ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1353/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, la data de 15 februarie 2000, sub nr. 1273/2000, reclamanta S.C. D.T. S.A. București a chemat in judecată pârâta S.C. D.G. S.A. București, solicitând obligarea acesteia la plata sumei, reactualizate, de 221.792.580 lei cu titlu de comision neplătit pe care pârâta îl datora în urma derulării contractului de comision nr. 1 din 4 februarie 1998, cu cheltuieli de judecată. În motivele acțiunii, reclamanta a susținut în fapt, la data de 4 februarie 1998, a fost încheiat contractul de comision nr. 1 prin care s-a stabilit un comision în favoarea reclamantei de 20% din valoarea profitului net ce urma să rezulte delurarea acestui contract, obligație contractuală pe care pârâta nu și-a respectat-o.

Prin sentința nr. 8676 din 20 decembrie 2000, Tribunalul a admis acțiunea reclamantei astfel cum a fost formulată. Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că, în fapt, reclamanta comisionar și-a îndeplinit cu bună credință obligațiile contractuale asumate, în timp ce comitentul pârât a îndeplinit decât parțial obligațiile de plată a comisionului cuvenit, achitând doar suma de 110.000.000 lei, când, în realitate, datora 221.792.580 lei. Instanța a apreciat că această sumă stabilită prin încheierea din data de 1.06.1999 a Judecătoriei sectorului 1, rămasă definitivă irevocabilă, în cadrului procesului intentat de reclamantă privind asigurarea de dovezi, recalculată de pârâtă, echivalentă cu o recunoaștere a plății comisionului cuvenit reclamantei.

Totodată, instanța de fond a mai argumentat că excepția de executare, invocată de pârâtă, a fost făcută în cadrul procesului pe fondul cauzei, ulterior, admiterii către reclamantă a ½ din comisionul datorat în situația în care, prin anexa 1, s-a determinat valoarea profitului net datorat către reclamantă, iar pârâta a început să plătească procentul de 20% din valoarea profitului net. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel București, prin decizia nr. 696 din 7 mai 2001 a admis apelul, a schimbat în fapt sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În motivarea soluției, instanța de apel a reținut că în mod greșit instanța de fond a analizat doar probele depuse de reclamantă ignorând înscrisurile de care s-a folosit pârâta, stabilind o situație de fapt greșită și, pe cale de consecință, a concluzionat că reclamanta nu și-ar fi îndeplinit întrutotul obligațiile derivând din contractul de comision.

Totodată, s-a reținut de aceeași instanță că tot greșit s-a apreciat recunoașterea sumei achitate prin omologarea raportului de expertiză, întrucât pârâta a contestat modul în care s-au îndeplinit obligațiile de către reclamantă, expertiza, în cauză, nedovedind altceva decât ceea ce s-ar fi cuvenit reclamantei, dacă s-ar fi respectat întrutotul clauzele contractuale Reanalizând probatoriu existent la dosar, instanța de control judiciar a ajuns la concluzia că intimata-reclamantă nu și-a îndeplinit obligațiile prezente la pct. 4, 5, 6, 7 din contractul de comision și nici nu a făcut dovada că ar fi fost împiedicată în îndeplinirea acestora de către pârâtă. Față de această situație de fapt nestabilită de instanța de apel, s-a admis cererea pârâtei, cu consecința respingerii pe fond a acțiunii reclamantei.

Cu petiția înregistrată la data de 19 iunie 2001, reclamanta S.C. D.T. S.A. a declarat recurs cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 și 303 C. proc. civ. Recurenta și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Criticile formulate de recurentă vizează nelegalitatea și netemeinicia deciziei atacate, sub următoarele aspecte : - instanța de apel, în mod greșit, a desființat hotărârea pronunțată la fond pe considerentul că nu au fost analizate înscrisurile și alte probe depuse de pârâtă. Recurenta susține, în această privință, că la fond, a fost apreciat în egală măsură probatoriul administrat de ambele părți, tribunalul reținând concret că înseși actele supuse de pârâtă făceau trimitere directă la administratorul acesteia, fapt ce certifică participarea totală a reclamantei la negocierea și semnarea contractelor respective.

