ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2025/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la 13

octombrie 1997, reclamanta U.N.C.C.C.C.  București a chemat în judecată pe

pârâții Consiliul Local al sectorului 2 București și S.C. A. S.A. București,

cerând să fie obligați a le restitui imobilul situat în București.

În motivarea acțiunii, reclamanta,

în calitate de succesoare a Federației Naționale a Cooperativelor Viticole, a

susținut că imobilul pe care îl revendică, compus din teren în suprafață de

2700 mp și corpuri de clădire, l-a dobândit în baza actului de vânzare-cumpărare

din 13 septembrie 1940, autentificat de Tribunalul Ilfov la nr. 29523 din 13

septembrie 1940, temeiul invocat fiind prevederile Legii nr. 109/1996 privind

organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit.

Tribunalul București, secția a V- a

civilă și de contencios administrativ, investit cu soluționarea pricinii ca

instanță de fond, prin declinare de competență, (sentința civilă nr. 1940 din 5

octombrie 2000 a Judecătoriei sectorului 2 București), după ce, la cererea

reclamantei, a introdus în cauză, în calitate de pârât, Municipiul București,

prin Primarul General,  ca reprezentant al Statului, prin sentința nr. 58/F din

23 ianuarie 2001, a admis acțiunea și a obligat pe pârâți (cu excepția

Primăriei sectorului 2 București – scoasă din cauză – la cerere pentru lipsa

calității procesuale pasive) să plătească reclamantei, cu titlu de despăgubiri,

suma de 266.778.000 lei – contravaloarea construcțiilor demolate și suma de

549.126.000 lei – contravaloarea terenului în suprafață de 2739 mp.

Curtea de Apel București, secția a

III – a civilă, prin decizia nr. 424/A din 5 octombrie 2001, a confirmat

sentința tribunalului prin respingerea apelurilor declarate în cauză de pârâții

Municipiul București, prin Primarul General și S.C. A. S.A. București.

Ambele instanțe au reținut, în

esență, că reclamanta și-a dovedit calitatea de proprietară a imobilului din

litigiu prin actul invocat în acțiune și că acesteia i se cuvin despăgubirile

evidențiate în expertiză întrucât, prin aplicarea Decretului de expropriere nr.

55/1997, calificat ca ilegal, menționatul imobil nu mai există, construcțiile

fiind demolate iar pe teren edificându-se un bloc de locuințe.

Împotriva acestei din urmă decizii,

au declarat recurs pârâții Municipiul București, prin Primarul General și S.C.

A. S.A. București.

Primul pârât Municipiul București,

prin Primarul General, invocă motivele prevăzute de art. 304 pct. 9  C. proc.

civ., susținând:

-   că hotărârea atacată este

lipsită de temei legal;

-  Decretul de expropriere nr.

55/1997 și-a atins scopul de vreme ce, prin demolarea construcției, s-a edificat

pe teren un bloc de locuințe și s-a lărgit strada ;

- că, prin acțiune, nu au fost

solicitate despăgubiri iar o modificare a acesteia în sens procedural nu a avut

loc;

- că, o acțiune în despăgubiri ar fi

fost oricum prescrisă în raport de prevederile Decretului nr. 167/1958;

- că instanța nu s-a pronunțat

asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București,

pe care acesta a   invocat-o, motivând că, în urma aplicării decretului de

expropriere, realizându-se investiții de utilitate publică, pârât  în cauză

urma să fie chemat Ministerul Finanțelor Publice.

Pârâta S.C. A. S.A. București, prin

recursul declarat în cauză, critică decizia instanței de apel ca fiind greșită,

invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 și  10 C. proc. civ. În

dezvoltarea motivelor, susține următoarele:

Prin primul motiv, care este de

ordin procedural, se susține:

- că, prin hotărârea dată, instanța

a încălcat formele de procedură prevăzute, sub sancțiunea nulității, de art.

