ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 229/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții O.M.A. și O.M.C.împotriva deciziei civile nr.118 din 12.11.2001 a Curții de Apel Ploiești – Secția Civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurenții-reclamanți O.M. A. și O.M. C., primul personal și asistat, secundul reprezentat de avocat C.A., intimații-pârâți Consiliul local Breaza și Primăria Orașului Breaza, prin consilier juridic D.Ș., intimații-intervenienți B.V., F.C., intimatele-interveniente T.I. și B.E., personal și asistate de avocat E.T., D.L., reprezentată de avocat E.T., B.A.M.și B.J., reprezentați de avocat G.I., intimata-intervenientă B.R.. Procedura completă. Curtea, luând act că nu mai sunt cereri prealabile, acordă cuvântul părților în concluziile lor asupra recursului.

Avocat C.A. a susținut recursul și a solicitat admiterea acestuia, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată. Consilierul juridic D.Ș. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și a depus note scrise. F.C.a invederat că lasă soluția recursului la aprecierea instanței. Avocat E.T. a solicitat respingerea recursului cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată. Avocat G.I. a depus concluzii scrise și a solicitat respingerea recursului. B.R. și B.V., având pe rând cuvântul au solicitat respingerea recursului. Au arătat că au cumpărat imobilul de la o persoană fizică, care a edificat pe acest teren o nouă construcție, în prezent clădirea inițială, revendicată de către reclamanți nu mai există.

Reprezentanta Ministerului Public a pus concluzii de admitere a recursului. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată: Prin sentința civilă nr.188/28.06.2001 a Tribunalului Prahova a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții O.M.A.și O.M.C., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al orașului Sinaia și Primăria orașului Breaza și pe cale de consecință pârâții au fost obligați să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul situat în orașul Breaza str.Eroilor nr.13, compus din teren în suprafață de 4815 m 2 și construcțiile existente pe teren, respectiv clădirile B și C așa cum au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat de M. G., s-au respins cererile de intervenție ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că reclamanții sunt succesorii legali ai autorilor O.M.și O.T.și nepoți ai buniciilor O.M.. Că autorii reclamanților au fost proprietarii terenului în suprafață de 4815 m 2 situat pe raza orașului Breaza și a construcțiilor existente pe acesta. Aceste bunuri au fost preluate abuziv de Statul Român conform Decretului nr.92/1950. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr.118112.11.2001, a admis apelurile declarate de pârâtul Consiliul Local Breaza și intervenienții B.E. și B.V., D.L., T.I. și F.C.împotriva sentinței civile nr.188/28.06.2001 a Tribunalului Prahova, precum și cererea de intervenție în interesul apelantului-pârât Consiliul Local Breaza, formulată de intervenienții B.A.M.și B.J., și, pe cale de consecință, a fost schimbată în parte sentința menționată, în sensul că au fost admise cererile de intervenție și în parte acțiunea formulată de reclamanții O.M.A.și O.M.C.

și au fost obligați pârâții Consiliul Local Breaza și Primăria orașului Breaza să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie parterul clădirii corp C din orașul Breaza, B-dul Eroilor nr.13, identificat prin schița anexă la raportul de expertiză M.G.și terenul în suprafață de 911 m 2 cu ieșire în str.Eroilor nr.13 și în str.Farmaciei din Breaza, identificat prin schița anexă la raportul de expertiză B.N.. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Reclamanții O.M.A.și O.M.C.sunt succesorii autorilor O.M.și T. O.De pe urma acestora din urmă au rămas ca bunuri un teren în suprafață de 4.875 m 2 situat pe raza orașului Breaza str.Erorilor nr.13, pe care se află construcții formate din două corpuri de clădire B, respectiv 2 și C, respectiv 3. Aceste bunuri au fost preluate în mod abuziv de Statul Român în baza Decretului nr.92/1950, deoarece autorii erau persoane exceptate de la actul de naționalizare. S-a mai reținut faptul că numai suprafața de 911 m 2 din suprafața de 4815 m 2 , poate fi retrocedată reclamanților , restul de 390 m 2 este în proprietatea intervenienților în condițiile art.1895 C.civ.

