ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1122/2003

La data de 12 martie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de Federația Sindicatelor Libere și Independente „P” împotriva hotărârii nr.42 din 6 iunie 2002 a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din data de 12 martie 2003, iar pronunțarea deciziei s-a amânat la data de 19 martie 2003. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la Banca Națională a României sub nr.19975 din 13 mai 2002, Federația Sindicatelor Libere și independente „P” a contestat prevederile art.I pct.3, art.13 1 , art.13 2 c, art.I pct.4 și art.III din Normele Băncii Naționale a României nr.4/2002 pentru modificarea și completarea Normelor BNR nr.2/1999 privind autorizarea băncilor, publicate în Monitorul Oficial nr.283 din 26 aprilie 2002, solicitând anularea acestora, cu motivarea că sus menționatele dispoziții legale le lezează calitatea de acționar semnificativ la Banca de Credit și Dezvoltare „R” SA și că Banca Națională a României nu are temei legal pentru a limita participarea sindicatelor la constituirea și funcționarea băncilor, încălcând astfel legea sindicatelor precum și legile bancare.

Prin Hotărârea nr.42 din 6.06.2002, Consiliul de administrație al B.N.R. a respins ca nefondată contestația formulată de Federația Sindicatelor Libere și Independente „P”, cu consecința menținerii Normelor B.N.R. nr.4/2002 pentru modificarea și completarea Normelor B.N.R. nr.2/1999 privind autorizarea băncilor, ca fiind legale. Pentru a decide astfel, Consiliul de administrație al B.N.R. a arătat că s-a avut în vedere alinierea legislației naționale la directivele comunitare, la principiile Comitetului de supraveghere bancară de la Basel și la practicile internaționale în domeniu.

S-a susținut că limitarea participației sindicatelor, în calitate de acționar semnificativ, la capitalul social al băncilor se explică prin faptul că aceste entități nu corespund cerințelor prevăzute de art.52 1 și 52 2 din Legea bancară, întrucât, având o componență eterogenă, nu se asigură transparența structurii sale (ce interese reprezintă), nedesfășurând activități economice care să le permită realizarea unor venituri financiare sigure și stabile și nu se creează nici premisele unei susțineri financiare a băncii. În privința dispozițiilor art.25 din Legea sindicatelor nr.54/1991 potrivit cărora acestea pot să înființeze în condițiile legii și să administreze în interesul membrilor acestora o bancă proprie pentru operații financiare în lei și valută, în hotărârea Consiliului de administrație al B.N.R.

nr.42/2002 s-a reținut că prevederile respective nu pot fi interpretate în sensul reglementării deținerii de participații la capitalul social al oricărei bănci ci în sensul că sindicatele pot să-și constituie numai o bancă proprie, în temeiul unei legi speciale. Hotărârea sus menționată a fost atacată de Federația Sindicatelor Libere și Independente „P”, care a chemat în judecată Banca Națională a României, solicitând să se constate nulitatea art.I pct.3, art.13(1) și art.13(2) c din Normele nr.4/2002 pentru modificarea și completarea Normelor nr.2/1999 privind autorizarea băncilor precum și constatarea nulității art.I pct.4 și art.III din același act normativ. S-a susținut că textele respective lezează în mod direct interesele Federației de acționari semnificativi la B.C.D.

„R” SA și că art.25 din Legea nr.54/1991 nu poate fi modificat sau abrogat printr-o Normă a B.N.R. A fost considerat greșit și ilegal punctul de vedere al Consiliului de administrație al B.N.R. în sensul că Federația are dreptul să-și înființeze o bancă proprie, dar poate să nu aibă dreptul de a fi acționar semnificativ, arătându-se că cine poate mai mult, poate și mai puțin și deci cu atât mai mult sindicatele pot fi acționari semnificativi, cu cât ele pot avea chiar bănci proprii. Curtea a luat în discuție competența materială de soluționare a litigiului în raport de obiectul acestuia. Se reține că Federația Sindicatelor Libere și Independente „P” a solicitat anularea dispozițiilor art.I pct.3, art.13(1) și art.13(2) c din Normele nr.4/2002 pentru modificarea și completarea Normelor nr.2/1999 privind autorizarea băncilor precum și a dispozițiilor art.I pct.4 și art.III din același act normativ.

Normele contestate de reclamantă au caracterul unui act administrativ cu caracter normativ, încadrându-se în categoria actelor prevăzute de art.3(n) din Legea bancară nr.58/1998. Normele respective nu se încadrează în categoria actelor prevăzute de art.83 din actul normativ sus menționat și nici în categoria actelor prevăzute de art.60 din Legea nr.101/1998 privind Statutul Băncii Naționale a României, ele neavând caracterul unui act administrativ jurisdicțional a cărui legalitate să fie supusă controlului Curții Supreme de Justiție. Faptul că reclamanta s-a adresat cu contestație Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României și că a fost emisă și o hotărâre în acest caz, nu schimbă caracterul normativ al actului administrativ contestat.

Consiliul de administrație al B.N.R. nu s-a pronunțat într-o jurisdicție administrativă ci a soluționat contestația reclamantei formulată ca plângere prealabilă acțiunii în justiție. Având în vedere considerentele prezentate, competența de soluționare a litigiului aparține Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ în temeiul art.3 pct.1 din Codul de procedură civilă, căreia urmează să-i fie trimisă cauza spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2003.