ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1202/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 21 iunie 2002, Federația Sindicatelor Libere și Independente P. a solicitat constatarea nulității a: art. I pct. 13 1 și pct. 13 2 lit. c) din Normele nr. 4/2002, pentru modificarea și completarea Normelor nr. 2/1999, privind autorizarea băncilor, din 8 aprilie 2002, (M. Of. nr. 283/26.04.2002, emise de Banca Națională a României), art. I pct. 4 și art. III din același act normativ, pe motiv că prin aceste texte sunt lezate în mod direct interesele federației ,ca acționar semnificativ la B.C.D. R. SA și că Banca Națională a României nu are temei legal pentru a limita participarea sindicatelor la constituirea și funcționarea băncilor.

În motivarea cererii s-a mai susținut că, deși Normele nr. 4/2002 ale Băncii Naționale a României au fost date cu încălcarea legii, dar și a unor principii constituționale, Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României, prin hotărârea nr. 42 din 6 iunie 2002, a respins contestația formulată de federație, menținând astfel Normele Băncii Naționale nr. 4/2002, pentru modificarea și completarea Normelor Băncii Naționale a României nr. 2/1999, privind autorizarea băncilor. În principal, s-a invocat încălcarea de către Banca Națională a României, prin adăugare la lege, a art. 11 din Legea nr. 58/1998, art. 25 alin. (3), coroborate cu art. 38 alin. (1) și art. 51 din aceeași lege, deși Banca Națională a României nu are vocația de a modifica legea, prin realizarea unor discriminări sau prin abrogarea implicită a unor texte din legile speciale [art. 25 lit. d) din Legea nr. 54/1991].

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 13 mai 2003, a admis excepția necompetenței sale materiale, iar Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, căreia i s-a trimis dosarul, prin încheierea din 25 noiembrie 2003, a reținut cauza, spre soluționare, în baza dispozițiilor art. 83 din Legea nr. 58/1998, potrivit cărora actele emise în aplicarea acestei legi pot fi contestate în termen de 15 zile de la comunicarea acestora, la Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României care se pronunță prin hotărâre în termen de 30 de zile de la data sesizării, iar această hotărâre poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție, în termen de 15 zile de la comunicare.

În cauză, Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României, prin hotărârea nr. 42 din 6 iunie 2002, a respins ca nefondată, contestația formulată de Federația Sindicatelor Libere și Independente P. România și în consecință, a menținut Normele Băncii Naționale a României nr. 4/2002, pentru modificarea și completarea Normelor Băncii Naționale a României nr. 2/1999, privind autorizarea băncilor, ca fiind legale. Pentru a se pronunța în sensul arătat, Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a reținut, în esență, că prin dispozițiile Normelor Băncii Naționale a României nr. 4/2002, nu s-au încălcat dispozițiile Legii sindicatelor, ale legilor bancare sau ale Constituției, ci, dimpotrivă, așa cum rezultă și din titlul actului, s-a realizat completarea și modificarea Normelor Băncii Naționale a României nr. 2/1999, în spiritul modificărilor aduse legii bancare.

Examinându-se această hotărâre, în raport cu toate criticile formulate de federație, probele administrate în cauză, precum și dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că hotărârea Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României este legală și temeinică, iar recursul declarat de federație este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Normele nr. 4/2002, pentru modificarea și completarea Normelor Băncii Naționale a României nr. 2/1999, privind autorizarea băncilor [care au mai fost modificate prin Normele nr. 6/1999 (M. Of. nr. 182/1999 și prin Normele nr. 10/1999 (M. Of. nr. 5/10.01.2000)], au fost publicate în Monitorul Oficial.

Este cunoscut că în vederea alinierii legislației naționale, la cerințele europene, vizând o administrare sănătoasă și prudentă a băncii, precum și a celor de asigurare a transparenței privind structura acționariatului și sursa capitalului, Legea nr. 58/1998 a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 137/2001 (M. Of. nr. 671/24.10.2001), aprobată prin Legea nr. 357/2002. Astfel, conform art. I pct. 14 din O.U.G. nr. 137/2001, după art. 52 din Legea nr. 58/1998, s-au introdus art. 52 1 , 52 2 și 53 2 , având următorul conținut: ART. 52 1 : - Calitatea acționarilor și structura grupurilor din care fac parte, trebuie să corespundă nevoii garantării unei gestiuni prudente și sănătoase a băncii și să permită realizarea unei supravegheri eficiente, în scopul asigurării credibilității și viabilității sistemului bancar, inclusiv protejarea intereselor deponenților și ale altor creditori ai unei bănci.