Cu privire la construcțiile revendicate s-a reținut că imobilul corpul B este proprietatea pârâtei M.S., iar imobilul corpul C este proprietatea intervenientei B.E., ambele imobile obținute în condițiile art.1895 C. civ. Parterul acestui din urmă corp, este ocupat de chiriași. Împotriva deciziei civile mai sus menționată au declarat recurs reclamanții O.M.A.și O.M.C., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală invocând art.304 pct.7-10 C.proc.civ., deoarece: - Imobilul în litigiu, teren în suprafață de 4815 m 2 ,situat pe raza orașului Breaza str.Eroilor nr.13 și construcțiile existente pe acesta au aparținut autorilor reclamanților.

Au fost preluate abuziv, cu încălcarea art.II din Decretul 92/1950; - Deși a fost invederat instanței de apel faptul că termenul de prescripție achizitivă contra reclamanților nu a putut să curgă, până la 8 decembrie 1991, dată când ,prin art.150 din Constituția României ,au fost abrogate actele vechiului regim – în baza cărora imobilele revendicate au fost preluate în mod abuziv, totuși instanța nu a analizat această problemă; - Instanța de apel în mod greșit a reținut că, în speță, sunt întrunite condițiile prevăzute de art.1891 C.civ., devreme ce reclamanții au locuit pe raza municipiului București și nu în circumscripția Tribunalului Prahova, unde se află imobilul revendicat; - Cu toate că s-a solicitat să se constate nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare invocate de intervenienți, încheiate de ei cu Statul Român, care nu a avut titlu de proprietate asupra imobilului în litigiu, instanța de apel a omis să analizeze și această problemă.

Recursul nu este fondat. Revendicarea este acțiunea reală prin care proprietarul care nu mai are posesiunea bunului său, în temeiul dreptului de proprietate, cere restituirea acestuia de la persoana ce îl deține fără drept. Regula înscrisă în art.1169 C.civ., este aplicabilă și în materia dovedirii proprietății, reclamantul fiind acela care trebuie să facă dovada pozitivă că el este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat. În speță, reclamanții O.M.A.și O.M.C. sunt succesorii legali descendenți de gradul I ai autorilor lor O.M.și O.T.și nepoți ai bunicii lor O.M.: acte de stare civilă f. 21-22 și certificate de moștenitor nr.125/8.02.1980; nr.83/8.09.1996 f. 55-56 dosar fond.

Autorii mai sus menționați au dobândit prin acte succesive de cumpărare, autentice suprafața totală de 4815 m 2 situată pe raza orașului Breaza str.Eroilor nr.13, pe care au edificat imobilul format din 2 corpuri de clădire B respectiv 2 și C respectiv 3, primul fiind construcție de zid cu parter și mansardă iar al doilea construcție de bîrne cu parter și etaj; acte doveditoare f. 5-12 dosar fond. Imobilul mai sus menționat, și care face obiectul acțiunii în revendicare a fost preluat în mod abuziv de Statul Român prin aplicarea Decretului nr.92/1950. Reclamanții au invocat calitatea autorilor de pensionar (fost general de armată) și casnică, precum și dispozițiile art.II din actul normativ enunțat privind exceptarea anumitor categorii de persoane de la naționalizare.

În cauză, reclamanții au dovedit că imobilul în litigiu a aparținut autorilor lor ce făceau parte dintr-o categorie socio-profesională exceptată în mod imperativ de la naționalizare. În atare situație instanțele, în mod judicios au statuat că dispozițiile art.II din Decretul nr.92/1950 sunt aplicabile autorilor; acte doveditoare f. 13-19 dosar fond, f. 57 dosar apel. În sistemul Codului nostru civil, uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietății unui bun imobil ca efect al posesiunii utile acelui bun într-un interval de timp determinat de lege. Instituția dobândirii dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiune este reglementată prin art.1890 C.civ.

care prevede – ca regulă generală – că dreptul de proprietate asupra unui imobil se poate dobândi prin simpla exercitare a unei posesii utile, adică continue, neîntrerupte, netulburate și sub nume de proprietar, timp de 30 ani, fără ca persoana care posedă să fie ținută „a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua-credință”. Pentru a uzucapa este suficientă, așadar, ca regulă generală, exercitarea unei posesii utile, timp de 30 ani, fie ea chiar și de rea-credință și fără vreun titlu. De la această regulă s-a instituit excepția prevăzută de art.1895 și 1896 C.civ., prin care s-a reglementat așa-numita prescripție achizitivă de scurtă durată, între 10-20 ani, potrivit căreia, pe lângă exercitarea posesiei utile în timpul arătat, mai sunt necesare încă două condiții, și anume existența bunei-credințe și a unei juste cauze.

