ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 900/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 900/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat în
examinare recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul
Finanțelor Publice împotriva deciziei nr.71 A din 11 februarie 2002 a Curții de
Apel București, secția a III-a civilă.
La apelul
nominal s-au prezentat recurentul-pârât prin consilier juridic V.C.S.și
intimatul-reclamant R.C.prin avocat D.M.S.
Procedura
completă.
Consilier
juridic V.C.S.a renunțat la cererea de suspendarea executării deciziei
nr.71/A/2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și a solicitat
admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Avocat D.M.S.a
susținut întâmpinarea și a cerut respingerea recursului.
C U R T E A
Asupra
recursului de față:
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată la 24 februarie 2000 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București,
reclamantul R.C., prin mandatar, a chemat în judecată Consiliul General al
Municipiului București solicitînd, în temeiul art.481 C.civ., 644-645 C.civ.,
art.41 și art.21 din Constituție, repararea prejudiciului ce i-a fost creat
prin trecerea abuzivă în domeniul public a imobilului ce a aparținut părinților
săi, fost situat în str.Constantin Moroiu nr.12.
În urma
informațiilor transmise de S.C. Cotroceni S.A. potrivit cărora imobilul a fost
expropriat pentru utilitate publică în anul 1980, judecătoria și-a declinat
competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
În fața acestei
instanțe în urma precizării acțiunii, s-a renunțat la judecata în
contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București și s-a îndreptat
acțiunea împotriva Ministerului Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului
Român, de la care s-a cerut acordarea unor despăgubiri echitabile pentru
imobilul ce a fost trecut în proporție de ½ în proprietatea statului în
temeiul Acordului între Guvernul RSR și Guvernul Regatului Greciei privind
reglementarea problemelor financiare în suspensie între cele două țări,
ratificat prin Decretul nr.956/1966.
La cererea
reclamantului, s-a încuviințat efectuarea a două expertize prin care s-a
evaluat contravaloarea cotei de ½ din imobil, trecut în proprietatea
statului.
Pe baza
probelor cu înscrisuri și expertiză, Tribunalul București, secția a V-a civilă
și de contencios administrativ a admis acțiunea, a obligat pârâtul la plata
sumei de 602.420.323 lei despăgubiri către reclamant, reprezentând despăgubiri
civile pentru imobilul teren și construcție.
S-a reținut în
motivare că bunul aparținuse tatălui reclamantului, Rodas Chrisostomos, decedat
în 1956 în Grecia, care a fost moștenit de reclamant, rămas, împreună cu mama
sa, în România.
Întrucât, cu
înscrisuri emanând din 1960 (hotărâre judecătorească) s-a făcut dovada că la
acea dată bunul era coproprietatea mamei reclamantului și a altei persoane,
care au ieșit din indiviziune, iar pârâtul nu a făcut dovada achitării
despăgubirilor pentru trecerea cotei de ½ în proprietatea statului,
acțiunea a fost admisă, cu trimiterea la dispozițiile art.481 C.civ. și art.2
alin.1 lit.h din Legea nr.10/2001.
Împotriva
acestei sentințe, ambele părți au declarat apel.
Prin decizia nr.71 A din 11 februarie
2002, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins apelul
declarat de Ministerul Finanțelor Publice și a admis apelul reclamantului,
stabilind actualizarea despăgubirilor acordate de prima instanță în raport cu
rata inflației din perioada 4.07.2001-11.02.2002.
În motivarea deciziei sale, instanța de
apel, interpretând textul Acordului invocat de pârât drept titlu legal al
trecerii bunului la stat, a ajuns la concluzia că acesta nu se aplica
imobilului în cauză care, deși aparținuse unui cetățean grec care a părăsit
România până la 25 august 1956, fusese transmis prin moștenire mamei
reclamantului și apoi acestuia din urmă.
Împotriva
acestei decizii în termen legal a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor
Publice, care a invocat motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9
C.proc.civ., susținând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea sau
aplicarea greșită a legii.
Se susține
astfel că, deși semnat și ratificat în anul 1966, Acordul privea bunuri ale
resortisanților greci care au părăsit România între 1951-1956, categorie în
care se încadra tatăl reclamantului. Ca atare, nu prezintă importanță faptul că
prin decesul acestuia, în anul 1956, patrimoniul s-a transmis succesorilor
acestuia.
Prin
întâmpinarea depusă, reclamantul-intimat a solicitat respingerea recursului.
Recursul nu
este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Potrivit
art.304 pct.9 C.proc.civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere
când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau
aplicarea greșită a legii.
În speță, se
constată că analizând cauza sub toate aspectele deduse judecății, atât instanța
de fond, cât și cea de apel au făcut o corectă interpretare a legilor invocate:
art.481 din C.civ., care ocrotește proprietatea și impune plata unei juste
despăgubiri în caz de expropriere; art.650 și urm. din C.civ. care consacră
succesiunea ca mod de dobândire a proprietății; Decretul nr.956/1966 invocat de
pârât în apărare.
Cum legal a
reținut și temeinic a motivat instanța de apel, trecerea în proprietatea
Statului Român a unui bun ce a aparținut unui cetățean elen la 10 ani de la
decesul acestuia și transmiterea succesiunii către moștenitorii săi rămași în
România nu poate fi considerată că s-a făcut în spiritul legii.
Cum apărarea
pârâtului în sensul că la vremea respectivă s-ar fi plătit despăgubiri pentru
bunul expropriat nu a fost dovedită, corect în aplicarea art.481 C.civ.
acțiunea a fost admisă.
Pentru aceste
considerente, vizând că motivul invocat nu se verifică din probele dosarului,
recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat
de pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice
împotriva deciziei nr.71 A din 11 februarie 2002 a Curții de Apel București,
secția a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 7 martie 2003.