ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2025/2003

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la 13 octombrie 1997, reclamanta U.N.C.C.C.C. București a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al sectorului 2 București și S.C. A. S.A. București, cerând să fie obligați a le restitui imobilul situat în București. În motivarea acțiunii, reclamanta, în calitate de succesoare a Federației Naționale a Cooperativelor Viticole, a susținut că imobilul pe care îl revendică, compus din teren în suprafață de 2700 mp și corpuri de clădire, l-a dobândit în baza actului de vânzare-cumpărare din 13 septembrie 1940, autentificat de Tribunalul Ilfov la nr. 29523 din 13 septembrie 1940, temeiul invocat fiind prevederile Legii nr. 109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit.

Tribunalul București, secția a V- a civilă și de contencios administrativ, investit cu soluționarea pricinii ca instanță de fond, prin declinare de competență, (sentința civilă nr. 1940 din 5 octombrie 2000 a Judecătoriei sectorului 2 București), după ce, la cererea reclamantei, a introdus în cauză, în calitate de pârât, Municipiul București, prin Primarul General, ca reprezentant al Statului, prin sentința nr. 58/F din 23 ianuarie 2001, a admis acțiunea și a obligat pe pârâți (cu excepția Primăriei sectorului 2 București – scoasă din cauză – la cerere pentru lipsa calității procesuale pasive) să plătească reclamantei, cu titlu de despăgubiri, suma de 266.778.000 lei – contravaloarea construcțiilor demolate și suma de 549.126.000 lei – contravaloarea terenului în suprafață de 2739 mp.

Curtea de Apel București, secția a III – a civilă, prin decizia nr. 424/A din 5 octombrie 2001, a confirmat sentința tribunalului prin respingerea apelurilor declarate în cauză de pârâții Municipiul București, prin Primarul General și S.C. A. S.A. București. Ambele instanțe au reținut, în esență, că reclamanta și-a dovedit calitatea de proprietară a imobilului din litigiu prin actul invocat în acțiune și că acesteia i se cuvin despăgubirile evidențiate în expertiză întrucât, prin aplicarea Decretului de expropriere nr. 55/1997, calificat ca ilegal, menționatul imobil nu mai există, construcțiile fiind demolate iar pe teren edificându-se un bloc de locuințe. Împotriva acestei din urmă decizii, au declarat recurs pârâții Municipiul București, prin Primarul General și S.C.

A. S.A. București. Primul pârât Municipiul București, prin Primarul General, invocă motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând: - că hotărârea atacată este lipsită de temei legal; - Decretul de expropriere nr. 55/1997 și-a atins scopul de vreme ce, prin demolarea construcției, s-a edificat pe teren un bloc de locuințe și s-a lărgit strada ; - că, prin acțiune, nu au fost solicitate despăgubiri iar o modificare a acesteia în sens procedural nu a avut loc; - că, o acțiune în despăgubiri ar fi fost oricum prescrisă în raport de prevederile Decretului nr. 167/1958; - că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, pe care acesta a invocat-o, motivând că, în urma aplicării decretului de expropriere, realizându-se investiții de utilitate publică, pârât în cauză urma să fie chemat Ministerul Finanțelor Publice.

Pârâta S.C. A. S.A. București, prin recursul declarat în cauză, critică decizia instanței de apel ca fiind greșită, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor, susține următoarele: Prin primul motiv, care este de ordin procedural, se susține: - că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute, sub sancțiunea nulității, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. deoarece la primul termen de judecată – 18 mai 2001 – nu s-a prezentat în instanță întrucât nu a primit citație, la cel de al doilea termen – 29 iunie 2001, nu s-a putut asigura prezența unui reprezentant în instanță dar s-a reținut greșit în încheiere că ar fi răspuns la apel un consilier juridic fără delegație, iar la cel de al treilea termen, când s-a judecat pricina, nu a fost citată.

Motivele doi, trei, patru și cinci vizează fondul pricinii, prin acestea recurenta susținând: - că fiind administrator de imobile (în prezent prestator de servicii pentru DGAFL din cadrul Primăriei), nu are calitate procesuală pasivă în cauză, astfel că, în mod greșit a fost obligată, în solidar cu Municipiul București, la plata de despăgubiri către reclamantă; - că, la data Decretului de expropriere nr. 55/1987, reclamanta nu mai era proprietara imobilului pretins a-i fi restituit deoarece, potrivit celor ce rezultă din actele depuse la dosar odată cu recursul, aceasta, prin contractul autentic nr. 29571/1963, a donat imobilul Sfatului Popular al Capitalei, astfel că în ce privește acest imobil, este explicabil de ce decretul a prevăzut doar că „se aprobă scoaterea din funcțiune a fondurilor fixe situate în Municipiul București, identificate potrivit planului de situație nr. 2 prevăzute în tabelele anexă 4 și 5”.

Pentru motivele arătate, pârâta S.C. A. S.A. București solicită casarea hotărârilor pronunțate și respingerea acțiunii. Recursurile declarate în cauză sunt întemeiate în sensul considerentelor care vor fi arătate, valabile – în ce privește criticile de fond - pentru ambii pârâți. Înainte de analiza criticilor de fond aduse deciziei atacate, se impune constatarea că motivul de ordin procedural din recursul pârâtei S.C. A. S.A. București nu a fost invocat la prima zi de înfățișare ce a urmat neregularității constatate. Așa fiind, urmează a se constata că în speță este pe deplin aplicabilă prevederea din art. 108 alin. (3) C. proc. civ. potrivit căreia „neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate și înainte de a pune concluzii în fond.

