ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 687/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de A.B.M. împotriva deciziei nr.98 din 26

martie 2002 a Curții de Conturi – Secția jurisdicțională.

La

apelul nominal  nu s-au prezentat: recurenta reclamantă  A.B.M. și

intimații Societatea Națională de Transport Feroviar de

Călători SA și Curtea de Conturi a României.

Procedura

completă.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A.B.M.

a declarat recurs, în temeiul art.82 din Legea nr.94/1992, împotriva deciziei

nr.98 din 26 martie 2002 pronunțată de Curtea de Conturi –

Secția jurisdicțională.

În

motivarea recursului arată că în anul 1995 numita  L.V., colega sa de

serviciu, i-a sustras un număr de 2.200  bilete de călătorie

CFR, fiecare în valoare de 4.000 lei, pentru care au fost sesizate organele de

cercetare penală, fiind  trimisă în judecată pentru

săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Mai

arată că prin sentința penală nr.451/1996 a

Judecătoriei Iași s-a dispus condamnarea numitei L.V. pentru

săvârșirea infracțiunii de furt, dar s-a reținut că

aceasta și-a însușit numai două din cele 2.200 bilete

menționate în rechizitoriul Parchetului, ceea ce nu este adevărat

pentru că în realitate ea și-a însușit toate biletele

lipsă.

Susține

că prin decizia atacată cu prezentul recurs s-a reținut că

este vinovată pentru că nu și-a îndeplinit corespunzător

obligațiile de serviciu, ceea ce nu este adevărat, deoarece

prejudiciul s-a produs în urma furtului săvârșit de L.V., așa

cum s-a reținut și în rechizitoriul Parchetului.

Menționează

și că nu erau create condiții la locul de muncă pentru

prevenirea unor sustrageri, că Regionala CF Iași a avut

susțineri diferite cu privire la vinovăție și că

decizia de  imputare a fost emisă tardiv, nu cuprinde temeiurile de drept

și de fapt avute în vedere la emiterea ei, cuprinde prevederi contrare

susținerilor sale și nu au fost respectate condițiile de fond

și de formă cerute de lege.

Analizând

recursul de față, în raport de motivele invocate și de probele

administrate în cauză, Curtea reține următoarele:

Recurenta,

prin cererea înregistrată la 2 august 1995 la Colegiul jurisdicțional

al Camerei de Conturi Iași,  a solicitat anularea deciziei nr.17 din 14

iulie 1995 emisă de Regionala Căi Ferate Iași, prin care i s-a

imputat suma de 8.800.000 lei reprezentând contravaloarea a 2.200 bilete CFR

constatate lipsă în gestiunea sa.

Prin

sentința nr.36 din 16 octombrie 2001 s-a admis contestația, a  fost

anulată decizia de imputare și s-a dispus obligarea pârâtei S.N.T.F.

Călători SA Iași – Societatea  de Servicii de Management

Feroviar Iași (fostă Regionala CFR Iași) să restituie

contestatoarei orice sumă reținută în baza deciziei și

să-i plătească suma de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Instanța

reține că L.V.  este vinovată de producerea pagubei

imputată nejustificat contestatoarei, chiar dacă instanța

penală a reținut că L.V. a sustras numai două bilete,

însă din probele administrate în cauză rezultă sustragerea de

către persoana respectivă a biletelor C.F.R. în discuție,

condamnată anterior pentru săvârșirea unor infracțiuni de

delapidare, fals și uz de fals.

Mai

reține că nici unitatea nu a asigurat condițiile necesare pentru

evitarea sustragerii biletelor și că gestionara a înlăturat

prezumția de vinovăție instituită de Legea nr.22/1969, iar

dovada vinovăției sale trebuia făcută de unitate, ceea ce

nu s-a realizat.

Recursul

jurisdicțional declarat de Societatea de Servicii de Management Feroviar

împotriva sentinței, a fost admis prin decizia nr.98 din 26 martie 2002

pronunțată de Curtea de Conturi –Secția

jurisdicțională, prin care s-a modificat sentința în sensul

că a fost admisă în parte contestația, a fost anulată

decizia de  imputare pentru suma de 8.000 lei și menținută

pentru suma de 8.792.000 lei, s-au înlăturat dispozițiile din sentință

referitoare la restituirea către contestatoare a oricărei sume

reținute  în baza deciziei de  imputare și s-au redus cheltuielile de

judecată la 500.000 lei.

