ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3455/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: S.I.F. B.C. S.A., în contradictoriu cu Banca Națională a României, a solicitat anularea Ordinului nr. 36 din 26 martie 2002, emis de Viceguvernatorul Băncii Naționale a României și obligarea pârâtei să-i recunoască dreptul de a deține orice cotă de participație în capitalul social al unei bănci, cu respectarea art. 4 din O.U.G. nr. 54/1998 , modificată prin Legea nr. 164/1999.

Totodată, solicită a se constata refuzul nejustificat al pârâtei de a-i rezolva contestația formulată împotriva Ordinului nr. 36 din 26 martie 2002, înaintată la Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României, sub nr. 2158 din 29 martie 2002, cu nr. de înregistrare 13446 din 1 aprilie 2002. După înaintarea contestației, cu adresa nr. 1914 din 19 aprilie 2002, Banca Națională a României a comunicat Ordinul Guvernatorului, sub nr. 193 din 18 aprilie 2002, prin care, până la intrarea în vigoare a noii legislații, aplicabile celor cinci societăți de investiții financiare ce provin din reorganizarea și transferarea fondurilor proprietății private, în temeiul prevederilor Legii nr. 133/1996, a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 36 din 26 martie 2002, emis de Viceguvernatorul Băncii Naționale a României, fără, însă, a rezolva contestația S.I.F B.C.

SA. În motivarea cererii, reclamanta arată că Legea nr. 58/1998, modificată prin O.U.G. nr. 137/2001, prevede la art. 70 lit. d), condițiile în care Banca Națională a României poate dispune măsuri de genul celor cuprinse în Ordinul nr. 36 din 26 martie 2002: „Retragerea aprobării acordate acționarilor semnificativi și/sau suspendarea exercițiului dreptului de vot al celorlalți acționari, în cazurile în care persoanele respective nu mai îndeplinesc cerințele prevăzute de prezenta lege și de reglementările emise în aplicarea acesteia, privind calitatea acționariatului unei bănci ori înfăptuiesc o politică individuală sau comună care periclitează asupra unei gestiuni prudente și sănătoase a băncii, în detrimentul interesului deponenților și al altor creditori”.

Reglementarea legală privește limitativ numai două situații în care poate avea loc retragerea aprobării acordate și/sau suspendarea exercițiului de vot: încetarea îndeplinirii cerințelor Legii nr. 58/1998, privind calitatea acționariatului și înfăptuirea de către acționarul sancționat, a unei politici care periclitează asupra unei gestiuni prudente și sănătoase a băncii, care, în speță, nu se regăsesc, astfel nu există nici o legătură între măsurile dispuse de ordinul contestat și condițiile stipulate de lege, pentru dispunerea unor astfel de măsuri. Se susține că ordinul a fost dat cu aplicarea greșită a O.G. nr. 24/1993, privind reglementarea constituirii și funcționării fondurilor deschise de investiții și a societăților de investiții, ca instituții de intermediere financiară, respectiv atribuțiile date prin lege C.N.V.M., nu pot fi îndeplinite de nici o altă autoritate publică, ordinul fiind dat cu depășirea atribuțiilor Băncii Naționale a României.

Ordinul a fost dat cu aplicarea greșită a legii, privitoare la limitele de deținere ale unei societăți de investiții financiare în acțiunile unui emitent, cu aplicarea greșită a art. 26 din Legea nr. 101/1998, iar prin măsurile dispuse se încalcă dreptul de proprietate. Prin întâmpinare, Banca Națională a României ridică excepția inadmisibilității acțiunii. Se arată că prin art. 83 alin. (1) din Legea nr. 58, modificată, se prevede o cale de atac specială, la organul ierarhic superior. SIF B.C. SA a formulat contestație împotriva Ordinului Viceguvernatorului Băncii Naționale a României, nr. 36/2002, la Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României, la 1 aprilie 2002, iar aici soluționarea contestației a fost suspendată, urmare a suspendării executării acestui ordin, prin Ordinul Guvernatorului nr. 139 din 18 aprilie 2002. În cauză, nu există refuz de soluționare a contestației, ci soluționarea acesteia este suspendată.

