ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3851/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 aprilie 2003 pe rolul Judecătoriei sectorului III București, reclamanta SC M. SRL devenită ulterior SA a chemat în judecată pe pârâții P.L.C., P.E. și Municipiul București reprezentat de Primarul general pentru a se constata că reclamanta, ca efect al uzucapiunii de 10 ani, a devenit proprietara imobilului situat în sector 3, imobil compus din teren în suprafață de 380 mp. Judecătoria sectorului III București prin sentința civilă nr. 934 din 9 februarie 2004 a respins acțiunea ca neîntemeiată. Instanța de fond a reținut că soții L.C. și E.P., pârâți în cauză, au adus ca aport în natură la constituirea SC M., un teren de 380 mp situat în București, teren delimitat, conform contractului de societate autentificat la nr. 6503 din 12 februarie 1993 de Notariatul de Stat al Municipiului București.

Reclamanta a mai formulat o acțiune de constatare a dreptului de proprietate asupra terenului, prin uzucapiunea de 30 de ani împotriva Primăriei Municipiului București, acțiune respinsă prin sentința civilă nr. 11743/2001 a Judecătoriei sectorului 3 București. În motivarea sentinței s-a constatat că terenul de 380 mp, este inclus într-un teren mai mare ce a fost expropriat prin Decretul nr. 200 din 21 august 1981, iar potrivit art. 36 din Legea nr. 18/1991, terenul expropriat a trecut din proprietatea statului în proprietatea Municipiului București pentru activitățile prevăzute în art. 26 din aceeași lege și, ca urmare, terenul în discuție a devenit imprescriptibil achizitiv, prin transformarea legală a destinației sale, în cauză nefiind întrunite dispozițiile art. 1864 C. civ.

Curtea de Apel București, secția a III – a civilă, prin decizia nr. 1664/A din 2 septembrie 2004 a respins apelul reclamantei ca nefondat. S-a reținut că terenul pretins prin acțiune face parte dintr-o proprietate mai mare, expropriată prin Decretul nr. 200/1981, ca atare urmează regimul juridic al terenurilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 18/1991, iar schimbarea naturii lui juridice a impus și consecințele legate de imprescriptibilitatea achizitivă a acestuia.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta care a criticat soluția pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 (greșita interpretare a Legii nr. 18/1991, care nu se aplică în cauză, autorii terenului nefiind cooperatori; pct. 7 (insuficienta motivare a concluziei că reclamanta nu poate uzucapa); pct. 10 (în sensul că au fost ignorate înscrisurile doveditoare ale titlului de proprietate, certificatul de moștenitor nr. 2349/1953 și autorizația de construire a depozitului; certificat de urbanism nr. 403 din 22 iulie 1992, istoricul fiscal, chitanțele de plată ale impozitului, toate probele conducând la concluzia că exproprierea din 1989 a fost ilegală); pct. 8 în sensul că greșit s-a considerat că includerea terenului într-o suprafață expropriată ar duce la imprescriptibilitatea dreptului statului și deci la imprescriptibilitatea uzucapiunii, în realitate terenul intrând în fondul privat al statului nu în cel public.

Recursul este nefondat și se va respinge pentru considerentele ce urmează. Societățile comerciale își definesc natura juridică în cadrul dispozițiilor Legii nr. 31/1990 cu modificările ulterioare. Societatea reclamantă este o societate comercială pe acțiuni, constituită conform regulilor mai sus amintite printr-un contract de societate încheiat în 1993 între șapte asociați (6 persoane fizice și o persoană juridică). Potrivit statutului este o societate pe acțiuni în care fiecare partenere a adus un aport social în acțiuni și în natură. Între acționari, pârâții E.P. și L.C.P. au adus un aport în natură sub forma unui teren de 380 mp situat în București. Conform mențiunii din statut, aporturile în natură au devenit proprietatea societății.

Potrivit art. 16 alin. (2) al Legii nr. 31/1990 aporturile în natură se realizează prin transferarea drepturilor corespunzătoare și prin predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare. Modul de constituire a patrimoniului societății, precum și administrarea acestuia sunt strict delimitate în normele legii speciale instituite pentru societățile comerciale. În cadrul acestor dispoziții, la capitolul dedicat administrării societății nu este prevăzută modalitatea de dobândire de bunuri prin uzucapiune împotriva propriilor asociați. Acțiunea cu care reclamanta a sesizat instanța urmărește în realitate consolidarea unui drept de proprietate asupra unui bun, aport în natură, bun asupra căruia dreptul de proprietate al asociatului persoană fizică nu era conturat la momentul transmisiunii.

Asupra bunului adus în societate, persoanele fizice, pârâții P., nu au putut prezenta un titlu de proprietate, certificatul de moștenitor neținând loc de titlu de proprietate pentru succesori în lipsa titlului autorului lor. Instanțele au constatat în mod corect că suprafața de teren de 380 mp face parte dintr-un teren expropriat în 1989 intrat în acest fel în proprietatea statului. Această proprietate, nefiind desființată printr-o acțiune a pretinșilor proprietari, pârâții P., își conservă regimul juridic specific care face inaplicabile dispozițiile art. 1895–1899 C. civ. Regulile generale ale acestui mod de dobândire a proprietății presupun o posesie utile care să nu fie viciată. Or, chiar reclamanta vorbește în acțiune de descoperirea unui viciu în 2000 la încercarea de intabulare a titlului de proprietate asupra terenului.

Ca urmare, se constată că societatea reclamantă nu a primit în patrimoniu, ca urmare a aducerii așa zisului aport în natură, de către asociații P., un drept de proprietate. Asociații în cauză nu au putut prezenta pentru bunul în discuție nici un titlu valabil de proprietate iar societatea nu poate pretinde dobândirea prin uzucapiunea scurtă de 10 ani (care nici nu se regăsește în cauză în lipsa condițiilor impuse de codul civil) a unui drept de proprietate împotriva propriului său asociat a cărui pretins drept de proprietate nu este conturat. Pentru aceste considerente constatând că soluțiile instanței de fond și a celei de apel sunt legale și temeinice se va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC M. SRL împotriva deciziei civile nr. 1664 A din 2 septembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III – a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2005.