ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4234/2003

Asupra recursului

civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 494 din 31 iulie 1997 pronunțată de Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, a fost admisă acțiunea, astfel cum a fost precizată și

ulterior restrânsă, formulată de reclamanta S.C. A.C. S.R.L.  în contradictoriu

cu Primăria Municipiului București, Serviciul de Protecție și Pază,

Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Finanțelor Publice.

S-a dispus exproprierea suprafeței

de teren de 372,90 mp, situat în     sector 1 și au fost obligați pârâții către

reclamantă la plata sumei de 2.087.155.900 lei cu titlu de despăgubiri.

Instanța a reținut că reclamanta

este proprietara unei suprafețe de teren de 372,90 mp situat în sector 1.

Pentru realizarea unui obiectiv militar, Serviciul de Protecție și Pază a

formulat propunere de expropriere și ofertă de despăgubire. Nefiind de acord cu

exproprierea  parțială, reclamanta a formulat întâmpinare conform art. 14 și

urm. Din Legea nr. 33/1994, care a rămas nesoluționată astfel încât prin

acțiune s-a solicitat exproprierea întregii suprafețe și obligarea pârâților la

despăgubiri.

Din expertiza tehnică efectuată

instanța a mai reținut că exproprierea parțială a terenului nu este posibilă

din punct de vedere tehnic și cum atât reclamanta cât și pârâta SPP au fost de

acord cu exproprierea, a  încuviințat-o și a stabilit nivelul despăgubirilor

într-un cuantum considerat rezonabil și echitabil, conform aceleiași expertize.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apeluri toți pârâții.

Pe parcursul soluționării cauzei de

către instanța de apel numitul O.F. a formulat cerere de intervenție în

interesul intimatei – reclamante.

A arătat că în mod succesiv, în anii

1994 și 1998, a cumpărat de la reclamantă porțiuni din terenul în litigiu,

astfel încât în prezent a devenit proprietarul întregului imobil.

Examinând motivele de apel invocate,

instanța de control judiciar a apreciat că este întemeiat cel formulat de

pârâta Secretariatul General al Guvernului referitor la lipsa calității

procesuale active a reclamantei și implicit a intervenientului.

S-a reținut că în această fază a

procedurii exproprierii, astfel cum este reglementată prin art. 21 și urm. Din

Legea nr. 33/1994, tribunalul poate fi sesizat numai de către expropriator. În

acest mod nu se aduce atingere principiului constituțional al liberului acces

la justiție întrucât, în alte etape ale procedurii exproprierii, și

expropriatul îsi poate valorifica pretențiile în fața tribunalului.

În consecință Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 61 din 12 februarie

2001, a admis apelurile, a schimbat în totalitate sentința și a respins

acțiunea pentru lipsa calității procesuale active.

Împotriva acestei decizii au

declarat în termen un recurs comun reclamanta S.C. A.C. S.R.L. și

intervenientul O.F., formulând două critici esențiale.

Printr-un prim motiv de recurs s-a

susținut că decizia atacată se întemeiază pe o gravă greșeală de fapt,

decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, motiv de casare

prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ.

Cu privire la acest motiv de recurs,

Curtea reține următoarele:

La data pronunțării deciziei

recurate (12 februarie 2001), ca și la ceea a motivării recursului (20 martie

2001), art. 304 pct. 11 C. proc. civ. nu mai era în vigoare. El a fost abrogat

prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, publicată în M.Of. nr. 479 din 3

octombrie 2000, astfel încât Curtea nu va mai examina această critică.

Cel de-al doilea motiv de recurs

vizează nelegalitatea deciziei în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând în esență că recurenții au fost lipsiți de posesia imobilului

iar prevederile Legii nr. 33/1994 prevăd și pentru expropriat posibilitatea de

a  sesiza oricând justiția în apărarea dreptului său.

S-a mai arătat că recurenții doresc

exproprierea totală a imobilului și plata unor despăgubiri echitabile, astfel

încât nu le poate fi barat accesul la justiție.

Examinând acest motiv de recurs,

Curtea constată caracterul său nefondat.

Instanța de apel a apreciat în mod

corect că, în această fază a procedurii exproprierii, reclamanta și

intervenientul nu au calitate procesuală activă.

Potrivit prevederilor Legii nr.

33/1994, procedura exproprierii se derulează în trei etape reglementate

distinct: a) stabilirea utilității publice și declararea ei; b) măsuri

pregătitoare exproprierii (faza administrativă) și c) exproprierea și

stabilirea despăgubirilor.

Prin acțiunea introductivă de

instanță, reclamantă (expropriat) a solicitat tribunalului să dispună

exproprierea  totală a suprafeței de teren și stabilirea despăgubirilor.

Această solicitare, și mai ales

precizarea acțiunii, plasează procedura exproprierii direct în etapa a 3-a și

ultima – exproprierea propriu-zisă și stabilirea despăgubirilor, ceea ce este

inadmisibil din punct de vedere al calității procesuale active.

Legea nr. 33/1994, în art 21 alin. (2)

precizează că tribunalul va fi sesizat de expropriator  pentru a se pronunța cu

privire la expropriere. Este vorba de o prevedere legală de strictă

interpretare, restrictivă, și care nu este susceptibilă de vreun alt înțeles.

Per à contrario, declanșarea procedurii și sesizarea tribunalului, în

primă fază a exproprierii, nu poate fi făcută de expropriat.

Aceasta nu înseamnă însă că prin

această dispoziție legală s-ar obstacula liberul acces al expropriatului la

justiție, deoarece în etapa a doua a procedurii principiul constituțional

menționat are deplină aplicabilitate.

În această fază hotărârea comisiei

este supusă căii de atac a contestației, care poate fi promovată de partea

interesată (deci inclusiv proprietarul expropriat), iar în etapa finală a

procedurii – verificarea condițiilor cerute de lege pentru expropriere și

stabilirea despăgubirilor – accesul la justiție este asigurat pentru toți cei

interesați.

Împrejurarea că în art. 24 din Legea

nr. 33/1994 se prevede posibilitatea expropriatului de a formula o pretenție

proprie împotriva expropriatorului legată de întinderea măsurii are în vedere

tot faza finală a procedurii și nu poate justifica ocolirea etapelor

anterioare.

În fine, împrejurarea că reclamanta

și intervenientul nu s-ar fi aflat în posesia terenului nu are nici o relevanță

în cauză, textele legale incidente nefăcând vreo distincție sub acest aspect.

Așa fiind, cum decizia pronunțată în

apel este legală și temeinică, recursul va fi respins ca nefondat conform

prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanta S.C. A.C. S.R.L. București și de intervenientul O.F. împotriva

deciziei nr. 61 din 21 februarie 2001 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  24 octombrie 2003.