Dispozițiile art.1897 C.civ. prevăd că „Justa cauză este orice titlu translativ de proprietate, precum vinderea, schimbul, etc”. Prin justă cauză se înțelege, așadar justul titlu, care este un act juridic translativ de proprietate, adică o operațiune juridică, un negoțiu, care are ca scop să transfere proprietatea. Actul de vânzare-cumpărare încheiat cu un neproprietar reprezintă o justă cauză a posesiunii exercitată de pârât cu bună credință din anul încheierii actului până la data formulării acțiunii în revendicare. Buna-credință a cumpărătorilor (intervenienți) în cauză rezultă din faptul că statul a figurat în calitate de proprietar în baza actului de naționalizare (Decretul nr.92/1950) și s-a comportat ca atare, mai întâi în cadrul raporturilor de locațiune, iar, mai apoi, în momentul vânzării unor părți din imobilul litigios.

Actele de vânzare-cumpărare încheiate în speță, reprezintă o justă cauză a posesiunii exercitată de pârâții-intervenienți cu bună-credință din 1961 și până în anul 2000, când reclamanții au formulat acțiunea în revendicare. Pârâții au exercitat o posesie utilă care întrunește condițiile prevăzute de art.1846-1847 C.civ., fiind evident că aceștia au dobândit prin uzucapiunea de scurtă durată prevăzută de art.1895 C.civ., dreptul de proprietate asupra unor părți din imobilul revendicat. Astfel, cu privire la imobilul (construcție) revendicat de reclamanți se reține că operează prescripția achizitivă de scurtă durată pentru corpul B din imobilul menționat, în favoarea pârâtei M.S., precum și pentru etajul corpului C din imobilul în litigiu, în favoarea pârâtei-interveniente B.E..

În acest din urmă caz s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare succesive, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.738/29 ianuarie 1975 prin care A.G.a cumpărat imobilul de la O.J.C.V.L. Prahova, prin contractul de vânzare-cumpărare sub nr.2810/21.04.1992, numiții B.I. și B.M.au cumpărat imobilul de la A.G., prin contractul de vânzare-cumpărare sub nr.2476/14.06.2000 intervenient B.E. a cumpărat de la vânzătorii B., imobilul respectiv, acte doveditoare f. 59-61 dosar fond. Aceste contracte de vânzare-cumpărare reprezintă justul titlu pentru a opera prescripția achizitivă de scurtă durată. Ele sunt translative de proprietate și nu emană de la adevăratul proprietar – imobilul în litigiu a fost deținut de Statul Român fără titlu.

Joncțiunea posesiilor, ca instituție de drept, operează numai în cazul în care nu este vorba și de o posesie exercitată de titularul dreptului de proprietate, deoarece numai într-o atare situație are sens joncțiunea, iar nu și în cazul în care, fiind titulară de drept, o persoană poate oricum să transmită dreptul său, fără a fi necesară invocarea uzucapiunii. Prescripția achizitivă constituie o sancțiune civilă pe care o suportă titularul dreptului de proprietate și se justifică prin pasivitatea sa timp îndelungat, deși bunul nu se găsește în posesia lui. Deci, cel care invocă uzucapiunea poate uni posesia exercitată de el cu posesia exercitată de autorul său, înțelegându-se prin „autor” persoana care, ca și cel ce invocă uzucapiunea, nu este titulară a dreptului real.

În speță, operează joncțiunea posesiilor, deoarece pârâta-intervenientă B.E. a invocat și dovedit joncțiunea posesiei sale cu privire la etajul corpul C din imobilul revendicat, care a început în anul 2000, cu aceea a autorilor ei care o au din anul 1975. Cu privire la terenul în suprafață de 4815 m 2 revendicat de reclamanți, se rețin următoarele: În favoarea pârâtelor interveniente D.L. și T.I. operează prescripția achizitivă de scurtă durată – prin joncțiunea posesiilor – cu privire la terenul în suprafață de 620 m 2 parte componentă din suprafața de 4815 m 2 . Acest teren a fost cumpărat de D.L. prin contractul de vânzare autentificat sub nr.1728/25.07.1964, de la numiții R.i.și R.E.C.. Aceștia la rândul lor au dobândit terenul respectiv prin cumpărare conform contractului de vânzare-cumpărare nr.2344/1962.

