ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4588/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă

nr. 3358 pronunțată la data de 19 septembrie 2003 în dosarul nr. 5146/CA/2003

Tribunalul București, secția a VIII-a, judecând ca instanță de contencios

administrativ, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta S.C.

Y.F. SRL Bacău, în contradictoriu cu Primarul General al Municipiului

București.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a

reținut că reclamanta, prin acțiunea formulată, a cerut obligarea autorității

administrative-primarul general să dispună scoaterea la licitație publică a

terenului în suprafață de 2030 mp situat în București, susținând că, deși prin

hotărârea nr. 216 din 17 octombrie 2002 adoptată de Consiliul General al

Municipiului București s-a dispus concesionarea terenului respectiv pentru o

perioadă de 49 de ani, primarul general a refuzat nejustificat să pună în

aplicare această hotărâre, deși a făcut demersuri pentru acest lucru.

Respingând acțiunea ca inadmisibilă, instanța de

fond a motivat că actul de punere în aplicare a hotărârii nr. 216 din 17

octombrie 2002 este un act de gestiune care, potrivit prevederilor art. 2 lit. d)

din Legea nr. 29/1990, este exceptat de la controlul de legalitate al instanței

de contencios, astfel că instanța nu va putea să dispună obligarea unei

autorități publice la emiterea unui act de gestiune.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs

societatea comercială reclamantă susținând că instanța de fond a pronunțat o

hotărâre casabilă în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ca urmare a

aplicării greșite a prevederilor art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990.

Recursul este întemeiat.

Într-adevăr, instanța de fond a motivat că

potrivit prevederilor art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul

administrativ, nu pot fi atacate în fața instanței de contencios administrativ

actele de gestiune săvârșite de stat în calitate de persoană juridică și pentru

administrarea patrimoniului, astfel că o autoritate publică nu poate fi

obligată să emită un act de gestiune.

Dar, tribunalul a aplicat aceste prevederi

legale în mod greșit în raport cu obiectul acțiunii.

Este necontestat că obiectul acțiunii cu care a

fost învestită instanța de fond are ca temei de fapt refuzul nejustificat al

autorității pârâte de a emite actul administrativ pretins de reclamant, iar ca

temei de drept prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, așa cum s-a

precizat în acțiune și cum a reținut în mod corect și tribunalul.

Or, în raport de obiectul acțiunii, aplicarea

prevederilor art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990 apare ca fiind greșită,

instanța de fond fiind datoare să verifice dacă există a existat un refuz

nejustificat din partea autorității pârâte și, respectiv, dacă reclamanta este

titulara unui drept recunoscut de lege, care să-i fi fost vătămat prin refuzul

nejustificat respectiv.

Astfel fiind, Înalta Curte va admite recursul,

va casa sentința atacată și va trimite cauza pentru rejudecare, potrivit

dezlegărilor date mai sus, urmând ca celelalte susțineri făcute în recurs să

fie verificate ca susțineri de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de S.C. Y.F.

SRL Bacău, împotriva sentinței civile nr. 3358 din 19 septembrie 2003 a

Tribunalul Bacău, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 11

decembrie 2003.