105 alin. (2) C. proc. civ. deoarece la primul termen de judecată – 18 mai 2001

– nu s-a prezentat în instanță întrucât nu a primit citație, la cel de al

doilea termen – 29 iunie 2001, nu s-a putut asigura prezența unui reprezentant

în instanță dar s-a reținut greșit în încheiere că ar fi răspuns la apel un

consilier juridic fără delegație, iar la cel de al treilea termen, când s-a

judecat pricina, nu a fost citată.

Motivele doi, trei, patru și cinci

vizează fondul pricinii, prin acestea recurenta susținând:

- că fiind administrator de imobile

(în prezent prestator de servicii pentru DGAFL din cadrul Primăriei), nu are

calitate procesuală pasivă în cauză, astfel că, în mod greșit a fost obligată,

în solidar cu Municipiul București, la plata de despăgubiri către reclamantă;

- că, la data Decretului de

expropriere nr. 55/1987, reclamanta nu mai era proprietara imobilului pretins

a-i fi restituit deoarece, potrivit celor ce rezultă din actele depuse la dosar

odată cu recursul, aceasta, prin contractul autentic nr. 29571/1963, a donat

imobilul Sfatului Popular al Capitalei, astfel că în ce privește acest imobil,

este explicabil de ce decretul a prevăzut doar că „se aprobă scoaterea din

funcțiune a fondurilor fixe situate în Municipiul București, identificate

potrivit planului de situație nr. 2 prevăzute în tabelele anexă 4 și 5”.

Pentru motivele arătate, pârâta S.C.

A. S.A. București solicită casarea hotărârilor pronunțate și respingerea

acțiunii.

Recursurile declarate în cauză sunt

întemeiate în sensul considerentelor care vor fi arătate, valabile – în ce

privește criticile de fond -  pentru ambii pârâți.

Înainte de analiza criticilor de

fond aduse deciziei atacate, se impune constatarea că motivul de ordin

procedural din recursul pârâtei S.C. A. S.A. București nu a fost invocat la

prima zi de înfățișare ce a urmat neregularității constatate.

Așa fiind, urmează a se constata că

în speță este pe deplin aplicabilă prevederea din art. 108 alin. (3)  C. proc.

civ. potrivit căreia „neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă

partea nu a invocat-o la prima zi de înfățișare ce a urmat după această

neregularitate și înainte de a pune concluzii în fond.

Prin urmare, acest motiv de recurs

se vădește a fi neîntemeiat.

În privința criticilor de fond

făcute deciziei din apel de ambii pârâți, se rețin următoarele:

În conformitate cu prevederile art.

109 alin. (1)  C. proc. civ., reclamanta și-a fixat cadrul procesual prin

petitul acțiunii, învestind instanța, conform Legii nr. 109/1996 privind

organizarea și funcționarea cooperației de consum, cu o cerere de restituire a

imobilului indicat, pretins trecut la stat fără titlu, părțile chemate în

judecată fiind Municipiul București, prin Primarul General (în locul Primăriei sectorului

2 București – scoasă din cauză) și S.C. A. S.A. București.

Potrivit principiului

disponibilității, litigiul urma să fie soluționat în cadrul procesual fixat de

reclamantă.

Instanța sesizată era obligată să

clarifice situația juridică a imobilului revendicat și dacă sunt întrunite sau

nu condițiile de restituire în natură a bunului.

Reținând că imobilul nu mai poate fi

restituit în natură – așa cum reclamanta a solicitat prin acțiune – deoarece

construcțiile au fost demolate iar pe amplasamentul lor și pe teren s-a

edificat blocul 3 bis, că deci scopul exproprierii a fost atins, instanțele

erau obligate să respingă acțiunea.

Admiterea acțiunii și obligarea

pârâților, în solidar, la plata de despăgubiri către reclamantă este greșită în

primul rând pentru motivul că acestea nu au fost solicitate prin petitul

acțiunii, în care  s-a precizat că pretenția reclamantei vizează exclusiv

restituirea în natură.

