ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.03.2004

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1202/2004

HOTĂRÂRE
23.03.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1202/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

21 iunie 2002, Federația Sindicatelor Libere și Independente P. a solicitat

constatarea nulității a: art. I pct. 13

1

și pct. 13

2

lit.

c) din Normele nr. 4/2002, pentru modificarea și completarea Normelor nr. 2/1999,

privind autorizarea băncilor, din 8 aprilie 2002, (M. Of. nr. 283/26.04.2002,

emise de Banca Națională a României), art. I pct. 4 și art. III din același act

normativ, pe motiv că prin aceste texte sunt lezate în mod direct interesele

federației ,ca acționar semnificativ la B.C.D.

R.

SA și că Banca Națională a României nu are temei legal

pentru a limita participarea sindicatelor la constituirea și funcționarea

băncilor.

În motivarea cererii s-a mai

susținut că, deși Normele nr. 4/2002 ale Băncii Naționale a României au fost

date cu încălcarea legii, dar și a unor principii constituționale, Consiliul de

Administrație al Băncii Naționale a României, prin hotărârea nr. 42 din 6 iunie

2002, a respins contestația formulată de federație, menținând astfel Normele

Băncii Naționale nr. 4/2002, pentru modificarea și completarea Normelor Băncii

Naționale a României nr. 2/1999, privind autorizarea băncilor.

În principal, s-a invocat încălcarea

de către Banca Națională a României, prin adăugare la lege, a art. 11 din Legea

nr. 58/1998, art. 25 alin. (3), coroborate cu art. 38 alin. (1) și art. 51 din

aceeași lege, deși Banca Națională a României nu are vocația de a modifica

legea, prin realizarea unor discriminări sau prin abrogarea implicită a unor

texte din legile speciale [art. 25 lit. d) din Legea nr. 54/1991].

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 13 mai 2003, a admis

excepția necompetenței sale materiale, iar Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ, căreia i s-a trimis dosarul, prin încheierea din

25 noiembrie 2003, a reținut cauza, spre soluționare, în baza dispozițiilor art.

83 din Legea nr. 58/1998, potrivit cărora actele emise în aplicarea acestei

legi pot fi contestate în termen de 15 zile de la comunicarea acestora, la Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României care se pronunță prin hotărâre în

termen de 30 de zile de la data sesizării, iar această hotărâre poate fi

atacată la Curtea Supremă de Justiție, în termen de 15 zile de la comunicare.

În cauză, Consiliul de Administrație

al Băncii Naționale a României, prin hotărârea nr. 42 din 6 iunie 2002, a respins ca nefondată, contestația formulată de Federația Sindicatelor Libere și Independente P.

România și în consecință, a menținut Normele Băncii Naționale a României nr. 4/2002,

pentru modificarea și completarea Normelor Băncii Naționale a României nr. 2/1999,

privind autorizarea băncilor, ca fiind legale.

Pentru a se pronunța în sensul

arătat, Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a reținut, în

esență, că prin dispozițiile Normelor Băncii Naționale a României nr. 4/2002,

nu s-au încălcat dispozițiile Legii sindicatelor, ale legilor bancare sau ale

Constituției, ci, dimpotrivă, așa cum rezultă și din titlul actului, s-a

realizat completarea și modificarea Normelor Băncii Naționale a României nr. 2/1999,

în spiritul modificărilor aduse legii bancare.

Examinându-se această hotărâre, în

raport cu toate criticile formulate de federație, probele administrate în cauză,

precum și dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că hotărârea

Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României este legală și

temeinică, iar recursul declarat de federație este nefondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Normele nr. 4/2002, pentru

modificarea și completarea Normelor Băncii Naționale a României nr. 2/1999, privind

autorizarea băncilor [care au mai fost modificate prin Normele nr. 6/1999 (M.

Of. nr. 182/1999 și prin Normele nr. 10/1999 (M. Of. nr. 5/10.01.2000)], au

fost publicate în Monitorul Oficial.

Este cunoscut că în vederea

alinierii legislației naționale, la cerințele europene, vizând o administrare

sănătoasă și prudentă a băncii, precum și a celor de asigurare a transparenței

privind structura acționariatului și sursa capitalului, Legea nr. 58/1998 a

fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 137/2001 (M. Of. nr. 671/24.10.2001),

aprobată prin Legea nr. 357/2002.

Astfel, conform art. I pct. 14 din

O.U.G. nr. 137/2001, după art. 52 din Legea nr. 58/1998, s-au introdus art. 52

1

,

52

2

și 53

2

, având următorul conținut:

1

:

- Calitatea acționarilor

și structura grupurilor din care fac parte, trebuie să corespundă nevoii

garantării unei gestiuni prudente și sănătoase a băncii și să permită realizarea

unei supravegheri eficiente, în scopul asigurării credibilității și

viabilității sistemului bancar, inclusiv protejarea intereselor deponenților și

ale altor creditori ai unei bănci.

- Banca Națională a

României are autoritatea de a analiza în ce măsură sunt respectate condițiile

minime stabilite de prezenta lege și reglementările date în aplicarea acesteia,

de a evalua toate circumstanțele și informațiile legate de activitatea,

reputația și integritatea morală ale persoanelor menționate

la art. 51 și 52

, inclusiv proveniența fondurilor

destinate obținerii participației, și de a decide dacă acestea corespund

cerințelor prevăzute la alin. (1).

