ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 231/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 231/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul D.A.împotriva deciziei nr.43 din 4 februarie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. La apelul nominal s-a prezentat intimatul-pârât Municipiul București prin Primarul General, reprezentat de consilier juridic O.O., lipsind recurentul. Procedura completă. Curtea, luând act că nu mai sunt chestiuni prealabile, a acordat cuvântul părților pentru concluzii asupra recursului. Consilier juridic O.O. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare. Reprezentanta Ministerului Public a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Tribunalul București, secția a IV-a civilă prin sentința civilă nr.606 din 11 iunie 2001 a respins acțiunea formulată de reclamantul D.A.în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General având ca obiect retrocedarea suprafeței de 412 mp. teren, situat în București, str.Maior Coravu nr.7, expropriat prin Decretul nr.1060/31 iunie 1961 al fostului Consiliu de Stat al R.S.R. S-a reținut că terenul în litigiu, proprietatea autorilor reclamantului D.A., D.M., decedată la data de 13 februarie 1983 și D.D., decedat la data de 15 februarie 1987, a trecut în proprietatea Statului Român prin expropriere, în scop de utilitate publică, scop realizat.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr.43 din 4 februarie 2002 a respins apelul declarat de reclamantul D.A.împotriva sentinței civile nr.606 din 11 iunie 2001 a Tribunalului București – Secția a IV-a civilă, cu motivarea că imobilul în litigiu nu poate fi retrocedat succesorului foștilor proprietari întrucât scopul de utilitate publică al exproprierii a fost realizat. În termen legal împotriva deciziei civile nr.43 din 4 februarie 2002 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamantul D.A.solicitând casarea în temeiul art.304 pct.7,9 și 10 C.proc.civ.și susținând că greșit instanța de apel a reținut că scopul exproprierii a fost realizat deși o parte de teren este liber.
Recursul urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente: Într-adevăr, potrivit art.35 alin.1 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de 1 an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat foștii proprietari pot să ceară retrocedarea lor dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică. În speță, terenul în suprafață de 412 mp. situat în București, str.Maior Coravu nr.7, proprietatea autorilor reclamantului D.A.(D.M., decedată la data de 13 februarie 1983 și D.D., decedat la data de 15 februarie 1987) a fost expropriat prin Decretul nr.1060/3 iunie 1961 al fostului Consiliu de Stat al R.S.R.
– împreună cu alte imobile – în scopul realizării unui ansamblu de locuințe. Prin expertiza tehnică efectuată în cauză de către ing.A.V. – la care reclamantul nu a formulat obiecțiuni – s-a constatat că o parte din teren a fost afectată sistematizării Bulevardului Maior Ion Coravu iar pe cealaltă parte se află amenajată o alee pe care se realizează accesul la un bloc de locuințe. Cum zona a fost sistematizată, scopul de utilitate publică al exproprierii îndeplinit, CURTEA va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D.A.împotriva deciziei civile nr.43 din 4.02.2002 a Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.