ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4234/2003

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 494 din 31 iulie 1997 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost admisă acțiunea, astfel cum a fost precizată și ulterior restrânsă, formulată de reclamanta S.C. A.C. S.R.L. în contradictoriu cu Primăria Municipiului București, Serviciul de Protecție și Pază, Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Finanțelor Publice. S-a dispus exproprierea suprafeței de teren de 372,90 mp, situat în sector 1 și au fost obligați pârâții către reclamantă la plata sumei de 2.087.155.900 lei cu titlu de despăgubiri. Instanța a reținut că reclamanta este proprietara unei suprafețe de teren de 372,90 mp situat în sector 1. Pentru realizarea unui obiectiv militar, Serviciul de Protecție și Pază a formulat propunere de expropriere și ofertă de despăgubire.

Nefiind de acord cu exproprierea parțială, reclamanta a formulat întâmpinare conform art. 14 și urm. Din Legea nr. 33/1994, care a rămas nesoluționată astfel încât prin acțiune s-a solicitat exproprierea întregii suprafețe și obligarea pârâților la despăgubiri. Din expertiza tehnică efectuată instanța a mai reținut că exproprierea parțială a terenului nu este posibilă din punct de vedere tehnic și cum atât reclamanta cât și pârâta SPP au fost de acord cu exproprierea, a încuviințat-o și a stabilit nivelul despăgubirilor într-un cuantum considerat rezonabil și echitabil, conform aceleiași expertize. Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri toți pârâții. Pe parcursul soluționării cauzei de către instanța de apel numitul O.F.

a formulat cerere de intervenție în interesul intimatei – reclamante. A arătat că în mod succesiv, în anii 1994 și 1998, a cumpărat de la reclamantă porțiuni din terenul în litigiu, astfel încât în prezent a devenit proprietarul întregului imobil. Examinând motivele de apel invocate, instanța de control judiciar a apreciat că este întemeiat cel formulat de pârâta Secretariatul General al Guvernului referitor la lipsa calității procesuale active a reclamantei și implicit a intervenientului. S-a reținut că în această fază a procedurii exproprierii, astfel cum este reglementată prin art. 21 și urm. Din Legea nr. 33/1994, tribunalul poate fi sesizat numai de către expropriator. În acest mod nu se aduce atingere principiului constituțional al liberului acces la justiție întrucât, în alte etape ale procedurii exproprierii, și expropriatul îsi poate valorifica pretențiile în fața tribunalului.

În consecință Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 61 din 12 februarie 2001, a admis apelurile, a schimbat în totalitate sentința și a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale active. Împotriva acestei decizii au declarat în termen un recurs comun reclamanta S.C. A.C. S.R.L. și intervenientul O.F., formulând două critici esențiale. Printr-un prim motiv de recurs s-a susținut că decizia atacată se întemeiază pe o gravă greșeală de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ. Cu privire la acest motiv de recurs, Curtea reține următoarele: La data pronunțării deciziei recurate (12 februarie 2001), ca și la ceea a motivării recursului (20 martie 2001), art. 304 pct. 11 C. proc.

civ. nu mai era în vigoare. El a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, publicată în M.Of. nr. 479 din 3 octombrie 2000, astfel încât Curtea nu va mai examina această critică. Cel de-al doilea motiv de recurs vizează nelegalitatea deciziei în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență că recurenții au fost lipsiți de posesia imobilului iar prevederile Legii nr. 33/1994 prevăd și pentru expropriat posibilitatea de a sesiza oricând justiția în apărarea dreptului său. S-a mai arătat că recurenții doresc exproprierea totală a imobilului și plata unor despăgubiri echitabile, astfel încât nu le poate fi barat accesul la justiție. Examinând acest motiv de recurs, Curtea constată caracterul său nefondat.

Instanța de apel a apreciat în mod corect că, în această fază a procedurii exproprierii, reclamanta și intervenientul nu au calitate procesuală activă. Potrivit prevederilor Legii nr. 33/1994, procedura exproprierii se derulează în trei etape reglementate distinct: a) stabilirea utilității publice și declararea ei; b) măsuri pregătitoare exproprierii (faza administrativă) și c) exproprierea și stabilirea despăgubirilor. Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantă (expropriat) a solicitat tribunalului să dispună exproprierea totală a suprafeței de teren și stabilirea despăgubirilor. Această solicitare, și mai ales precizarea acțiunii, plasează procedura exproprierii direct în etapa a 3-a și ultima – exproprierea propriu-zisă și stabilirea despăgubirilor, ceea ce este inadmisibil din punct de vedere al calității procesuale active.

Legea nr. 33/1994, în art 21 alin. (2) precizează că tribunalul va fi sesizat de expropriator pentru a se pronunța cu privire la expropriere. Este vorba de o prevedere legală de strictă interpretare, restrictivă, și care nu este susceptibilă de vreun alt înțeles. Per à contrario, declanșarea procedurii și sesizarea tribunalului, în primă fază a exproprierii, nu poate fi făcută de expropriat. Aceasta nu înseamnă însă că prin această dispoziție legală s-ar obstacula liberul acces al expropriatului la justiție, deoarece în etapa a doua a procedurii principiul constituțional menționat are deplină aplicabilitate. În această fază hotărârea comisiei este supusă căii de atac a contestației, care poate fi promovată de partea interesată (deci inclusiv proprietarul expropriat), iar în etapa finală a procedurii – verificarea condițiilor cerute de lege pentru expropriere și stabilirea despăgubirilor – accesul la justiție este asigurat pentru toți cei interesați.

Împrejurarea că în art. 24 din Legea nr. 33/1994 se prevede posibilitatea expropriatului de a formula o pretenție proprie împotriva expropriatorului legată de întinderea măsurii are în vedere tot faza finală a procedurii și nu poate justifica ocolirea etapelor anterioare. În fine, împrejurarea că reclamanta și intervenientul nu s-ar fi aflat în posesia terenului nu are nici o relevanță în cauză, textele legale incidente nefăcând vreo distincție sub acest aspect. Așa fiind, cum decizia pronunțată în apel este legală și temeinică, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A.C. S.R.L. București și de intervenientul O.F. împotriva deciziei nr. 61 din 21 februarie 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2003.