- Banca Națională a României are autoritatea de a analiza în ce măsură sunt respectate condițiile minime stabilite de prezenta lege și reglementările date în aplicarea acesteia, de a evalua toate circumstanțele și informațiile legate de activitatea, reputația și integritatea morală ale persoanelor menționate la art. 51 și 52 , inclusiv proveniența fondurilor destinate obținerii participației, și de a decide dacă acestea corespund cerințelor prevăzute la alin. (1). ART. 52 2 : În sensul celor prevăzute la art. 52 1 , persoanele menționate la art. 51 și 52 , trebuie să îndeplinească cel puțin următoarele condiții: a) să dispună de o situație financiară stabilă, care să justifice în mod satisfăcător proveniența fondurilor destinate obținerii participației la capitalul social al băncii și care să creeze premise pentru o eventuală susținere financiară a băncii; b) să furnizeze suficiente informații care să asigure transparența necesară pentru identificarea structurii grupului din care fac parte; c) persoanele juridice să funcționeze de minimum 3 ani, cu excepția celor rezultate din fuziunea sau divizarea unei persoane juridice aflate în funcțiune de minimum 3 ani; d) să fie supravegheate în mod adecvat, de către autoritatea competentă din țara de origine.

ART. 52 3 : În scopul asigurării stabilității și viabilității sistemului bancar, Banca Națională a României poate să stabilească prin reglementări, și alte criterii specifice de evaluare a calității acționariatului unei bănci. În aceste condiții, limitarea, în temeiul dispozițiilor art. I pct. 4 din Normele Băncii Naționale a României nr. 4/2002, a participației sindicatelor, în calitate de acționar semnificativ, la capitalul social al băncilor, se explică prin faptul că aceste entități nu corespund cerințelor prevăzute de art. 52 1 și 52 2 din legea bancară, întrucât, având o componență eterogenă, nu se asigură transparența structurii sale (ce interese reprezintă), nedesfășurând activități economice care să le permită realizarea unor venituri financiare sigure și stabile, nu se creează nici premisele unei susțineri financiare a băncii.

Așadar, în condițiile în care dispozițiile art. 11 din Legea bancară conferă unicii autorități de supraveghere bancară, Banca Națională a României, competențe pe linia stabilirii condițiilor de autorizare care se referă inclusiv la structura acționariatului, este evident că susținerea recurentei privind lipsa temeiurilor legale pentru această limitare, este nefondată. Totodată, este de reținut că în temeiul art. 1 al Legii nr. 54/1991, sindicatele sunt constituite în scopul apărării și promovării intereselor și drepturilor membrilor lor, prevăzute în legislația muncii și în contractele colective de muncă, de unde rezultă cu claritate că aceste persoane juridice nu au scop lucrativ, ceea ce nu le îndreptățește să afecteze veniturilor membrilor de sindicat, prin participații semnificative la capitalul social al băncilor, știut fiind faptul că, în cazul falimentului unei bănci, acționarii sunt ultimii care ar putea fi plătiți la masa credală.

Acest considerent a determinat Banca Națională a României să aducă modificări, sub acest aspect, normelor de autorizare. În ceea ce privește dispozițiile art. 25 din Legea sindicatelor [Legea nr. 54/1991], potrivit cărora acestea pot să înființeze în condițiile legii și să administreze în interesul membrilor acestora, o bancă proprie pentru operații financiare în lei și valută, prevederile respective nu pot fi interpretate în sensul reglementării deținerii de participații la capitalul social al altor bănci, ci, așa cum se precizează în mod expres în text, sindicatele pot să-și constituie numai o bancă proprie, în temeiul unei legi speciale, așa cum se stipulează în art. 1 alin. (2) din Legea bancară.

Susținerea recurentei, în sensul că prin dispozițiile din normele Băncii Naționale a României, a căror anulare se solicită, s-ar fi încălcat dispozițiile constituționale referitor la restrângerea exercitării unor drepturi, este nefondată, întrucât această limitare prin norme nu se referă la drepturile sindicatelor, ci la vocația acestora de a avea calitatea de acționar semnificativ la o bancă, astfel cum corect a reținut și Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României. De asemenea, nici afirmația că prin sus-menționatele norme, s-ar fi încălcat dispozițiile constituționale referitoare la proprietate, nu este întemeiată, deoarece normele contestate prevăd că persoanele, pentru care s-a instituit interdicția de achiziționare și/sau deținerea de participații peste 5% din capitalul social, au posibilitatea să-și valorifice drepturile asupra respectivelor acțiuni, ca urmare a înstrăinării lor.

Prin urmare, constatându-se că nici una din criticile formulate nu pot fi primite, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Federația Sindicatelor Libere și Independente P.SA împotriva hotărârii nr. 42 din 6 iunie 2002 a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2004.