ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 703/2003

Decizia nr.703                                                                                                                                                               Dosar

nr.2568/2000

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta

I.C.împotriva deciziei nr. 180 din 10 aprilie 2000 a Curții de Apel București –

Secția a IV – a civilă.

La apelul

nominal s-a prezentat: intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului

București, prin consilier juridic O.O., lipsind recurenta-reclamantă I. C.

Procedura

completă.

Consilier

juridic O.O. pune concluzii de respingere a recursului.

Reprezentantul

Ministerului Public solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și,

pe fond, admiterea acțiunii.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată sub nr. 1817/1999, reclamanta I.C.a chemat în judecată Consiliul

local al Primăriei București, solicitând să se constate că este proprietara

imobilului din str. Wilson nr. 15, sc. 3, et. 7, ap. 94 (fost 9 – 10), sector 1

și să fie pusă în deplină proprietate și posesie.

În motivarea

cererii reclamanta a arătat că a dobândit imobilul prin succesiune de la soțul

său I.I., iar acesta de la tatăl lui și că, în anul 1950, a fost preluat în mod

abuziv de către stat, deoarece soțul său era exceptat de la naționalizare,

fiind pensionar.

S-a mai arătat

că cererea cu care a fost investită instanța este una în revendicare și se

întemeiază pe art. 480 C.civ..

Tribunalul

București – Secția a III – a civilă, prin sentința civilă nr.1152 din 8 octombrie

1999, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Tribunalul,

pentru a pronunța această hotărâre, a reținut că imobilul în litigiu a fost

preluat de la defunctul I.I.prin aplicarea dispozițiilor Decretului 92/1950,

iar reclamanta, prin certificatul de moștenitor nr.326/1996, a dovedit că este

unica succesoare a acestuia; în schimb aceasta nu a probat faptul că fostul său

soț era exceptat de la naționalizare.

Împotriva

acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, criticând faptul că instanța de

fond nu a avut în vedere înscrisurile depuse la dosar, din care rezultă că, la

data naționalizării, I.I.era ofițer pensionar.

Curtea de Apel

București – Secția a IV – a civilă, prin decizia nr. 180 din 10 aprilie 2000, a

admis apelul și a schimbat în tot sentința, în sensul că a respins acțiunea

pentru lipsa calității procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului

București.

Instanța de

apel a ajuns la această soluție ca urmare a faptului că, văzând adresa

Primăriei Municipiului București prin care se comunica vânzarea apartamentului

în discuție către L.M., a pus în discuția părților și a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului București;

calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana

pârâtului și cel ce se pretinde a fi obligat în raportul juridic dedus

judecății.

Or, cum

Consiliul General al Municipiului București nu mai are nici posesia, nici

proprietatea imobilului, s-a concluzionat că nu mai poate avea nici calitate

procesuală pasivă în această acțiune în revendicare.

Împotriva

acestei decizii, reclamanta a formulat recurs, invocând motivele prevăzute de

art. 304 pct. 6, 7,8  C.proc.civ., respectiv nepronunțarea asupra motivelor de

apel, faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, greșita

interpretare a înscrisului depus de Primăria Municipiului București, fapt ce a

condus la soluția nelegală pronunțată.

Recursul

urmează a fi admis pentru argumentele care urmează.

Așa cum s-a

arătat, instanța de apel a hotărât în sensul că, pierzînd, prin înstrăinare

posesia apartamentului în litigiu, pârâtul persoană juridică nu poate fi

obligat la retrocedarea sa, cu alte cuvinte nu ar mai avea calitate procesuală

pasivă  în  acțiunea  în  revendicare.

Deși este

exact în drept că acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului

neposesor împotriva posesorului neproprietar, soluția pronunțată în cauză este

greșită având în vedere situația de fapt aparte pe care o prezintă speța, în

care proprietarul a pierdut posesia ca urmare a unui act de autoritate al

statului, respectiv Decretul 92/1950, prin care s-au creat situații juridice

noi cu privire la bunul revendicat.

În contextul

dat, raportul juridic procesual trebuie legat obligatoriu și cu instituțiile ce

reprezintă statul, în contradictoriu cu care, potrivit art. 6 din Legea nr.

213/1998, instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea

titlului, în sensul dacă bunurile vizate au intrat în proprietatea statului cu

respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte

și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.

Ca urmare,

indiferent dacă bunul preluat de stat a fost sau nu înstrăinat unor

subdobânditori, în litigiile în care se dispută dreptul de proprietate asupra

acestuia, statul este reprezentat la nivelul unității administrativ-teritoriale

de Consiliul General al Municipiului București (art. 12 alin. 5 din Legea

nr.213/1998).

Pentru cele ce

preced se impune, în baza art. 312 și 313 C.proc.civ., admiterea recursului,

casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecarea apelului, la

aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de I.C.împotriva deciziei civile

nr. 180 din 10 aprilie 2000 a Curții de Apel București – Secția a IV – a

civilă, pe care o casează.

Trimite cauza,

spre rejudecarea apelului, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 februarie 2003.