2

:

În sensul celor

prevăzute la

art. 52

1

,

persoanele

menționate la

art. 51 și 52

, trebuie să

îndeplinească cel puțin următoarele condiții:

a) să dispună de o

situație financiară stabilă, care să justifice în mod satisfăcător proveniența

fondurilor destinate obținerii participației la capitalul social al băncii și

care să creeze premise pentru o eventuală susținere financiară a băncii;

b) să furnizeze

suficiente informații care să asigure transparența necesară pentru

identificarea structurii grupului din care fac parte;

c) persoanele juridice

să funcționeze de minimum 3 ani, cu excepția celor rezultate din fuziunea sau

divizarea unei persoane juridice aflate în funcțiune de minimum 3 ani;

d) să fie supravegheate

în mod adecvat, de către autoritatea competentă din țara de origine.

3

:

În scopul asigurării stabilității și

viabilității sistemului bancar, Banca Națională a României poate să stabilească

prin reglementări, și alte criterii specifice de evaluare a calității

acționariatului unei bănci.

În aceste condiții, limitarea, în

temeiul dispozițiilor art. I pct. 4 din Normele Băncii Naționale a României nr.

4/2002, a participației sindicatelor, în calitate de acționar semnificativ, la

capitalul social al băncilor, se explică prin faptul că aceste entități nu

corespund cerințelor prevăzute de art. 52

1

și 52

2

din

legea bancară, întrucât, având o componență eterogenă, nu se asigură

transparența structurii sale (ce interese reprezintă), nedesfășurând activități

economice care să le permită realizarea unor venituri financiare sigure și

stabile, nu se creează nici premisele unei susțineri financiare a băncii. Așadar,

în condițiile în care dispozițiile art. 11 din Legea bancară conferă unicii

autorități de supraveghere bancară, Banca Națională a României, competențe pe

linia stabilirii condițiilor de autorizare care se referă inclusiv la structura

acționariatului, este evident că susținerea recurentei privind lipsa

temeiurilor legale pentru această limitare, este nefondată.

Totodată, este de reținut că în

temeiul art. 1 al Legii nr. 54/1991, sindicatele sunt constituite în scopul

apărării și promovării intereselor și drepturilor membrilor lor, prevăzute în

legislația muncii și în contractele colective de muncă, de unde rezultă cu

claritate că aceste persoane juridice nu au scop lucrativ, ceea ce nu le

îndreptățește să afecteze veniturilor membrilor de sindicat, prin participații

semnificative la capitalul social al băncilor, știut fiind faptul că, în cazul

falimentului unei bănci, acționarii sunt ultimii care ar putea fi plătiți la

masa credală. Acest considerent a determinat Banca Națională a României să

aducă modificări, sub acest aspect, normelor de autorizare.

În ceea ce privește dispozițiile art.

25 din Legea sindicatelor [Legea nr. 54/1991], potrivit cărora acestea pot să

înființeze în condițiile legii și să administreze în interesul membrilor

acestora, o bancă proprie pentru operații financiare în lei și valută,

prevederile respective nu pot fi interpretate în sensul reglementării deținerii

de participații la capitalul social al altor bănci, ci, așa cum se precizează

în mod expres în text, sindicatele pot să-și constituie numai o bancă proprie,

în temeiul unei legi speciale, așa cum se stipulează în art. 1 alin. (2) din

Legea bancară.

Susținerea recurentei, în sensul că

prin dispozițiile din normele Băncii Naționale a României, a căror anulare se

solicită, s-ar fi încălcat dispozițiile constituționale referitor la

restrângerea exercitării unor drepturi, este nefondată, întrucât această

limitare prin norme nu se referă la drepturile sindicatelor, ci la vocația

acestora de a avea calitatea de acționar semnificativ la o bancă, astfel cum

corect a reținut și Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României. De

asemenea, nici afirmația că prin sus-menționatele norme, s-ar fi încălcat

dispozițiile constituționale referitoare la proprietate, nu este întemeiată, deoarece

normele contestate prevăd că persoanele, pentru care s-a instituit interdicția

de achiziționare și/sau deținerea de participații peste 5% din capitalul

social, au posibilitatea să-și valorifice drepturile asupra respectivelor

acțiuni, ca urmare a înstrăinării lor.

Prin urmare, constatându-se că nici

una din criticile formulate nu pot fi primite, se va respinge recursul declarat

în cauză, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de

Federația Sindicatelor Libere și Independente P.SA împotriva hotărârii nr. 42

din 6 iunie 2002 a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 martie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-03-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1122/2003
completarea Normelor nr.2/1999 privind autorizarea băncilor precum și constatarea nulității art.I pct.4 și art.III din același act normativ. S-a susținut că textele respective lezează în mod direct interesele Federației de acționari semnifi
ÎCCJ 2003-10-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3455/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: S.I.F. B.C. S.A., în contradictoriu cu Banca Națională a României, a solicitat anularea Ordinului nr. 36 din 26 martie 2002, emis de Viceguvernatorul Bănc
ÎCCJ 2004-04-14
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1398/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin recursul formulat în temeiul art. 83 alin. (2) din Legea nr. 58/1998, înregistrat la 3 iunie 2003, la Curtea Supremă de Justiție, secția de contencio
ÎCCJ 2003-02-21
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 726/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC R. SA a formulat recurs împotriva hotărârii Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României nr. 29 din 2 aprilie 2002, prin care s-a respin
ÎCCJ 2003-09-30
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2939/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Ordinul nr. 94 din 11 martie 2002, emis de Guvernatorul Băncii Naționale a României, domnului R.N. i s-a retras aprobarea acordată pentru funcția de
Sursă