încălcarea legii, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului,

iar în fondul cauzei, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate

de tribunal.

Recursul este fondat și va fi admis pentru

considerentele ce urmează:

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea

susține că, la data de 4 februarie 1998, între părți s-a încheiat un contract

de comision, prin care s-a convenit delurarea importului de cabluri flexibile

de energie din cupru, în baza hotărârii de adjudecare nr. 15 din 13 martie

1998, R.G. declarând câștigătoare societatea pârâtă.

Părțile au mai convenit ca furnitura să fie importată

din Germania, că valoarea totală a furniturii este de 1.034.100 de mărci

germane, comisionarului urmând să-i revină un comision din această operațiune

de 20% din valoarea profitului net, la care se adaugă TVA.

Prin încheierea din 1 iunie 1999, Judecătoria

sectorului 1, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a admis cererea de asigurare

dovezi, formulată de reclamantă și s-a omologat raportul de expertiză

contabilă, care a stabilit că pârâta datorează reclamantei suma reactualizată

la 221.792.580 lei, cu titlu de comision neîncasat.

Cu factura fiscală nr. 7 din 12 august 1998, pârâta a

achitat jumătate din comisionul respectiv, adică 110.000.000 lei, care a

refuzat să mai execute în continuare obligația contractuală.

Suma stabilită prin expertiză nu a fost contestată de

pârâtă, iar excepția de neexecutare a contractului, invocată de pârâtă în

procesul în fond, ca apărare, este ulterioară achitării parțiale a

comisionului. Curtea reține că însușirea acestei excepții de neexecutare de

către instanța de apel este nelegală, având în vedere că reclamanta comisionar,

așa cum rezultă din actele dosarului, deși nu a avut acordul sau mandatul expus

al pârâtei, a participat la îndeplinirea tuturor penalităților în delurarea

contractului de import. Persoanele abilitate din cadrul acestei societăți au

dat concursul direct supraveghind operațiunile ce, în fapt, au condus la

îndeplinirea mandatului comisionar, astfel cum a fost definit în contractul

părților.

Instanța de apel, analizând legalitatea și temeinicia

hotărârii de fond a ignorat că obligațiile comisionarului la pct. 3, 4, 5, 6,

și 7 nu puteau fi îndeplinite decât cu “acord”, ”împuternicit să o facă” sau

pentru cele de vămuire, comisionarul nu era în drept să le execute, acestea

revenind strict numai comisionarilor vamali. Cu toate acestea, reclamanta a

făcut dovada că a participat prin persoana lui V.M. la negocierile purtate cu

furnizorul și beneficiarul proiectului de contract dintre părți și R.,

proiectul de contract încheiat cu furnizorul, corespondența cu furnizorul

extern, redactată de reclamantă și răspunsurile acestuia adresate lui V.M.,

responsabilului S.C. D.T. S.A.

Mai mult, din raportul de expertiză rezultă că pârâta

a încasat din contractul cu R. suma de 9.096.053.582 lei, reieșind clar că,

deși a primit banii pe marfă, refuză plata comisionului.

Prin urmare, admiterea apelului pârâtei de către

instanța de apel și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantei a

fost o soluție dată cu încălcarea legii, impunându-se admiterea recursului,

modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă

împotriva sentinței pronunțate la fond.

Așa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Curtea

va admite recursul declarat de reclamantă, va modifica decizia atacată și va

respinge apelul pârâtei S.C. D.G, S.A. București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. D.T. S.A.

București, împotriva deciziei nr 696 din 7.05.2001, pronunțată de Curtea de

Apel București, secția comercială, modifică decizia atacată, în sensul că

respinge apelul declarat împotriva sentinței nr. 8767 din 20 decembrie 2000 a

Tribunalului București, secția comercială.

Obligă intimata la plata sumei de 6.340.000 lei

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2003.