Atalay și alții împotriva Turciei

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 77343/01 de Orhan ATALAY și alții împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așeză la 24 ianuarie 2006 ca secțiune compusă din: J.-P. Președintele Costa A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze Doamna Mularoni Fura-Sandström, judecători și dna Dollé, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 8 august 2001, Având în vedere decizia parțială din 1 iulie 2004, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondurile cazului. Având în vedere declarațiile formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. După ce a deliberat, decide după cum urmează: Reclamanții, MM.

Orhan Atalay, Abdullah Șașmaz, Ahmet Taș, Adnan Karakaș și Hikmet Adsız, sunt resortisanți turci născuți în 1968, 1971, 1974, 1962 și 1963, respectiv. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl S. Özdemir, un avocat care practică în Ankara. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Primul și al doilea reclamant au fost reținuți la 22 decembrie 1992, al treilea reclamant a fost reținut la 31 octombrie 1992, al patrulea reclamant a fost reținut la 6 ianuarie 1993 și al cincilea reclamant a fost reținut la 16 ianuarie 1993. Ei au fost acuzați de a fi membri ai PKK (Partitul Muncitorilor din Kurdistan) și de a desfășura activități separatiste împotriva Republicii Turciei.

La 18 ianuarie 1993, prima și a doua solicitanți au fost aduse în fața judecătorului de investigare. A cincea solicitantă a fost adusă în fața judecătorului de investigare la 20 ianuarie 1993. Celelalte solicitanți au fost aduse în fața judecătorului de investigare după o lună în custodie de poliție. La 9 martie 1993, procurorul de la Curtea de Securitate a statului Diyarbakır a depus o acuzație împotriva a cincizeci și nouă de persoane, inclusiv a reclamanților, acuzându-le, printre altele, de a fi implicate în activități separatiste și de a fi membri ai PKK. La 17 martie 1993, Curtea de Securitate a statului Diyarbakır a început procesul reclamanților. Reclamanții au fost prezenti la majoritatea audierilor care au avut loc între 26 aprilie 1993 și 8 mai 2000. La 8 mai 2000, Curtea de Securitate a statului Diyarbakır a condamnat reclamanții și le-a condamnat la moarte, în conformitate cu art. 125 din Codul Penal.

Pedeapsa a fost mai târziu comutat la închisoarea pe viață. La 2 aprilie 2001, Curtea de Casație a respins recursul și a susținut hotărârea instanței de primă instanță. COMPLAINT Reclamanții se plângea că durata procedurii a fost incompatibilă cu cerințele de „tempo rațional” de la art. 6 § 1 din Convenție. HOTĂRÂREA Curții a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Turciei propune să plătească ex-gratie 2.000 EUR (2 mii de euro) fiecărui reclamant, adică un total de 10.000 EUR (1 mii de euro), în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului.

Această sumă, care trebuie să acopere orice daune, precum și costuri și cheltuieli legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în euro, care să fie convertit în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de către solicitanți și/sau reprezentantul lor autorizat corespunzător. Această sumă se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții adoptate în temeiul articolului 37 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.

Plata va constitui rezoluția finală a cazului… ” Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamanților: „În calitatea mea de reprezentant al reclamanților, observ că Guvernul Turciei sunt dispus să plătească ex gratie 2000 EUR (2 mii de euro) fiecărui solicitant, adică. un total de 10.000 EUR (o zece mii de euro), în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe care îl așteaptă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care trebuie să acopere orice daune, precum și costuri și cheltuieli legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și va fi plătit în euro, care va fi transformat în lira turcă la data plății, la un cont bancar numit de noi.

Suma este plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții adoptate în temeiul articolului 37 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. După consultarea în mod corespunzător a reclamanților, accept propunerea și renunțe la orice alte cereri împotriva Turciei în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamanții le-au atins… ” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § în amendă În consecință, art. 29 § 3 din convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă.

Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri. Dollé J.-P. Președintele grefierului Costa

SECOND SECTION

DECISION Application no. 77343/01 by Orhan ATALAY and Others against Turkey The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 24 January 2006 as a Chamber composed of: Mr J.-P. Costa , President , Mr A.B. Baka , Mr R. Türmen , Mr K. Jungwiert , Mr M. Ugrekhelidze , Mrs A. Mularoni , Mrs E. Fura-Sandström, judges , and Mrs S. Dollé , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 8 August 2001, Having regard to the partial decision of 1 July 2004, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together. Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case.

Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicants, MM. Orhan Atalay, Abdullah Șașmaz, Ahmet Taș, Adnan Karakaș and Hikmet Adsız, are Turkish nationals who were born in 1968, 1971, 1974, 1962 and 1963, respectively. They were represented before the Court by Mr S. Özdemir, a lawyer practising in Ankara. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The first and second applicants were detained on 22 December 1992, the third applicant was detained on 31 October 1992, the fourth applicant was detained on 6 January 1993 and the fifth applicant was detained on 16 January 1993. They were accused of being members of the PKK (the Workers’ Party of Kurdistan) and of carrying out separatist activities against the Republic of Turkey.

On 18 January 1993 the first and second applicants were brought before the investigating judge. The fifth applicant was brought before the investigating judge on 20 January 1993. The other applicants were brought before the investigating judge after one month in police custody. Subsequently, the investigating judges ordered the applicants’ detention on remand. On 9 March 1993 the public prosecutor at the Diyarbakır State Security Court filed an indictment against fifty-nine persons, including the applicants, accusing them, inter alia, of being involved in separatist activities and of being members of the PKK. On 17 March 1993 the Diyarbakır State Security Court commenced the applicants’ trial.

It held its first hearing on 26 April 1993. The applicants were present at most of the hearings held between 26 April 1993 and 8 May 2000. On 8 May 2000 the Diyarbakır State Security Court convicted the applicants and sentenced them to death, pursuant to Article 125 of the Criminal Code. The sentence was later commuted to life imprisonment. The case was automatically referred to the Court of Cassation for an appeal. On 2 April 2001 the Court of Cassation dismissed the appeal and upheld the judgment of the first-instance court. COMPLAINT The applicants complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention.

THE LAW The Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Turkey offer to pay ex gratia EUR 2,000 (two thousand euros) to each applicant, i.e. a total of EUR 10,000 (ten thousand euros), with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights. This sum, which is to cover any damages as well as costs and expenses connected with the case, shall be free of any tax that may be applicable and be paid in euros, to be converted into Turkish liras at the rate applicable at the date of the payment, to a bank account named by the applicants and/or their duly authorised representative. This sum shall be payable within three months from the date of notification of the Court’s decision delivered pursuant to Article 37 of the European Convention on Human Rights.

In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case… ” The Court received the following declaration signed by the applicants’ representative: “In my capacity as the representative of the applicants, I note that the Government of Turkey are prepared to pay ex gratia EUR 2,000 (two thousand euros) to each applicant, i.e. a total of EUR 10,000 (ten thousand euros), with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which is to cover any damages as well as costs and expenses connected with the case, shall be free of any tax that may be applicable and will be paid in euros, to be converted into Turkish liras at the date of payment, to a bank account named by us. The sum shall be payable within three months from the date of notification of the Court’s decision delivered pursuant to Article 37 of the European Convention on Human Rights. Having duly consulted the applicants, I accept the proposal and waive any further claims against Turkey in respect of the facts of this application. I declare that this constitutes a final resolution of the case. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicants have reached…

” The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no public policy reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 § 1 in fine of the Convention). Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. S. Dollé J.-P. Costa Registrar President