ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 229/2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 229/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții O.M.A. și

O.M.C.împotriva deciziei civile nr.118 din 12.11.2001 a Curții de Apel Ploiești

– Secția Civilă.

La apelul nominal s-au prezentat recurenții-reclamanți O.M. A. și O.M. C.,

primul personal și asistat, secundul reprezentat de avocat C.A.,

intimații-pârâți Consiliul local Breaza și Primăria Orașului Breaza, prin

consilier juridic D.Ș., intimații-intervenienți B.V., F.C.,

intimatele-interveniente T.I. și B.E., personal și asistate de avocat E.T.,

D.L., reprezentată de avocat E.T., B.A.M.și B.J., reprezentați de avocat G.I.,

intimata-intervenientă B.R..

Procedura completă.

Curtea, luând act că nu mai sunt cereri prealabile, acordă cuvântul părților în

concluziile lor asupra recursului.

Avocat C.A. a susținut recursul și a solicitat admiterea acestuia, cu obligarea

intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Consilierul juridic D.Ș. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și a

depus note scrise.

F.C.a invederat că lasă soluția recursului la aprecierea instanței.

Avocat E.T. a solicitat respingerea recursului cu obligarea recurenților la

plata cheltuielilor de judecată.

Avocat G.I. a depus concluzii scrise și a solicitat respingerea recursului.

B.R. și B.V., având pe rând cuvântul au solicitat respingerea recursului. Au

arătat că au cumpărat imobilul de la o persoană fizică, care a edificat pe

acest teren o nouă construcție, în prezent clădirea inițială, revendicată de

către reclamanți nu mai există.

Reprezentanta Ministerului Public a pus concluzii de admitere a recursului.

C U

R T E A

Asupra

recursului de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată:

Prin sentința civilă nr.188/28.06.2001 a Tribunalului Prahova a fost admisă

acțiunea formulată de reclamanții O.M.A.și O.M.C., în contradictoriu cu pârâții

Consiliul Local al orașului Sinaia și Primăria orașului Breaza și pe cale de

consecință pârâții au fost obligați să lase reclamanților în deplină

proprietate și liniștită posesie, imobilul situat în orașul Breaza str.Eroilor

nr.13, compus din teren în suprafață de 4815 m

2

și construcțiile

existente pe teren, respectiv clădirile B și C așa cum au fost identificate

prin raportul de expertiză efectuat de M. G.,    s-au respins

cererile de intervenție ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că reclamanții sunt succesorii legali ai

autorilor O.M.și O.T.și nepoți ai buniciilor O.M.. Că autorii reclamanților au

fost proprietarii terenului în suprafață de 4815 m

2

situat pe raza

orașului Breaza și a construcțiilor existente pe acesta. Aceste bunuri au fost

preluate abuziv de Statul Român conform Decretului nr.92/1950.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr.118112.11.2001, a admis

apelurile declarate de pârâtul Consiliul Local Breaza și intervenienții B.E. și

B.V.,  D.L., T.I. și F.C.împotriva sentinței civile nr.188/28.06.2001 a

Tribunalului Prahova, precum și cererea de intervenție în interesul

apelantului-pârât Consiliul Local Breaza, formulată de intervenienții B.A.M.și

B.J., și, pe cale de consecință, a fost schimbată în parte sentința menționată,

în sensul că au fost admise cererile de intervenție și în parte acțiunea

formulată de reclamanții O.M.A.și O.M.C. și au fost obligați pârâții Consiliul

Local Breaza și Primăria orașului Breaza să lase reclamanților în deplină

proprietate și posesie parterul clădirii corp C din orașul Breaza, B-dul

Eroilor nr.13, identificat prin schița anexă la raportul de expertiză M.G.și

terenul în suprafață de 911 m

2

cu ieșire în str.Eroilor nr.13 și în

str.Farmaciei din Breaza, identificat prin schița anexă la raportul de

expertiză B.N..

Au fost menținute celelalte dispoziții  ale sentinței atacate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Reclamanții O.M.A.și O.M.C.sunt succesorii autorilor O.M.și T. O.De pe urma

acestora din urmă au rămas ca bunuri un teren în suprafață de 4.875 m

2

situat pe raza orașului Breaza str.Erorilor nr.13, pe care se află construcții

formate din două corpuri de clădire B, respectiv 2 și C, respectiv 3. Aceste

bunuri au fost preluate în mod abuziv de Statul Român în baza Decretului

nr.92/1950, deoarece autorii erau persoane exceptate de la actul de

naționalizare.

S-a mai reținut faptul că numai suprafața de 911 m

2

din suprafața de

4815 m

2

, poate fi retrocedată reclamanților , restul de 390 m

2

este

în proprietatea intervenienților în condițiile art.1895 C.civ.