În situația dată, se solicită anularea unui ordin suspendat de chiar organul emitent, ordin care nu produce efecte juridice, așa că nu există o vătămare a drepturilor recunoscute de lege, cerință cerută de art. 1 din Legea nr. 29/1990. Și pe fondul cauzei, soluția ce se impune este de respingere, întrucât nu este nici o suprapunere între atribuțiile C.N.V.M. și cele ale Băncii Naționale a României, sub aspectul supravegherii, aceasta din urmă are atribuții în ce privește autorizarea și supravegherea, atât a băncilor ca persoane juridice, dar și asupra acționarilor lor, astfel că nu se poate reține o depășire a atribuțiilor. Ordinul contestat nu a fost dat cu aplicarea greșită a legii referitoare la limitele de deținere ale unei societăți de investiții financiare în acțiunile unui emitent, iar art. 26 din Legea nr. 101/1998, privind Statutul Băncii Naționale a României, are aplicabilitate în speță.

Nici susținerile cu privire la greșita aplicare a art. 73 și 71 din Legea nr. 58/1998, Legea bancară, modificată, nu sunt întemeiate, Banca Națională a României, în momentul în care constată că se depășesc limitele aprobate, are dreptul să ia măsuri legale pentru încadrarea în limitele aprobate, prin dispunerea față de acționari, de a-și vinde acțiunile ce le dețin peste aceste limite. Recursul va fi respins. Prin Ordinul Viceguvernatorului Băncii Naționale a României nr. 36 din 26 martie 2002, s-a dispus ca începând cu data de 27 martie 2002, nivelul participațiilor S.I.F. Banat-Crișana, Moldova, Transilvania, Muntenia, Oltenia, cu capitalul social al băncilor prezentat în anexă, figurează în evidențele Băncii Naționale a României, cu un procent de 5%.

De la această dată, exercițiul drepturilor de vot al celor cinci societăți de investiții financiare, pentru acțiunile deținute la capitalul social al băncilor peste limita de 5%, este suspendat. Băncile prevăzute în anexa la prezentul ordin, vor anula acțiunile respective, la aceiași dată vor emite noi acțiuni, purtând același număr, care vor fi vândute, urmând ca prețul încasat din vânzare să fie consemnat la dispoziția dobânditorului inițial, după reținerea cheltuielilor ocazionate din vânzare. S.I.F. B.C.

SA a depus contestație împotriva Ordinului Viceguvernatorului Băncii Naționale a României, nr. 36 din 26 martie 2002, la Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României, fiind înregistrată sub nr. 13446 din 1 aprilie 2002. Acesta, la 5 aprilie 2002, a luat act de scrisoarea XIV din 3 aprilie 2002 a Senatului României, prin Comisia pentru Buget, Finanțe și Bănci și a hotărât suspendarea executării Ordinului Viceguvernatorului Băncii Naționale a României nr. 36/2002, până la intrarea în vigoare a noii legislații, aplicabile celor cinci societăți de investiții financiare și a hotărât ca soluționarea pe fond a contestației să se realizeze după adoptarea actului legislativ menționat. În condițiile date, nu se poate reține că suntem în fața unui refuz nejustificat de soluționare a cererii și că există o vătămare a drepturilor recunoscute de lege.

Prin măsura luată de Consiliul de Administrație a Băncii Naționale a României, de suspendare a executării ordinului contestat, practic acesta nu produce efecte juridice nici asupra nivelului participațiilor societăților de investiții financiare la bănci, nici asupra dreptului de vot și nici nu s-au anulat acțiunile respective, astfel că nu sunt întrunite cerințele art. 1 din Legea nr. 29/1990, care impun vătămarea unui drept recunoscut de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.