Autorul vânzătorilor, intervenientelor a dobândit terenul menționat prin cumpărare, conform actului de vânzare-cumpărare nr.2489/1961 de la numitul D.I.. Acesta la rândul său fiind proprietarul terenului în baza contractului de schimb transcris sub nr.815/1959, acte doveditoare f. 37 dosar fond, 7-8 dosar apel. De asemenea, în favoarea pârâtului-intervenient F. operează precripția achizitivă de scurtă durată, cu privire la terenul în suprafață de 602 m 2 parte componentă din suprafața de 4815 m 2 . Acest teren a fost cumpărat de intervenient prin contractul de vânzare-cumpărare nr.2487/3.10.1961 de la numitul D.I. care a deținut terenul în baza unui contract de schimb nr.815/1959, acte doveditoare f. 7-8 dosar apel.

Pe terenul mai sus menționat pârâtul-intervenient și-a edificat o construcție, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, autorizație pentru executare bunuri nr.438/50902 (28.12.1961 – f. 10 dosar apel). Pârâtul-intervenient B.V. împreună cu tatăl său B.G.au cumpărat terenul în suprafață de 575 m 2 - parte componentă din suprafața de 4815 m 2 – în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.3714/4.09.1971, de la T.M.(f. 16 dosar apel). La rândul său vânzătoarea T.M.a dobândit terenul respectiv de la D.I., în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.8261/27.09.1962 (f. 15 dosar apel). Cum bine se poate se poate constata și în favoarea intervenientului B.V. operează prescripția achizitivă de scurtă durată, cu privire la terenul menționat.

Intervenienții B.M.și B.J. sunt proprietarii terenului în suprafață de 577 m 2 parte componentă din suprafața de 4815 m 2 în baza Titlului de proprietate nr.83395/11.11.1999 emis de Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr.18/1991 Prahova. La baza emiterii acestui titlu a stat contractul de vânzare-cumpărare sub nr.2863/27.09.1984 prin care intervenienții au cumpărat de la proprietarul D. o construcție (locuință) situată pe acest teren,care în baza art.30 din Legea nr.58/1974 a trecut în proprietatea statului. Vânzătorul D. a dobândit la rândul lui terenul de la D.I., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2822/1961, acte doveditoare f. 46-49 din dosar apel. Intervenientul-pârât M.I.este proprietarul terenul în suprafață de 325 m 2 parte componentă din suprafața de 4815 m 2 în baza titlului de proprietate nr.76035/27.07.1998 emis de Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr.18/1991 Prahova, act doveditor f. 36 dosar fond.

Constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare mai sus enunțate, solicitată în motivele de recurs de către reclamanți, nu are fundament juridic, deoarece din petitul acțiunii în revendicare formulată de reclamanți nu rezultă faptul că ei au solicitat și constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare. Mai mult, o atare solicitare nu a fost formulată de recurenți nici la fond și nici în faza de apel, aceasta fiind invocată pentru prima dată în motivele de recurs. Așadar, față de cele reținute, se constată că instanța de apel, în mod judicios, a statuat că reclamanții pot revendica doar suprafața de 911 m 2 situată în orașul Breaza, str.Eroilor nr.13 ce se află în administrarea I.L.L.

Breaza, precum și parterul corpului C din imobilul revendicat situat în orașul Breaza, str.Eroilor nr.13, care este ocupat de chiriași, restul din imobilul revendicat respectiv corpul B, etajul corpului C, precum și suprafața de 3894 m 2 aparțin intervenienților în favoarea cărora operează prescripția achizitivă de scurtă durată (10-20 ani). Pentru toate aceste considerente, Curtea va reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art.307 pct.7-10 C.proc. civ., și în consecință, conform art.312 alin.1 C.proc.civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei civile nr.118/12.11.2001 a Curții de Apel Ploiești – secția civilă.

În conformitate cu art.274 C.proc.civ., reclamanții-recurenți vor fi obligați la plata sumei de 4.500.000 lei cheltuieli de judecată față de intervenienta I. T. și la 4.000.000 lei cu același titlu față de intervenienta B.E. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții O.M.A.și O.M.C.împotriva deciziei civile nr.118 din 12.11.2001 a Curții de Apel Ploiești – Secția civilă. Obligă pe recurenți să plătească intimaților B.E. 4.000.000 lei și I. T. 4.500.000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2003.