Cu privire la construcțiile revendicate s-a reținut că imobilul corpul B este

proprietatea pârâtei M.S., iar imobilul corpul C este proprietatea

intervenientei B.E., ambele imobile obținute în condițiile art.1895 C. civ.

Parterul acestui din urmă corp, este ocupat de chiriași.

Împotriva deciziei civile mai sus menționată au declarat recurs reclamanții

O.M.A.și O.M.C., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală invocând art.304

pct.7-10 C.proc.civ., deoarece:

- Imobilul în litigiu, teren în suprafață de 4815 m

2

,situat pe raza

orașului Breaza str.Eroilor nr.13 și construcțiile existente pe acesta au

aparținut autorilor reclamanților. Au fost preluate abuziv, cu încălcarea

art.II din Decretul 92/1950;

- Deși a fost invederat instanței de apel faptul că termenul de prescripție

achizitivă contra reclamanților nu a putut să curgă, până

la      8 decembrie 1991, dată când ,prin art.150 din

Constituția României ,au fost abrogate actele vechiului regim – în baza cărora

imobilele revendicate au fost preluate în mod abuziv, totuși instanța nu a

analizat această problemă;

- Instanța de apel în mod greșit a reținut că, în speță, sunt întrunite

condițiile prevăzute de art.1891 C.civ., devreme ce reclamanții au locuit pe

raza municipiului București și nu în circumscripția Tribunalului Prahova, unde

se află imobilul revendicat;

- Cu toate că s-a solicitat să se constate nulitatea contractelor de

vânzare-cumpărare invocate de intervenienți, încheiate de ei cu Statul Român,

care nu a avut titlu de proprietate asupra imobilului în litigiu, instanța de

apel a omis să analizeze și această problemă.

Recursul nu este fondat.

Revendicarea este acțiunea reală prin care proprietarul care nu mai are

posesiunea bunului său, în temeiul dreptului de proprietate, cere restituirea

acestuia de la persoana ce îl deține fără drept.

Regula înscrisă în art.1169 C.civ., este aplicabilă și în materia dovedirii

proprietății, reclamantul fiind acela care trebuie să facă dovada pozitivă că

el este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat.

În speță, reclamanții O.M.A.și O.M.C. sunt succesorii legali descendenți de

gradul I ai autorilor lor O.M.și O.T.și nepoți ai bunicii lor O.M.: acte de

stare civilă f. 21-22 și certificate de moștenitor nr.125/8.02.1980;

nr.83/8.09.1996 f. 55-56 dosar fond.

Autorii mai sus menționați au dobândit prin acte succesive de cumpărare,

autentice suprafața totală de 4815 m

2

situată pe raza orașului

Breaza str.Eroilor nr.13, pe care au edificat imobilul format din 2 corpuri de

clădire B respectiv 2 și C respectiv 3, primul fiind construcție de zid cu

parter și mansardă iar al doilea construcție de bîrne cu parter și etaj; acte

doveditoare f. 5-12 dosar fond.

Imobilul mai sus menționat, și care face obiectul acțiunii în revendicare a

fost preluat în mod abuziv de Statul Român prin aplicarea Decretului

nr.92/1950. Reclamanții au invocat calitatea autorilor de pensionar (fost

general de armată) și casnică, precum și dispozițiile art.II din actul normativ

enunțat privind exceptarea anumitor categorii de persoane de la naționalizare.

În cauză, reclamanții au dovedit că imobilul în litigiu a aparținut autorilor

lor ce făceau parte dintr-o categorie socio-profesională exceptată în mod

imperativ de la naționalizare. În atare situație instanțele, în mod judicios au

statuat că dispozițiile art.II din Decretul nr.92/1950 sunt aplicabile

autorilor; acte doveditoare f. 13-19 dosar fond, f. 57 dosar apel.

În sistemul Codului nostru civil, uzucapiunea este un mod originar de dobândire

a proprietății unui bun imobil ca efect al posesiunii utile acelui bun într-un

interval de timp determinat de lege.

Instituția dobândirii dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiune este

reglementată prin art.1890 C.civ. care prevede – ca regulă generală – că

dreptul de proprietate asupra unui imobil se poate dobândi prin simpla

exercitare a unei posesii utile, adică continue, neîntrerupte, netulburate și

sub nume de proprietar, timp de 30 ani, fără ca persoana care posedă să fie

ținută „a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua-credință”.

Pentru a uzucapa este suficientă, așadar, ca regulă generală, exercitarea unei

posesii utile, timp de 30 ani, fie ea chiar și de rea-credință și fără vreun

titlu.