În al doilea rând, se observă că

instanțele au avut în vedere, evident greșit, o cerere de completare a

raportului de expertiză în sensul calculării despăgubirilor care nu întrunește

condițiile unei modificări de acțiune atât din punct de vedere al formei cât și

– mai ales – din motivul că a fost depusă la dosar după prima zi de înfățișare.

Din dosar nu rezultă ca pârâții să

fi achiesat la această cerere de despăgubiri.

În al treilea rând, soluția de

obligare, în solidar, a pârâților la despăgubiri către reclamantă este greșită

și pentru considerentul că, și în condițiile în care, prin acțiune, ele ar fi

fost solicitate, obligarea și a pârâtei S.C. A. S.A. București la plata lor nu

se justifică, de vreme ce această pârâtă a fost doar administrator al

imobilului.

În sfârșit, printr-un ultim motiv de

recurs, invocat de pârâta S.C. A. S.A. București dar însușit de pârâtul

Municipiul București care, așa cum rezultă din preambulul deciziei, a solicitat

admiterea în totalitate a ambelor recursuri declarate în cauză, se susține că,

de fapt, reclamanta nici nu a avut vocația de a revendica imobilul întrucât

acesta fusese donat statului încă din anul 1963 prin contractul înregistrat la

nr. 29571/1963.

Acest motiv de recurs nu a fost

combătut prin dovezi contrarii de intimata-reclamantă C. București.

Prin actele depuse în dosarul

acestei instanțe,  s-a făcut,   într-adevăr, dovada  că imobilul din litigiu a

ieșit din patrimoniul reclamantei prin contractul nr. 29571/1963 încheiat între

U.C.C.C., în calitate de donator și Sfatul Popular al Raionului 1 Mai, în

calitate de donatar.

Acestui contract i-au premers:

- decizia nr. 2909 din 20 octombrie

1962 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Capitalei, prin care s-a

acceptat cererea Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum (CENTROCOOP) având

ca obiect oferta de donație a imobilului din București;

- decizia nr. 812 din 10 august 1963

emisă de același organ administrativ, prin care s-a luat act de decizia nr. 2909/1962

(menționată mai sus) și de contractul de donație nr. 29571/1963.

Procesul-verbal din 2 septembrie

1963 atestă că imobilul donat a fost efectiv predat de C. București I.A.L. a

Raionului 1 Mai.

Actele la care s-a făcut referire

mai sus sunt în dosarul acestei instanțe și, așa cum s-a arătat, nu au fost

combătute de reclamantă iar Municipiul București  le-a confirmat.

În raport de cuprinsul actelor menționate,

apare firesc de ce în Decretul nr. 55/1987 – evident având ca obiect

expropriere, în ce privește imobilul din litigiu, nu a prevăzut decât: „Se

aprobă scoaterea din funcțiune a fondurilor fixe … situate în Municipiul

București, identificate potrivit planului de situație nr. 2 anexat, prevăzute

în tabelele anexa 4 și 5 la prezentul decret”.

Cele reținute mai sus confirmă

faptul că reclamanta nici nu a avut vocația de a solicita în cauză restituirea

în natură a imobilului sau plata de despăgubiri.

În raport de considerentele

prezentate, apare de prisos analiza aspectelor de critică privitoare la

calitatea procesuală pasivă a pârâților și la prescrierea dreptului la

despăgubiri.

În consecință, recursurile declarate

de pârâți în cauză se dovedesc a fi întemeiate, astfel că urmează a se casa

atât decizia din apel cât și sentința tribunalului și a se respinge acțiunea

reclamantei U.N.C.C.C.C. București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

Municipiul București, prin Primarul General și S.C. A. S.A. București.

Casează decizia nr. 424 A din 5

octombrie 2001 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă, și sentința

nr. 58 F din 23 ianuarie 2001 a Tribunalului București, secția a V – a civilă.

Respinge acțiunea formulată de U.N.C.C.C.C.

București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  20 mai  2003.