În

motivarea deciziei se reține că hotărârea penală are

autoritate de lucru judecat în fața instanței civile în ce

privește existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o

și a vinovăției acesteia și că decizia de imputare nu

s-a emis tardiv pentru că a intervenit suspendarea termenului de 60 de

zile prevăzut de art.108 alin.2 din Codul muncii pe perioada

efectuării cercetărilor penale.

Se

mai reține că recurenta nu a îndeplinit obligațiile de serviciu

decurgând din contractul individual de muncă și anume nu a respectat

instrucțiunile de casă la predarea-primirea gestiunii, nu a întocmit

situațiile de casă după fiecare tură, nu a efectuat corect

defalcările la vânzarea legitimațiilor de călătorie cu

reducere,  nu a evidențiat în conturi toate depozitele de bilete din

gestiune, a procurat cu bani din gestiune bilete de la alte case fără

proces verbal și nu a asigurat valorile aflate în gestiunea sa.

Împotriva

acestei decizii s-a promovat recursul de față, care va fi respins ca

nefondat.

Curtea

are în vedere că, în calitate de gestionar, recurenta avea obligația

de a se îngriji de gestionarea corespunzătoare a bunurilor ce i s-au

încredințat și să ia măsurile ce se impuneau pentru

prevenirea sustragerii bunurilor aflate în gestiunea sa, răspunderea

intervenind în baza prevederilor art.23-25 din Legea nr.22/1969 și art.102

alin.1 din Codul muncii (în vigoare la acea dată).

Din

probele aflate la dosar rezultă vina sa în gestionarea bunurilor

încredințate de unitate, vină ce constă în nerespectarea

Instrucțiunilor de casă nr.60/1981 la predarea-primirea gestiunii,

neîntocmirea situațiilor de casă la încheierea turei,  neefectuarea

corectă a defalcărilor la vânzarea legitimațiilor de

călătorie cu reducere, neevidențierea în conturi a tuturor

depozitelor de bilete aflate în gestiunea sa, procurarea cu bani din gestiunea

sa  a unor bilete de la alte case fără proces verbal etc.

De

asemenea, în calitate de gestionar nu a luat măsurile ce se impuneau

pentru asigurarea corespunzătoare a bunurilor pe care le avea în gestiune.

Răspunderea

sa intervine în special urmare neglijenței de care a dat dovadă în

manipularea și păstrarea biletelor de călătorie CFR aflate

în gestiunea sa.

În

calitate de gestionar aceasta avea obligația de a răsturna

prezumția de vinovăție instituită de lege, ceea ce nu a

reușit.

Susținerea

sa că biletele ce i s-au imputat au fost furate de  către colega sa L.V.,

nu are suport decât în ce privește două din cele 2.200 bilete,

reținute prin sentința penală nr.451 din 3 februarie 1998

pronunțată de Judecătoria Iași ca fiind însușite de L.V.,

pentru care Curtea de Conturi –Secția jurisdicțională a dispus

anularea parțială a deciziei de imputare, pe care a redus-o cu suma

de 8.000 lei reprezentând contravaloarea celor două bilete.

Din

cuprinsul hotărârii penale nu rezultă că L.V. ar fi furat

și alte bilete din gestiunea recurentei, dar reiese că nu era o

evidență clară privind gestiunea de bilete a casierelor,

existând practica între casiere de a-și vinde reciproc bilete CFR, dar

exista și posibilitatea de a nu se respecta ordinea de așezare a

biletelor în ternioane, sărindu-se pachete de bilete.

Din

probe nu rezultă că recurenta ar fi sesizat conducerea

unității de faptul că nu existau condiții pentru asigurarea

valorilor pe care le avea în gestiune împotriva furtului.

Nici

susținerea recurentei că decizia de imputare s-a emis tardiv nu este

întemeiată, unitatea încadrându-se în termenele prevăzute de art.108

din Codul muncii, ținându-se cont că,  după ce  organul abilitat

să cunoască existența și întinderea pagubei, au fost

sesizate organele de poliție și pe perioada efectuării

cercetărilor penale a operat suspendarea termenului de 60 de zile

prevăzut de art.108 alin.2 din Codul muncii.

Nu

se reține nici existența unor vicii de fond sau de formă în

emiterea deciziei de imputare sau nemenționarea temeiurilor de drept

și de fapt avute în vedere la emiterea deciziei, cum eronat susține

recurenta.

Pentru

considerentele arătate mai sus, în temeiul art.84 din Legea nr.94/1992, se

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de A.B.M. împotriva deciziei nr.98 din 26 martie 2002 a

Curții de Conturi – Secția jurisdicțională, ca nefondat.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 19 februarie 2003.