De la această regulă s-a instituit excepția prevăzută de art.1895 și 1896

C.civ., prin care s-a reglementat așa-numita prescripție achizitivă de scurtă

durată, între 10-20 ani, potrivit căreia, pe lângă exercitarea posesiei utile

în timpul arătat, mai sunt necesare încă două condiții, și anume existența

bunei-credințe și a unei juste cauze.

Dispozițiile art.1897 C.civ. prevăd că „Justa cauză este orice titlu translativ

de proprietate, precum vinderea, schimbul, etc”.

Prin justă cauză se înțelege, așadar justul titlu, care este un act juridic

translativ de proprietate, adică o operațiune juridică, un negoțiu, care are ca

scop să transfere proprietatea.

Actul de vânzare-cumpărare încheiat cu un neproprietar reprezintă o justă cauză

a posesiunii exercitată de pârât cu bună credință din anul încheierii actului

până la data formulării acțiunii în revendicare.

Buna-credință a cumpărătorilor (intervenienți) în cauză rezultă din faptul că

statul a figurat în calitate de proprietar în baza actului de naționalizare

(Decretul nr.92/1950) și s-a comportat ca atare, mai întâi în cadrul

raporturilor de locațiune, iar, mai apoi, în momentul vânzării unor părți din

imobilul litigios.

Actele de vânzare-cumpărare încheiate în speță, reprezintă o justă cauză a

posesiunii exercitată de pârâții-intervenienți cu bună-credință din 1961 și

până în anul 2000, când reclamanții au formulat acțiunea în revendicare.

Pârâții au exercitat o posesie utilă care întrunește condițiile prevăzute de

art.1846-1847 C.civ., fiind evident că aceștia au dobândit prin uzucapiunea de

scurtă durată prevăzută de art.1895 C.civ., dreptul de proprietate asupra unor

părți din imobilul revendicat.

Astfel, cu privire la imobilul (construcție) revendicat de reclamanți se reține

că operează prescripția achizitivă de scurtă durată pentru corpul B din

imobilul menționat, în favoarea pârâtei M.S., precum și pentru etajul corpului

C din imobilul în litigiu, în favoarea pârâtei-interveniente B.E.. În acest din

urmă caz s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare succesive, respectiv

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.738/29 ianuarie 1975 prin

care A.G.a cumpărat imobilul de la O.J.C.V.L. Prahova, prin contractul de

vânzare-cumpărare sub nr.2810/21.04.1992, numiții B.I. și B.M.au cumpărat

imobilul de la A.G., prin contractul de vânzare-cumpărare sub

nr.2476/14.06.2000 intervenient B.E. a cumpărat de la vânzătorii B., imobilul

respectiv, acte doveditoare f. 59-61 dosar fond. Aceste contracte de

vânzare-cumpărare reprezintă justul titlu pentru a opera prescripția achizitivă

de scurtă durată. Ele sunt translative de proprietate și nu emană de la

adevăratul proprietar – imobilul în litigiu a fost deținut de Statul Român fără

titlu.

Joncțiunea posesiilor, ca instituție de drept, operează numai în cazul în care

nu este vorba și de o posesie exercitată de titularul dreptului de proprietate,

deoarece numai într-o atare situație are sens joncțiunea, iar nu și în cazul în

care, fiind titulară de drept, o persoană poate oricum să transmită dreptul

său, fără a fi necesară invocarea uzucapiunii. Prescripția achizitivă

constituie o sancțiune civilă pe care o suportă titularul dreptului de

proprietate și se justifică prin pasivitatea sa timp îndelungat, deși bunul nu

se găsește în posesia lui. Deci, cel care invocă uzucapiunea poate uni posesia

exercitată de el cu posesia exercitată de autorul său,

înțelegându-se prin „autor” persoana care, ca și cel ce invocă uzucapiunea, nu

este titulară a dreptului real.

În speță, operează joncțiunea posesiilor, deoarece pârâta-intervenientă B.E. a

invocat și dovedit joncțiunea posesiei sale cu privire la etajul corpul C din

imobilul revendicat, care a început în anul 2000, cu aceea a autorilor ei care

o au din anul 1975.

Cu privire la terenul în suprafață de 4815 m

2

revendicat de

reclamanți, se rețin următoarele:

În favoarea pârâtelor interveniente D.L. și T.I. operează prescripția

achizitivă de scurtă durată – prin joncțiunea posesiilor – cu privire la

terenul în suprafață de 620 m

2

parte componentă din suprafața de

4815 m

2

. Acest teren a fost cumpărat de D.L. prin contractul de

vânzare autentificat sub nr.1728/25.07.1964, de la numiții R.i.și R.E.C..