Este real că art. 70 lit. d) din Legea bancară nr. 58/1998, modificată, prevede limitativ numai două situații în care poate avea loc retragerea aprobării și/sau suspendarea exercițiului dreptului de vot și că reclamanta le îndeplinește, însă măsura luată și care a fost contestată, își găsește temeiul în Legea nr. 58/1998 în cap. I art. 3 lit. i) și cap. IX Secțiunea a 4-a – situația juridică a acționarilor semnificativi, care se supun legii în ceea ce privesc limitele deținerii de acțiuni la bănci, dreptul de vot și aprobarea Băncii Naționale a României. O.G. nr. 24/1993, privind reglementarea constituirii și funcționării fondurilor deschise de investiții și a societăților de investiții ca instituții de intermediere financiară, reglementează cadrul general de funcționare a acestora și nu există o suprapunere între atribuțiile C.N.V.M.

și cele ale Băncii Naționale a României, sub aspectul supravegherii. Banca Națională a României, ca organ de supraveghere bancară, ia măsuri în ce privește acționarii semnificativi ai băncilor, în limitele art. 73 din Legea nr. 58/1998 – Legea bancară, lucru pe care l-a făcut, dispunând suspendarea exercițiului dreptului de vot al acționarilor semnificativi, care nu au obținut aprobarea Băncii Naționale a României, conform Secțiunii a IV-a din cap. IX. Totodată, a dispus acționarilor semnificativi, prevăzuți la alin. (1), să-și vândă în termen de 3 luni, acțiunile deținute peste participația aprobată de Banca Națională a României.

După expirarea acestui termen, dacă acțiunile nu au fost vândute, Banca Națională a României va dispune băncii, anularea acțiunilor respective, emiterea unor noi acțiuni purtând același număr și vânzarea acestora, urmând ca prețul încasat din vânzare să fie consemnat la dispoziția dobânditorului inițial, după reținerea cheltuielilor ocazionate de vânzare. Reclamanta-recurentă are dreptul de a fi acționar, în temeiul O.G. nr. 24/1993, lege-cadru, care în art. 27, stabilește limitele cumulative și maximale de a deține acțiuni la un singur emitent, iar în ceea ce privește calitatea de acționar la bănci, trebuie să respecte Legea nr. 58/1998 – Legea bancară. Banca Națională a României, fiind autoritate de autorizare și supraveghere a sistemului bancar, exercită supravegherea atât a băncilor, cât și a acționarilor, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 26 din Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naționale a României.

Nici invocarea de către reclamantă a art. 27 din O.G. nr. 24/1993, privind reglementarea constituirii fondurilor deschise de investiții și a societăților de investiții, ca instituții de intermediere financiară și susținerea că ordinul contestat a fost dat cu aplicarea greșită a legii referitoare la limitele de deținere ale unei societăți de investiții financiare în acțiunile unui emitent, nu poate fi primită. Articolul citat, reglementează condițiile cumulative și limitative pe care trebuie să le îndeplinească o societate de investiții, când face investiții în valori mobiliare la un singur emitent și nu numai condiția să nu depășească 10% din valoarea activului societății de investiții, cum se susține de recurentă.

Nu poate fi reținută nici apărarea că, ordinul contestat face o aplicare greșită a art. 73 și 71 din Legea bancară nr. 58/1998, modificată. Chiar dacă anterior Banca Națională a României a aprobat participațiile S.I.F. B.C. SA, constatând că s-au depășit limitele aprobate, are dreptul să ia măsuri legale pentru încadrarea în aceste limite, prin dispunerea față de acționari de a-și vinde acțiunile ce le dețin peste aceste limite. Pentru a justifica anularea ordinului contestat, recurenta-reclamantă a susținut că acesta încalcă dreptul de proprietate, drept fundamental consfințit de Legea fundamentală. Art. 41 din Constituția României, invocat, nu poate fi reținut, întrucât nu ne aflăm în situația exproprierii pentru o cauză de utilitate publică, or acest drept trebuie exercitat în limitele legii.

În consecință, recursul urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.I.F. B.C. S.A. Arad împotriva Ordinului nr. 36 din 26 martie 2002, emis de Viceguvernatorul Băncii Naționale a României, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2003.