ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2805/2003

La data de 20 iunie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.3550 din 10.12.1999 a Judecătoriei Câmpina, deciziei civile nr.1950 din 9.10.2000 a Tribunalului Prahova precum și împotriva deciziei civile nr.1980 din 18.07.2001 a Curții de Apel Ploiești.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 20 iunie 2003 iar pronunțarea s-a amânat la 26 iunie 2003. C U R T E A Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 24 noiembrie 1997, reclamanta R.M.a chemat în judecată pârâții C.M.N.E.și C.M.N.V., solicitând ca prin hotărârea ce se va da, să se dispună: ieșirea din indiviziune asupra terenului în suprafață de 14.372 mp., situat în Breaza, str.Parâng, județul Prahova și a casei vechi, compusă din 2 camere, sală, prispă, constatarea nulității actului de partaj voluntar încheiat între pârâți autentificat sub nr.9112/5 decembrie 1994. La 10 februarie 1998 reclamanta și-a precizat și completat acțiunea solicitând contravaloarea lipsei de folosință asupra terenului inclus în actul de partaj voluntar a cărui anulare o solicită, teren despre care a susținut că a aparținut autoarei sale, G.S..

Prin încheierea de admitere în principiu din 16 martie 1999, Judecătoria Câmpina a admis în principiu acțiunea, constatând deschisă succesiunea defunctului C.C.M.și I.C.M.și că masa succesorală se compune din suprafețele de 1599 mp., respectiv 1531 mp. teren, situate în Breaza str.Parâng și din casa bătrânească situată pe acest teren. Prin sentința civilă nr.3550 din 10 decembrie 1999, Judecătoria Câmpina a admis în parte acțiunea precizată, a respins capetele de cerere privind lipsa de folosință și constatarea nulității acțiunii de partaj voluntar, s-a dispus ieșirea din indiviziune potrivit variantei a II-a din expertiza ing.I.C.

Apelurile declarate împotriva sentinței de reclamantă și pârâți, au fost respinse de Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr.1950/9 octombrie 2000. Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr.1980 din 18 iulie 2001, a anulat ca netimbrat recursul declarat de recalamnta R.M.și de intervenientul R.N.și a respins ca nefondat recursul declarat de pârâții C.M.E. și C. M.V. împotriva deciziei. Împotriva acestor hotărâri Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție în temeiul prevederilor art.330 pct.2 C.proc.civ., a promovat recurs în anulare considerând că hotărârile criticate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, fiind, totodată și vădit netemeinice.

Se susține în dezvoltarea motivelor recursului în anulare că, cererea de chemare în judecată, ca act procedural ce investește instanța în limitele pretențiilor determinate de reclamantă, nu întrunește condițiile prevăzute de art.112 C.proc.civ. raportat la art.2 din Legea nr.603/1943 și aceasta întrucât, în speță, instanța fără a pune în vedere reclamantului să-și completeze cererea introductivă, a soluționat cauza apreciind că este vorba de succesiunea defunctului C.C.M., dezbătînd succesiunea fără a observa că la dosar nu s-au depus toate actele de stare civilă doveditoare, existând numai actele de stare civilă ale descendenților defunctei G.S., nepoata lui C.C.M.. De altfel, se arată mai departe, susținerile părților cu privire la numărul moștenitorilor și arborele genealogic au fost inconsecvente.

Existând mai multe succesiuni, se impunea a se stabili separat, atât bunurile pentru fiecare din acestea cât și cotele părți ce se cuveneau moștenitorilor în urma dezbaterii fiecărei succesiuni. Numai în acest mod, instanțele puteau statua asupra tuturor drepturilor ce se cuveneau părților care au acceptat succesiunea. Pe aceste temeiuri, se solicită, prin recursul în anulare, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Recursul în anulare este fondat. Potrivit art.112 C.proc.civ., cererea de judecată trebuie să cuprindă numele, domiciliul sau reședința părților, calitatea în care acestea stau în judecată, obiectul cererii și valoarea lui, arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea, arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere.

Tot asfel, în conformitate cu prevederile art.129 alin.ultim C.proc.civ. (art.130 alin.3 la data judecății) – judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Prin această ultimă dispoziție, este consacrat principiul disponibilității potrivit căruia judecătorul nu poate soluționa un litigiu decât pe baza cererii părții interesate și numai în limitele sesizării. În speță acțiunea introductivă de instanță, a fost formulată de reclamantă, în condițiile art.112 C.proc.civ., ca o cerere de ieșire din indiviziune întemeiată în drept în mod expres pe art.728 cod civil, fiind chemați în judecată, ca pârâți C. M.E. și C.M.V.

Singura precizare (completare) adusă de reclamantă, în scris, se referă la cererea având ca obiect lipsa de folosință asupra terenului ce ar reveni reclamantei și mențiunea că terenul cerut la partaj provine din succesiunea autorului comun C.C.M.(f. 20,62) și, aceasta urmare cererilor repetate formulate de pârât în sensul de a se preciza obiectul judecății.

Contrar normelor legale amintite, în cursul judecății, din oficiu, au fost introduse în cauză alte persoane, ca intervenienți și, în lipsa oricărei alte precizări a acțiunii formulate de reclamantă în condițiile art.112 C.proc.civ., cu încălcarea prevederilor art.129 alin.ultim (art.130 C.proc.civ.) același cod, instanța, prin încheierea de admitere în principiu, respectiv sentința pronunțată în cauză, a soluționat litigiul, dincolo de cadrul procesual astfel fixat, ca acțiune succesorală și ieșire din indiviziune, stabilind ca deschise succesiuni succesive numele și calitatea moștenitorilor, cotele de moștenire, masa succesorală, dispunând în final ieșirea din indiviziune în modalitatea cuprinsă în dispozitivul sentinței.

Or, astfel de chestiuni, puteau fi dezlegate astfel, după cum s-a arătat, numai în măsura în care ar fi constituit obiect de judecată prin formularea în acest sens a tot atâtea capete de cerere în condițiile art.112 C.proc.civ. Așa fiind, recursul în anulare urmează a fi admis, a se casa hotărârile atacate și a se trimite cauza spre rejudecare în sensul celor de mai sus . PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr.1980 din 18.07.2001 a Curții de Apel Ploiești, decizia civilă nr.1950 din 9.10.2000 a Tribunalului Prahova și sentința civilă nr.3550 din 10.12.1999 a Judecătoriei Câmpina și încheierea de admitere în principiu din 16.03.1999 pronunțată de Judecătoria Câmpina. Casează hotărârile atacate și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Câmpina. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2003.