ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2307/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanții M.I., Ș.I. și S.C. ,C.A.

și C.S. și M.N. au chemat în judecată pe pârâții Primăria municipiului

București, Direcția Generală de Administrare a Fondului Imobiliar din cadrul

Primăriei București, P.Ș. și C.C., solicitând ca, în contradictoriu cu aceștia,

să se pronunțe o hotărâre prin care să fie anulată Dispoziția nr. 60 din 12

ianuarie 1998 emisă de Primăria municipiului București, să se anuleze și

procesul-verbal nr. 661 din 17 februarie 1998 întocmite de Direcția Generală de

Administrare a Fondului Imobiliar a municipiului București și obligarea la

cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanții au

susținut că prin Dispoziția nr. 60/1998 emisă de Primarul General al capitalei

s-a dispus, având ca temei sentința civilă nr. 12.655/1996 pronunțată de

Judecătoria sectorului 1 București, restituirea imobilului din str. Dionisie

Lupu, în proprietatea pârâților P.Ș. și C.C., cu toate că această sentință nu

conferă dreptul de proprietate pârâților, ci constată nulitatea măsurii de

trecere în proprietatea statului conform Decretului nr. 224/1951 a acestuia,

proprietar fiind H.I. Reclamanții și-au motivat acțiunea pe dispozițiile art. 5

din Legea nr. 29/1990.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, instanța sesizată cu soluționarea acțiunii, prin

sentința nr. 1482 din 6 decembrie 1999 a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut în considerente că reclamanții nu au făcut dovada

reclamației administrative, dar și că în cauză nu sunt incidente prevederile

art. 1 din Legea nr. 29/1990, deoarece actul administrativ a cărei anulare se

cere, respectiv Dispoziția nr. 60 din 12 ianuarie 1998 este, în realitate, un

act de executare a unui titlu executoriu, iar primarul nu a făcut decât să se

conformeze acelui titlu, părțile având deschisă calea acțiunii conform

dreptului comun.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs reclamanții, criticând-o ca fiind nelegală, instanța

interpretând greșit actul dedus judecății, că s-a dat o hotărâre cu încălcarea

Legii nr. 29/1990, având legitimare procesuală activă, fiindu-le încălcat un

drept prin actul administrativ abuziv al primarului, că s-au interpretat eronat

probele. În drept, aceste motive sunt întemeiate pe prevederile art. 304 pct.

8, 9 și 11 C. proc. civ., de către recurenți.

Cu ocazia acordării cuvântului

asupra recursului, reprezentantul pârâților a solicitat respingerea recursului

ca nefiind motivat în termen, excepție nefondată față de data comunicării

considerentelor sentinței la 27 decembrie 1999 și data înregistrării recursului

motivat, la 6 ianuarie 2001.

Constatând că motivarea recursului

s-a făcut în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., această

excepție se va respinge.

Examinând hotărârea recurată, în

raport de criticile formulate, se constată că recursul este fondat, pentru

considerentele ce se expun.

Potrivit actelor dosarului,

reclamanții–recurenți erau proprietari a spațiilor de locuit din strada

Dionisie Lupu, conform contractelor de vânzare-cumpărare, acte din anul 1996 și

1997.

Se constată, deci, că aceste spații

nu erau în proprietatea Primăriei la data emiterii Dispoziției nr. 60/1998.

Măsura luată de Primarul General,

anume de restituire prin Dispoziția nr. 60/1998 a unor apartamente,

proprietatea reclamanților este nelegală, contrară prevederilor Legii nr.

69/1991 privind administrația publică locală.

Potrivit acestei legi, primarul

îndeplinește numai atribuțiile prevăzute de lege, respectiv cele din art. 44,

printre care nu se regăsește și dreptul de a dispune cu privire la un bun ce nu

aparține primăriei.

O astfel de măsură de restituire nu

putea fi luată de către primar nici în baza sentinței 12.655/1996, prin această

sentință constatându-se proprietar H.I., deoarece primarul nu dispune decât

asupra bunurilor care aparțin municipiului.

Față de cele menționate, Dispoziția

nr. 60/1998 este nelegală, fiind contrară competențelor atribuite primarului

prin Legea nr. 69/1991.

Reclamanții-recurenți au făcut

dovada plângerii prealabile – adresa nr. 661 din 31 martie 1999, astfel că și

această critică este neîntemeiată.

Prin procedura de emitere a

dispoziției de restituire a bunului imobil, care nu era în patrimoniul

primăriei, Primarul General a emis un act nelegal, nefiind de admis ca

administrația publică să confirme sau să infirme o hotărâre judecătorească,

hotărârea judecătorească se pune în executare de partea interesată prin

desăvârșirea executării odată cu încheierea și procesul-verbal de punere în

executare, încheiat de executorul judecătoresc.

În acest fel nelegal este și

procesul-verbal întocmit de Direcția Generală de Administrare a Fondului

Imobiliar București, cu nr. 661 din 17 februarie 1998.

În consecință, pentru considerentele

arătate, recursul urmează a fi admis, casată sentința, iar în fond se va

dispune anularea Dispoziției nr. 60/1998 și a procesului-verbal nr. 661/1991.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.I.,

M.N., C.A., Ș.I., Ș.C. și C.S,. împotriva sentinței civile nr. 1482 din 6

decembrie 1999 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată, în sensul

că anulează Dispoziția nr. 60/1998 a Primarului General al municipiului

București și procesul-verbal nr. 661 din 17 februarie 1999 emisă de Direcția

Generală de Administrare a Fondului Imobiliar.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 iunie 2003.