ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 486/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Ordinul nr. 52 din 30 mai 2002 al Viceguvernatorului

Băncii Naționale a României s-a retras aprobarea acordată cu scrisorile nr.

1264/BM din 23 decembrie 1999 și nr. 764/BM din 26 mai 2000, grupului format

din B.P.R. – C.C., B.E., P.O., B.A. și C.M.G, în calitate de acționar

semnificativ al B.C. U. SA. De asemenea, s-a dispus ca B.P.R. – C.C., prin

lichidator SC R.R. SRL București să vândă în termen de 3 luni, participația pe

care o deține din capitalul social al B.C. U. SA. La data luării acestei

măsuri, intimata B.P.R. – C.C., deținea 25,995% din capitalul social al B.C. U.

SA, fiind acționar semnificativ și se afla în procedura falimentului,

declanșată în temeiul Legii nr. 64/1995, privind procedura reorganizării

judiciare și a falimentului.

Contestația formulată împotriva

acestui ordin, de către B.P.R. – C.C., prin lichidator SC R.R. SRL București, a

fost admisă în parte, prin Hotărârea nr. 46 din 1 iulie 2002 a Consiliului de

Administrație al Băncii Naționale a României, în sensul că s-a anulat dispoziția

privind termenul de 3 luni, pentru vânzarea participației sale, deținută la

capitalul social al B.C. U. SA, menținând celelalte dispozițiie ale ordinului.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs B.C. Unirea SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

susținând, în esență, că, întrucât B.P.R. – C.C. nu mai deține calitatea de

acționar semnificativ al B.C. U. SA, trebuia menținut termenul limită de 3

luni, stabilit în baza art. 73 din Legea nr. 58/1998, pentru ca aceasta să

vândă participația pe care o deține din capitalul social al B.C. U. SA.

Examinând hotărârea atacată în

raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză și dispozițiile

legale incidente pricinii, se constată că recursul nu este fondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 1 din Legea nr.

29/1990, a contenciosului administrativ, orice persoană fizică sau juridică

poate să se adreseze instanței judecătorești și să solicite anularea actului

administrativ, prin care i s-a vătămat un drept recunoscut de lege.

În speță, singurul act administrativ

este Ordinul nr. 52 din 30 mai 2002 al Viceguvernatorului Băncii Naționale a

României, prin care s-au luat măsuri de natură bancară, numai cu privire la

intimata B.P.R. – C.C. Intimata, prin lichidator SC R.R. SRL a atacat acest

ordin, contestația sa fiind soluționată prin Hotărârea nr. 46 din 1 iulie 2002

a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, prin admiterea

în parte a acesteia.

În recursul declarat de B.C. U. SA

împotriva hotărârii Consiliului de administrație, recurenta invocă un interes

legitim, constând în calitatea de acționar a intimatei la B.C. U. SA, susținând

că nu poate acepta în „corpul băncii un acționar nesemnificativ, împotriva

căruia operează falimentul”. În răspunsul la întâmpinare, recurenta se referă

la efectul indirect și vătămător produs de hotărârea atacată, asupra

drepturilor și garanțiilor recunoscute prin lege.

Curtea constată că, recurenta a

atacat în instanță direct, actul administrativ jurisdicțional, hotărârea prin

care a fost soluționată contestația formulată de intimata B.P.R. - C.C., prin

lichidator, iar nu actul administrativ inițial.

Se reține că art. 83 din Legea nr.

58/1998, prevede că actele emise în aplicarea acestei legi pot fi contestate la

Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României, iar hotărârea

Consiliului de Administrație poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție.

Recurenta nu a acționat anterior

declarării recursului, pe cale administrativă, deși cunoștea situația financiară

a intimatei, care până la finele lunii mai 2002, a fost acționar semnificativ

al B.C. U. SA.

Se reține, de asemenea, că nu se

putea aplica intimatei-contestatoare, termenul de 3 luni, prevăzut în art. 73

din Legea nr. 58/1998, pentru vânzarea acțiunilor deținute de aceasta, la B.C.

U. A, întrucât B.P.R. – C.C., în faliment, avea aprobarea acordată de Banca

Națională a României, pentru participația la capitalul social, încă din anul

1999 și respectiv, din anul 2000.

Motivul pentru care s-a luat măsura

vânzării acțiunilor a fost determinat de faptul că B.P.R. – C.C., prin

lichidator, nu mai îndeplinea condițiile prevăzute de art. 52 alin. (2) lit. a)

din Legea nr. 58/1998, modificată și completată și art. 13 alin. (1) din

Normele Băncii Naționale a României nr. 2/1999, modificate și completate.

Admițând în parte

contestația, prin anularea termenului de 3 luni pentru vânzarea acțiunilor,

Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a stabilit corect că

vânzarea participației într-un timp scurt, cum ar fi cel de 3 luni s-ar efectua

cu încălcarea intereselor creditorilor și respectiv, a obligațiilor legale ale

lichidatorului, de a spori averea debitoarei, ca singura alternativă pentru

creșterea gradului de îndestulare al creditorilor. B.P.R. – C.C. nu mai

dispunea, în momentul luării măsurii, de o situație financiară care să-i

permită onorarea obligațiilor patrimoniale, care să asigure premisele pentru

susținerea financiară a băncii, în cazul în care situația acesteia se

deteriorează.

Așa fiind, recursul

declarat este nefondat și urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.C. U. SA București,

împotriva Hotărârii nr. 46 din 1 iulie 2002 a Consiliului de Administrație al

Băncii Naționale a României, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 februarie 2003.