ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1901/2003

Asupra recursului de față constată: Prin acțiunea formulată reclamanta, Primăria municipiului București, a chemat în judecată pe pârâta, F.R.F., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 749.060 lei, profit minim garantat pentru 1996, daune la nivelul dobânzii de refinanțare B.N.R., cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 1654/1999, Tribunalul București a respins, ca nefondată, acțiunea. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, la cererea reclamantei, contractul a fost reziliat, iar ulterior, s-a încheiat un nou contract de asociere cu SC I.E. SA, precum și că, potrivit raportului de expertiză, pretențiile reclamantei nu se justifică. Sentința tribunalului a fost menținută de curtea de apel, care a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă.

Împotriva deciziei nr. 1214 din 20 septembrie 2001, reclamanta, Primăria municipiului București, a declarat recurs, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât, încă la data introducerii acțiunii, au solicitat daune-interese, calculate la nivelul profitului minim garantat realizat de P.M.B., respectiv, daune la nivelul dobânzii de refinanțare, iar prin cererea precizatoare au precizat și sumele pentru neexecutarea culpabilă a contractului. Se mai susține că instanța nu a avut în vedere obligațiile asumate de intimata-pârâtă prin art. 4 și 23 din contract, pentru ca, în termen de 6 luni, să reproiecteze imobilul conform noii destinații, în 30 zile să obțină autorizația de construcție, să înceapă construcția și, în cazul în care una din părți nu-și îndeplinește obligațiile, cealaltă parte își rezervă dreptul de a rezilia contractul, cu obligarea la despăgubiri a părții în culpă, clauze pe care intimata pârâtă nu le-a respectat.

Se mai susține că instanța nu s-a pronunțat cu privire la garanția de bună execuție, ce trebuia depusă în termen de 30 zile de la semnarea contractului, recursul întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. Examinând legalitatea și temeinicia deciziei recurate, în raport cu criticile formulate, se constată că recursul declarat este nefondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă: Raporturile dintre părți s-au derulat în baza contractului de asociere nr. 4011 din 19 mai 1993, având ca obiect terminarea execuției lucrărilor de construcție, punerea în funcțiune și exploatarea în comun a blocului nr. 23 din ansamblu M. Aportul recurentei a fost de 21,37%, iar cel al intimatei-pârâte de 78,6%.

Intimata-pârâtă s-a obligat ca, începând din 19 ianuarie 1994, să demareze lucrările de la blocul nr. 23. La data de 11 februarie 1994, a solicitat reevaluarea cotei reclamantei în vederea cumpărării. În acest sens, s-a efectuat și o expertiză prin care a fost calculată contravaloarea la 2.327.333 lei. Prin art. 23 din contract, părțile au stipulat și un pact comisoriu de gradul II, stabilind ca, în cazul în care o parte nu își îndeplinește obligațiile, cealaltă parte își rezervă dreptul de a rezilia contractul. Prin adresa nr. 2680 din 27 octombrie 1994 a C.L.M.B. i-a fost comunicat intimatei rezilierea contractului, fără îndeplinirea altei formalități față de faptul neîndeplinirii culpabile a contractului de către pârâtă.

Contractul a fost reziliat, iar reclamanta nu a solicitat despăgubiri pentru neexecutarea culpabilă a acestuia, în raport cu dispozițiile art. 1073 și 1084 C. civ., alegând desființarea contractului și plata profitului minim garantat, situație față de care corect instanța a constatat că cererea nu poate fi primită. Potrivit art. 13 alin. (1) teza 2 din contract, daunele se datorează numai în măsura în care prejudiciul nu a fost acoperit prin plata penalităților, deci plata daunelor este subsecventă celei de plată a penalităților.

Penalitățile sunt evaluate în contract, prin clauza penală de la art. 13 alin. (2), ca fiind determinate procentual în raport cu obligația neasigurată, respectiv de 1%, pentru fiecare zi de întârziere, pe perioada de 30 de zile și cu 2% pe perioada ce depășește 30 zile din valoarea rămasă de executat, recurenta, dacă aprecia că are drept la penalități, avea posibilitatea să le precizeze în raport cu art. 13 teza 2 din contract, cuantumul profitului minim garantat este calculat prin raportare la o perioadă de timp când contractul era deja reziliat, iar expertiza efectuată în cauză, necontestată de recurentă, stabilește că acest calcul nu se justifică. Potrivit art. 1085 C. civ., câtă vreme nu s-a demonstrat culpa debitorului, acesta nu răspunde pentru daunele prevăzute sau previzibile.

Or, ceea ce a solicitat recurenta este un prejudiciu previzibil. Cât privește contravaloarea garanției de bună execuție, aceasta nici nu a fost solicită prin acțiune. Astfel fiind, recursul declarat de fost respins, conform art. 312 pct. 1 C. proc. civ., hotărârile pronunțate fiind legale și temeinice. În ceea ce privesc excepțiile ridicate de intimata-pârâtă, privind lipsa calității procesuale active a reclamantei și excepția prescripției dreptului la acțiune, consemnate în practicaua deciziei, acestea sunt neîntemeiate, întrucât activele au fost preluate de administrație la nivel de municipalitate, iar acțiunea a fost promovată în 1997 și privește actele depuse la nivelul anilor 1995 – 1997.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepțiile lipsei calității procesuale active și a prescripției invocate de intimata-pârâtă, F.R.F. București și, pe fond, respinge, ca nefondat, recursul reclamantului, municipiul București, prin Primarul General T.B., împotriva deciziei nr. 1214 din 20 septembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 27 martie 2003.