ATALAY AND OTHERS v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
ATALAY AND OTHERS v. TURKEY (CtEDO, 2006)
SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 77343/01 de Orhan ATALAY și alții împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așeză la 24 ianuarie 2006 ca secțiune compusă din: J.-P. Președintele Costa A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze Doamna Mularoni Fura-Sandström, judecători și dna Dollé, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 8 august 2001, Având în vedere decizia parțială din 1 iulie 2004, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondurile cazului. Având în vedere declarațiile formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. După ce a deliberat, decide după cum urmează: Reclamanții, MM. Orhan Atalay, Abdullah Șașmaz, Ahmet Taș, Adnan Karakaș și Hikmet Adsız, sunt resortisanți turci născuți în 1968, 1971, 1974, 1962 și 1963, respectiv. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl S. Özdemir, un avocat care practică în Ankara. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Primul și al doilea reclamant au fost reținuți la 22 decembrie 1992, al treilea reclamant a fost reținut la 31 octombrie 1992, al patrulea reclamant a fost reținut la 6 ianuarie 1993 și al cincilea reclamant a fost reținut la 16 ianuarie 1993. Ei au fost acuzați de a fi membri ai PKK (Partitul Muncitorilor din Kurdistan) și de a desfășura activități separatiste împotriva Republicii Turciei. La 18 ianuarie 1993, prima și a doua solicitanți au fost aduse în fața judecătorului de investigare. A cincea solicitantă a fost adusă în fața judecătorului de investigare la 20 ianuarie 1993. Celelalte solicitanți au fost aduse în fața judecătorului de investigare după o lună în custodie de poliție. La 9 martie 1993, procurorul de la Curtea de Securitate a statului Diyarbakır a depus o acuzație împotriva a cincizeci și nouă de persoane, inclusiv a reclamanților, acuzându-le, printre altele, de a fi implicate în activități separatiste și de a fi membri ai PKK. La 17 martie 1993, Curtea de Securitate a statului Diyarbakır a început procesul reclamanților. Reclamanții au fost prezenti la majoritatea audierilor care au avut loc între 26 aprilie 1993 și 8 mai 2000. La 8 mai 2000, Curtea de Securitate a statului Diyarbakır a condamnat reclamanții și le-a condamnat la moarte, în conformitate cu art. 125 din Codul Penal. Pedeapsa a fost mai târziu comutat la închisoarea pe viață. La 2 aprilie 2001, Curtea de Casație a respins recursul și a susținut hotărârea instanței de primă instanță. COMPLAINT Reclamanții se plângea că durata procedurii a fost incompatibilă cu cerințele de „tempo rațional” de la art. 6 § 1 din Convenție. HOTĂRÂREA Curții a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Turciei propune să plătească ex-gratie 2.000 EUR (2 mii de euro) fiecărui reclamant, adică un total de 10.000 EUR (1 mii de euro), în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care trebuie să acopere orice daune, precum și costuri și cheltuieli legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în euro, care să fie convertit în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de către solicitanți și/sau reprezentantul lor autorizat corespunzător. Această sumă se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții adoptate în temeiul articolului 37 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. ...” Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamanților: „În calitatea mea de reprezentant al reclamanților, observ că Guvernul Turciei sunt dispus să plătească ex gratie 2000 EUR (2 mii de euro) fiecărui solicitant, adică. un total de 10.000 EUR (o zece mii de euro), în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe care îl așteaptă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care trebuie să acopere orice daune, precum și costuri și cheltuieli legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și va fi plătit în euro, care va fi transformat în lira turcă la data plății, la un cont bancar numit de noi. Suma este plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții adoptate în temeiul articolului 37 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. După consultarea în mod corespunzător a reclamanților, accept propunerea și renunțe la orice alte cereri împotriva Turciei în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamanții le-au atins. ...” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § în amendă În consecință, art. 29 § 3 din convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri. Dollé J.-P. Președintele grefierului Costa