ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 900/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr.71 A din 11 februarie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurentul-pârât prin consilier juridic V.C.S.și intimatul-reclamant R.C.prin avocat D.M.S. Procedura completă. Consilier juridic V.C.S.a renunțat la cererea de suspendarea executării deciziei nr.71/A/2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Avocat D.M.S.a susținut întâmpinarea și a cerut respingerea recursului.

C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 24 februarie 2000 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, reclamantul R.C., prin mandatar, a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București solicitînd, în temeiul art.481 C.civ., 644-645 C.civ., art.41 și art.21 din Constituție, repararea prejudiciului ce i-a fost creat prin trecerea abuzivă în domeniul public a imobilului ce a aparținut părinților săi, fost situat în str.Constantin Moroiu nr.12. În urma informațiilor transmise de S.C. Cotroceni S.A. potrivit cărora imobilul a fost expropriat pentru utilitate publică în anul 1980, judecătoria și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

În fața acestei instanțe în urma precizării acțiunii, s-a renunțat la judecata în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București și s-a îndreptat acțiunea împotriva Ministerului Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, de la care s-a cerut acordarea unor despăgubiri echitabile pentru imobilul ce a fost trecut în proporție de ½ în proprietatea statului în temeiul Acordului între Guvernul RSR și Guvernul Regatului Greciei privind reglementarea problemelor financiare în suspensie între cele două țări, ratificat prin Decretul nr.956/1966. La cererea reclamantului, s-a încuviințat efectuarea a două expertize prin care s-a evaluat contravaloarea cotei de ½ din imobil, trecut în proprietatea statului.

Pe baza probelor cu înscrisuri și expertiză, Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ a admis acțiunea, a obligat pârâtul la plata sumei de 602.420.323 lei despăgubiri către reclamant, reprezentând despăgubiri civile pentru imobilul teren și construcție. S-a reținut în motivare că bunul aparținuse tatălui reclamantului, Rodas Chrisostomos, decedat în 1956 în Grecia, care a fost moștenit de reclamant, rămas, împreună cu mama sa, în România. Întrucât, cu înscrisuri emanând din 1960 (hotărâre judecătorească) s-a făcut dovada că la acea dată bunul era coproprietatea mamei reclamantului și a altei persoane, care au ieșit din indiviziune, iar pârâtul nu a făcut dovada achitării despăgubirilor pentru trecerea cotei de ½ în proprietatea statului, acțiunea a fost admisă, cu trimiterea la dispozițiile art.481 C.civ.

și art.2 alin.1 lit.h din Legea nr.10/2001. Împotriva acestei sentințe, ambele părți au declarat apel. Prin decizia nr.71 A din 11 februarie 2002, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice și a admis apelul reclamantului, stabilind actualizarea despăgubirilor acordate de prima instanță în raport cu rata inflației din perioada 4.07.2001-11.02.2002. În motivarea deciziei sale, instanța de apel, interpretând textul Acordului invocat de pârât drept titlu legal al trecerii bunului la stat, a ajuns la concluzia că acesta nu se aplica imobilului în cauză care, deși aparținuse unui cetățean grec care a părăsit România până la 25 august 1956, fusese transmis prin moștenire mamei reclamantului și apoi acestuia din urmă.

Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, care a invocat motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., susținând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Se susține astfel că, deși semnat și ratificat în anul 1966, Acordul privea bunuri ale resortisanților greci care au părăsit România între 1951-1956, categorie în care se încadra tatăl reclamantului. Ca atare, nu prezintă importanță faptul că prin decesul acestuia, în anul 1956, patrimoniul s-a transmis succesorilor acestuia. Prin întâmpinarea depusă, reclamantul-intimat a solicitat respingerea recursului. Recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente.

Potrivit art.304 pct.9 C.proc.civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În speță, se constată că analizând cauza sub toate aspectele deduse judecății, atât instanța de fond, cât și cea de apel au făcut o corectă interpretare a legilor invocate: art.481 din C.civ., care ocrotește proprietatea și impune plata unei juste despăgubiri în caz de expropriere; art.650 și urm. din C.civ. care consacră succesiunea ca mod de dobândire a proprietății; Decretul nr.956/1966 invocat de pârât în apărare. Cum legal a reținut și temeinic a motivat instanța de apel, trecerea în proprietatea Statului Român a unui bun ce a aparținut unui cetățean elen la 10 ani de la decesul acestuia și transmiterea succesiunii către moștenitorii săi rămași în România nu poate fi considerată că s-a făcut în spiritul legii.

Cum apărarea pârâtului în sensul că la vremea respectivă s-ar fi plătit despăgubiri pentru bunul expropriat nu a fost dovedită, corect în aplicarea art.481 C.civ. acțiunea a fost admisă. Pentru aceste considerente, vizând că motivul invocat nu se verifică din probele dosarului, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr.71 A din 11 februarie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2003.