Aceștia la rândul lor au dobândit terenul respectiv prin cumpărare conform

contractului de vânzare-cumpărare nr.2344/1962. Autorul vânzătorilor,

intervenientelor a dobândit terenul menționat prin cumpărare, conform actului

de vânzare-cumpărare nr.2489/1961 de la numitul D.I.. Acesta la rândul său

fiind proprietarul terenului în baza contractului de schimb transcris sub

nr.815/1959, acte doveditoare f. 37 dosar fond, 7-8 dosar apel.

De asemenea, în favoarea pârâtului-intervenient F.  operează precripția

achizitivă de scurtă durată, cu privire la terenul în suprafață de 602 m

2

parte componentă din suprafața de 4815 m

2

. Acest teren a fost

cumpărat de intervenient prin contractul de vânzare-cumpărare nr.2487/3.10.1961

de la numitul D.I. care a deținut terenul în baza unui contract de schimb

nr.815/1959, acte doveditoare    f. 7-8 dosar apel.

Pe terenul mai sus menționat pârâtul-intervenient și-a edificat o construcție,

cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, autorizație pentru executare

bunuri nr.438/50902 (28.12.1961 – f. 10 dosar apel).

Pârâtul-intervenient B.V. împreună cu tatăl său B.G.au cumpărat terenul în

suprafață de 575 m

2

- parte componentă din suprafața de 4815 m

2

– în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.3714/4.09.1971, de la T.M.(f.

16  dosar  apel).

La rândul său vânzătoarea T.M.a dobândit

terenul respectiv de la D.I., în baza contractului de vânzare-cumpărare

nr.8261/27.09.1962 (f. 15 dosar apel).

Cum bine se poate se poate constata și în favoarea intervenientului B.V.

operează prescripția achizitivă de scurtă durată, cu privire la terenul

menționat.

Intervenienții B.M.și B.J. sunt proprietarii terenului în suprafață de 577 m

2

parte componentă din suprafața de 4815 m

2

în baza Titlului de

proprietate nr.83395/11.11.1999 emis de Comisia Județeană pentru aplicarea

Legii nr.18/1991 Prahova. La baza emiterii acestui titlu a stat contractul de

vânzare-cumpărare sub nr.2863/27.09.1984 prin care intervenienții au cumpărat

de la proprietarul D. o construcție (locuință)  situată  pe acest

teren,care în baza art.30 din Legea nr.58/1974 a trecut în proprietatea statului.

Vânzătorul D. a dobândit la rândul lui terenul de la D.I., în baza contractului

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2822/1961, acte doveditoare f. 46-49

din dosar apel.

Intervenientul-pârât M.I.este proprietarul terenul în suprafață de 325 m

2

parte componentă din suprafața de 4815 m

2

în baza titlului de

proprietate nr.76035/27.07.1998 emis de Comisia Județeană pentru aplicarea

Legii nr.18/1991 Prahova, act doveditor f. 36 dosar fond.

Constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare mai sus enunțate,

solicitată în motivele de recurs de către reclamanți, nu are fundament juridic,

deoarece din petitul acțiunii în revendicare formulată de reclamanți nu rezultă

faptul că ei au solicitat și constatarea nulității contractelor de

vânzare-cumpărare.

Mai mult, o atare solicitare nu a fost formulată de recurenți nici la fond și

nici în faza de apel, aceasta fiind invocată pentru prima dată în motivele de

recurs.

Așadar, față de cele reținute, se constată că instanța de apel, în mod

judicios, a statuat că reclamanții pot revendica doar suprafața de

911 m

2

situată în orașul Breaza, str.Eroilor nr.13 ce se află în

administrarea I.L.L. Breaza, precum și parterul corpului C din imobilul

revendicat situat în orașul Breaza, str.Eroilor nr.13, care este ocupat de

chiriași, restul din imobilul revendicat respectiv corpul B, etajul corpului C,

precum și suprafața de 3894 m

2

aparțin intervenienților în favoarea

cărora operează prescripția achizitivă de scurtă durată (10-20 ani).

Pentru toate aceste considerente, Curtea va reține că motivele de recurs

invocate nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art.307 pct.7-10

C.proc. civ., și în consecință, conform art.312 alin.1 C.proc.civ., se va

respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei civile

nr.118/12.11.2001 a Curții de Apel Ploiești – secția civilă.

În conformitate cu art.274 C.proc.civ., reclamanții-recurenți vor fi obligați

la plata sumei de 4.500.000 lei cheltuieli de judecată față de intervenienta I.

T. și la 4.000.000 lei cu același titlu față de intervenienta B.E.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții O.M.A.și O.M.C.împotriva

deciziei civile nr.118 din 12.11.2001 a Curții de Apel Ploiești – Secția

civilă.

Obligă pe recurenți să plătească intimaților B.E. 4.000.000 lei și I. T.

4.500.000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2003.