ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3851/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 8

aprilie 2003 pe rolul Judecătoriei sectorului III București, reclamanta SC M. SRL

devenită ulterior SA a chemat în judecată pe pârâții P.L.C., P.E. și Municipiul

București reprezentat de Primarul general pentru a se constata că reclamanta,

ca efect al uzucapiunii de 10 ani, a devenit proprietara imobilului situat în

sector 3, imobil compus din teren în suprafață de 380 mp.

Judecătoria sectorului III București

prin sentința civilă nr. 934 din 9 februarie 2004 a respins acțiunea ca

neîntemeiată.

Instanța de fond a reținut că soții L.C.

și E.P., pârâți în cauză, au adus ca aport în natură la constituirea SC M., un

teren de 380 mp situat în București, teren delimitat, conform contractului de

societate autentificat la nr. 6503 din 12 februarie 1993 de Notariatul de Stat

al Municipiului București.

Reclamanta a mai formulat o acțiune

de constatare a dreptului de proprietate asupra terenului, prin uzucapiunea de

30 de ani împotriva Primăriei Municipiului București, acțiune respinsă prin

sentința civilă nr. 11743/2001 a Judecătoriei sectorului 3 București.

În motivarea sentinței s-a constatat

că terenul de 380 mp, este inclus într-un teren mai mare ce a fost expropriat

prin Decretul nr. 200 din 21 august 1981, iar potrivit art. 36 din Legea nr.

18/1991, terenul expropriat a trecut din proprietatea statului în proprietatea

Municipiului București pentru activitățile prevăzute în art. 26 din aceeași

lege și, ca urmare, terenul în discuție a devenit imprescriptibil achizitiv,

prin transformarea legală a destinației sale, în cauză nefiind întrunite

dispozițiile art. 1864 C. civ.

Curtea de Apel București, secția a

III – a civilă, prin decizia nr. 1664/A din 2 septembrie 2004 a respins apelul

reclamantei ca nefondat.

S-a reținut că terenul pretins prin

acțiune face parte dintr-o proprietate mai mare, expropriată prin Decretul nr.

200/1981, ca atare urmează regimul juridic al terenurilor prevăzute de art. 26

din Legea nr. 18/1991, iar schimbarea naturii lui juridice a impus și

consecințele legate de imprescriptibilitatea achizitivă a acestuia.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, în termen legal, reclamanta care a criticat soluția pentru motivele

prevăzute de art. 304 pct. 9 (greșita interpretare a Legii nr. 18/1991, care nu

se aplică în cauză, autorii terenului nefiind cooperatori; pct. 7 (insuficienta

motivare a concluziei că reclamanta nu poate uzucapa); pct. 10 (în sensul că au

fost ignorate înscrisurile doveditoare ale titlului de proprietate,

certificatul de moștenitor nr. 2349/1953 și autorizația de construire a

depozitului; certificat de urbanism nr. 403 din 22 iulie 1992, istoricul

fiscal, chitanțele de plată ale impozitului, toate probele conducând la

concluzia că exproprierea din 1989 a fost ilegală); pct. 8 în sensul că greșit

s-a considerat că includerea terenului într-o suprafață expropriată ar duce la

imprescriptibilitatea dreptului statului și deci la imprescriptibilitatea

uzucapiunii, în realitate terenul intrând în fondul privat al statului nu în

cel public.

Recursul este nefondat și se va

respinge pentru considerentele ce urmează.

Societățile comerciale își definesc

natura juridică în cadrul dispozițiilor Legii nr. 31/1990 cu modificările

ulterioare.

Societatea reclamantă este o

societate comercială pe acțiuni, constituită conform regulilor mai sus amintite

printr-un contract de societate încheiat în 1993 între șapte asociați (6

persoane fizice și o persoană juridică).

Potrivit statutului este o societate

pe acțiuni în care fiecare partenere a adus un aport social în acțiuni și în

natură. Între acționari, pârâții E.P. și L.C.P. au adus un aport în natură sub

forma unui teren de 380 mp situat în București. Conform mențiunii din statut,

aporturile în natură au devenit proprietatea societății.

Potrivit art. 16 alin. (2) al Legii nr. 31/1990

aporturile în natură se realizează prin transferarea drepturilor

corespunzătoare și prin predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în

stare de utilizare.

Modul de constituire a patrimoniului

societății, precum și administrarea acestuia sunt strict delimitate în normele

legii speciale instituite pentru societățile comerciale. În cadrul acestor

dispoziții, la capitolul dedicat administrării societății nu este prevăzută

modalitatea de dobândire de bunuri prin uzucapiune împotriva propriilor

asociați.

Acțiunea cu care reclamanta a

sesizat instanța urmărește în realitate consolidarea unui drept de proprietate

asupra unui bun, aport în natură, bun asupra căruia dreptul de proprietate al

asociatului persoană fizică nu era conturat la momentul transmisiunii.

Asupra bunului adus în societate,

persoanele fizice, pârâții P., nu au putut prezenta un titlu de proprietate,

certificatul de moștenitor neținând loc de titlu de proprietate pentru

succesori în lipsa titlului autorului lor.

Instanțele au constatat în mod

corect că suprafața de teren de 380 mp face parte dintr-un teren expropriat în

1989 intrat în acest fel în proprietatea statului. Această proprietate, nefiind

desființată printr-o acțiune a pretinșilor proprietari, pârâții P., își

conservă regimul juridic specific care face inaplicabile dispozițiile art.

1895–1899 C. civ.

Regulile generale ale acestui mod de

dobândire a proprietății presupun o posesie utile care să nu fie viciată. Or,

chiar reclamanta vorbește în acțiune de descoperirea unui viciu în 2000 la

încercarea de intabulare a titlului de proprietate asupra terenului.

Ca urmare, se constată că societatea

reclamantă nu a primit în patrimoniu, ca urmare a aducerii așa zisului aport în

natură, de către asociații P., un drept de proprietate. Asociații în cauză nu

au putut prezenta pentru bunul în discuție nici un titlu valabil de proprietate

iar societatea nu poate pretinde dobândirea prin uzucapiunea scurtă de 10 ani

(care nici nu se regăsește în cauză în lipsa condițiilor impuse de codul civil)

a unui drept de proprietate împotriva propriului său asociat a cărui pretins

drept de proprietate nu este conturat.

Pentru aceste considerente

constatând că soluțiile instanței de fond și a celei de apel sunt legale și

temeinice se va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta SC M. SRL împotriva deciziei civile nr. 1664 A din 2

septembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III – a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2005.