Mai mult, recurenta arată că instanța de fond a încuviințat și emiterea unei adrese către vamă la solicitarea pârâtei, deși operațiunile vamale intră în sarcina comisionarilor vamali, singurii abilitați prin lege a face astfel de operațiuni A doua critică a deciziei atacate privește greșita acceptare a excepției de neexecutare a contractului de comision de către reclamantă, în sensul că obligațiile indicate la pct. 4, 5, 6, și 7 din contract, nu puteau fi aduse la îndeplinire de comisionar fără solicitarea expresă și fără mandatul expres al pârâtei. În delurarea acestei critici, recurenta arată că aceste obligații-acord, împuternicire-acord sau delegarea pârâtei, ori erau excedentare competențelor reclamantei, au fost îndeplinite în fapt, fizic și logistic și cu Know haw-ul acestor persoane din cadrul societății comisionare, participând la executarea tuturor acestor formalități.

Recurenta concluzionează că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea legii, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, iar în fondul cauzei, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de tribunal. Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce urmează: Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea susține că, la data de 4 februarie 1998, între părți s-a încheiat un contract de comision, prin care s-a convenit delurarea importului de cabluri flexibile de energie din cupru, în baza hotărârii de adjudecare nr. 15 din 13 martie 1998, R.G. declarând câștigătoare societatea pârâtă. Părțile au mai convenit ca furnitura să fie importată din Germania, că valoarea totală a furniturii este de 1.034.100 de mărci germane, comisionarului urmând să-i revină un comision din această operațiune de 20% din valoarea profitului net, la care se adaugă TVA.

Prin încheierea din 1 iunie 1999, Judecătoria sectorului 1, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a admis cererea de asigurare dovezi, formulată de reclamantă și s-a omologat raportul de expertiză contabilă, care a stabilit că pârâta datorează reclamantei suma reactualizată la 221.792.580 lei, cu titlu de comision neîncasat. Cu factura fiscală nr. 7 din 12 august 1998, pârâta a achitat jumătate din comisionul respectiv, adică 110.000.000 lei, care a refuzat să mai execute în continuare obligația contractuală. Suma stabilită prin expertiză nu a fost contestată de pârâtă, iar excepția de neexecutare a contractului, invocată de pârâtă în procesul în fond, ca apărare, este ulterioară achitării parțiale a comisionului.

Curtea reține că însușirea acestei excepții de neexecutare de către instanța de apel este nelegală, având în vedere că reclamanta comisionar, așa cum rezultă din actele dosarului, deși nu a avut acordul sau mandatul expus al pârâtei, a participat la îndeplinirea tuturor penalităților în delurarea contractului de import. Persoanele abilitate din cadrul acestei societăți au dat concursul direct supraveghind operațiunile ce, în fapt, au condus la îndeplinirea mandatului comisionar, astfel cum a fost definit în contractul părților. Instanța de apel, analizând legalitatea și temeinicia hotărârii de fond a ignorat că obligațiile comisionarului la pct. 3, 4, 5, 6, și 7 nu puteau fi îndeplinite decât cu “acord”, ”împuternicit să o facă” sau pentru cele de vămuire, comisionarul nu era în drept să le execute, acestea revenind strict numai comisionarilor vamali.

Cu toate acestea, reclamanta a făcut dovada că a participat prin persoana lui V.M. la negocierile purtate cu furnizorul și beneficiarul proiectului de contract dintre părți și R., proiectul de contract încheiat cu furnizorul, corespondența cu furnizorul extern, redactată de reclamantă și răspunsurile acestuia adresate lui V.M., responsabilului S.C. D.T. S.A. Mai mult, din raportul de expertiză rezultă că pârâta a încasat din contractul cu R. suma de 9.096.053.582 lei, reieșind clar că, deși a primit banii pe marfă, refuză plata comisionului. Prin urmare, admiterea apelului pârâtei de către instanța de apel și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantei a fost o soluție dată cu încălcarea legii, impunându-se admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței pronunțate la fond.

Așa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat de reclamantă, va modifica decizia atacată și va respinge apelul pârâtei S.C. D.G, S.A. București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de reclamanta S.C. D.T. S.A. București, împotriva deciziei nr 696 din 7.05.2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială, modifică decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat împotriva sentinței nr. 8767 din 20 decembrie 2000 a Tribunalului București, secția comercială. Obligă intimata la plata sumei de 6.340.000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2003.