Prin urmare, acest motiv de recurs se vădește a fi neîntemeiat. În privința criticilor de fond făcute deciziei din apel de ambii pârâți, se rețin următoarele: În conformitate cu prevederile art. 109 alin. (1) C. proc. civ., reclamanta și-a fixat cadrul procesual prin petitul acțiunii, învestind instanța, conform Legii nr. 109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum, cu o cerere de restituire a imobilului indicat, pretins trecut la stat fără titlu, părțile chemate în judecată fiind Municipiul București, prin Primarul General (în locul Primăriei sectorului 2 București – scoasă din cauză) și S.C. A. S.A. București. Potrivit principiului disponibilității, litigiul urma să fie soluționat în cadrul procesual fixat de reclamantă.

Instanța sesizată era obligată să clarifice situația juridică a imobilului revendicat și dacă sunt întrunite sau nu condițiile de restituire în natură a bunului. Reținând că imobilul nu mai poate fi restituit în natură – așa cum reclamanta a solicitat prin acțiune – deoarece construcțiile au fost demolate iar pe amplasamentul lor și pe teren s-a edificat blocul 3 bis, că deci scopul exproprierii a fost atins, instanțele erau obligate să respingă acțiunea. Admiterea acțiunii și obligarea pârâților, în solidar, la plata de despăgubiri către reclamantă este greșită în primul rând pentru motivul că acestea nu au fost solicitate prin petitul acțiunii, în care s-a precizat că pretenția reclamantei vizează exclusiv restituirea în natură.

În al doilea rând, se observă că instanțele au avut în vedere, evident greșit, o cerere de completare a raportului de expertiză în sensul calculării despăgubirilor care nu întrunește condițiile unei modificări de acțiune atât din punct de vedere al formei cât și – mai ales – din motivul că a fost depusă la dosar după prima zi de înfățișare. Din dosar nu rezultă ca pârâții să fi achiesat la această cerere de despăgubiri. În al treilea rând, soluția de obligare, în solidar, a pârâților la despăgubiri către reclamantă este greșită și pentru considerentul că, și în condițiile în care, prin acțiune, ele ar fi fost solicitate, obligarea și a pârâtei S.C. A. S.A. București la plata lor nu se justifică, de vreme ce această pârâtă a fost doar administrator al imobilului.

În sfârșit, printr-un ultim motiv de recurs, invocat de pârâta S.C. A. S.A. București dar însușit de pârâtul Municipiul București care, așa cum rezultă din preambulul deciziei, a solicitat admiterea în totalitate a ambelor recursuri declarate în cauză, se susține că, de fapt, reclamanta nici nu a avut vocația de a revendica imobilul întrucât acesta fusese donat statului încă din anul 1963 prin contractul înregistrat la nr. 29571/1963. Acest motiv de recurs nu a fost combătut prin dovezi contrarii de intimata-reclamantă C. București. Prin actele depuse în dosarul acestei instanțe, s-a făcut, într-adevăr, dovada că imobilul din litigiu a ieșit din patrimoniul reclamantei prin contractul nr. 29571/1963 încheiat între U.C.C.C., în calitate de donator și Sfatul Popular al Raionului 1 Mai, în calitate de donatar.

Acestui contract i-au premers: - decizia nr. 2909 din 20 octombrie 1962 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Capitalei, prin care s-a acceptat cererea Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum (CENTROCOOP) având ca obiect oferta de donație a imobilului din București; - decizia nr. 812 din 10 august 1963 emisă de același organ administrativ, prin care s-a luat act de decizia nr. 2909/1962 (menționată mai sus) și de contractul de donație nr. 29571/1963. Procesul-verbal din 2 septembrie 1963 atestă că imobilul donat a fost efectiv predat de C. București I.A.L. a Raionului 1 Mai. Actele la care s-a făcut referire mai sus sunt în dosarul acestei instanțe și, așa cum s-a arătat, nu au fost combătute de reclamantă iar Municipiul București le-a confirmat.

În raport de cuprinsul actelor menționate, apare firesc de ce în Decretul nr. 55/1987 – evident având ca obiect expropriere, în ce privește imobilul din litigiu, nu a prevăzut decât: „Se aprobă scoaterea din funcțiune a fondurilor fixe … situate în Municipiul București, identificate potrivit planului de situație nr. 2 anexat, prevăzute în tabelele anexa 4 și 5 la prezentul decret”. Cele reținute mai sus confirmă faptul că reclamanta nici nu a avut vocația de a solicita în cauză restituirea în natură a imobilului sau plata de despăgubiri. În raport de considerentele prezentate, apare de prisos analiza aspectelor de critică privitoare la calitatea procesuală pasivă a pârâților și la prescrierea dreptului la despăgubiri.

În consecință, recursurile declarate de pârâți în cauză se dovedesc a fi întemeiate, astfel că urmează a se casa atât decizia din apel cât și sentința tribunalului și a se respinge acțiunea reclamantei U.N.C.C.C.C. București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de Municipiul București, prin Primarul General și S.C. A. S.A. București. Casează decizia nr. 424 A din 5 octombrie 2001 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă, și sentința nr. 58 F din 23 ianuarie 2001 a Tribunalului București, secția a V – a civilă. Respinge acțiunea formulată de U.N.C.C.C.C. București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2003.