ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1122/2003

La

data de 12 martie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de

Federația Sindicatelor Libere și Independente „P” împotriva

hotărârii nr.42 din 6 iunie 2002 a Consiliului de administrație al

Băncii Naționale a României.

Dezbaterile

au fost consemnate în încheierea din data de 12 martie 2003, iar

pronunțarea deciziei s-a amânat la data de 19 martie 2003.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

contestația înregistrată la Banca Națională a României sub

nr.19975 din 13 mai 2002, Federația Sindicatelor Libere și

independente „P” a contestat prevederile art.I pct.3, art.13

1

,

art.13

2

c, art.I pct.4 și art.III din Normele Băncii

Naționale a României nr.4/2002 pentru modificarea și completarea

Normelor BNR nr.2/1999 privind autorizarea băncilor, publicate în

Monitorul Oficial nr.283 din 26 aprilie 2002, solicitând anularea acestora, cu

motivarea că sus menționatele dispoziții legale le lezează

calitatea de acționar semnificativ la Banca de Credit și Dezvoltare

„R” SA și că Banca Națională a României nu are temei legal

pentru a limita participarea sindicatelor la constituirea și

funcționarea băncilor, încălcând astfel legea sindicatelor

precum și legile bancare.

Prin

Hotărârea nr.42 din  6.06.2002, Consiliul de administrație al B.N.R.

a respins ca nefondată contestația formulată de Federația

Sindicatelor Libere și Independente „P”, cu consecința

menținerii Normelor B.N.R. nr.4/2002 pentru modificarea și

completarea Normelor B.N.R. nr.2/1999 privind autorizarea băncilor, ca

fiind legale.

Pentru

a decide astfel, Consiliul de administrație al B.N.R. a arătat

că s-a avut în vedere alinierea legislației naționale la

directivele comunitare, la principiile Comitetului de supraveghere bancară

de la Basel și la practicile internaționale în domeniu.

S-a

susținut că limitarea participației sindicatelor, în calitate de

acționar semnificativ, la capitalul social al băncilor se

explică prin faptul că aceste entități nu corespund

cerințelor prevăzute de art.52

1

și 52

2

din

Legea bancară, întrucât, având o componență eterogenă,

nu    se asigură transparența structurii sale (ce interese

reprezintă), nedesfășurând activități economice care

să le permită realizarea unor venituri financiare sigure  și

stabile și nu se creează nici premisele unei susțineri

financiare a băncii.

În

privința dispozițiilor art.25 din Legea sindicatelor nr.54/1991

potrivit cărora acestea pot să înființeze în condițiile

legii și să administreze în interesul membrilor acestora o bancă

proprie pentru operații financiare în lei și valută, în

hotărârea Consiliului de administrație al B.N.R. nr.42/2002 s-a

reținut că prevederile respective nu pot fi interpretate în sensul

reglementării deținerii de participații la capitalul social al

oricărei bănci ci în sensul că sindicatele pot să-și constituie

numai o bancă proprie, în temeiul unei legi speciale.

Hotărârea

sus menționată a fost atacată de Federația Sindicatelor

Libere și Independente „P”, care a chemat în judecată Banca

Națională a României, solicitând să se constate nulitatea art.I

pct.3, art.13(1) și art.13(2) c din Normele nr.4/2002 pentru modificarea

și completarea Normelor nr.2/1999 privind autorizarea băncilor precum

și constatarea nulității art.I pct.4 și art.III din

același act normativ.

S-a

susținut că textele respective lezează în mod direct interesele

Federației de acționari semnificativi la B.C.D. „R” SA și

că art.25 din Legea nr.54/1991 nu poate fi modificat sau abrogat printr-o

Normă a B.N.R.

A

fost considerat greșit și ilegal punctul de vedere al Consiliului de

administrație al B.N.R. în sensul că Federația are dreptul să-și

înființeze o bancă proprie, dar poate să nu aibă dreptul de

a fi acționar semnificativ, arătându-se că cine poate mai mult,

poate și mai puțin și deci cu atât mai mult sindicatele pot fi acționari

semnificativi, cu cât ele pot avea chiar bănci proprii.

Curtea

a luat în discuție competența materială de soluționare a

litigiului în raport de obiectul acestuia.

Se

reține că Federația Sindicatelor Libere și Independente „P”

a solicitat anularea dispozițiilor art.I pct.3, art.13(1) și

art.13(2) c din Normele nr.4/2002 pentru modificarea și completarea

Normelor nr.2/1999 privind autorizarea băncilor precum și a

dispozițiilor art.I pct.4 și art.III din același act normativ.

Normele

contestate de reclamantă au caracterul unui act administrativ cu caracter

normativ, încadrându-se în categoria actelor prevăzute de art.3(n) din

Legea bancară nr.58/1998.

Normele

respective nu se încadrează în categoria actelor prevăzute de art.83

din actul normativ sus menționat și nici în categoria actelor

prevăzute de art.60 din Legea nr.101/1998 privind Statutul Băncii

Naționale a României, ele neavând caracterul unui act administrativ

jurisdicțional a cărui legalitate să fie supusă controlului

Curții Supreme de Justiție.

Faptul

că reclamanta s-a adresat cu contestație Consiliului de

administrație al Băncii Naționale a României și că a

fost emisă și o hotărâre în acest caz, nu schimbă

caracterul normativ al actului administrativ contestat.

Consiliul

de administrație al B.N.R. nu s-a pronunțat într-o jurisdicție

administrativă ci a soluționat contestația reclamantei

formulată ca plângere prealabilă acțiunii în justiție.

Având

în vedere considerentele prezentate, competența de soluționare a

litigiului aparține Curții de Apel București – Secția de

contencios administrativ în temeiul art.3 pct.1 din Codul de procedură

civilă, căreia urmează să-i fie trimisă cauza spre

competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Trimite

cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București –

Secția de contencios administrativ.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 19 martie 2003.