ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 190/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de

reclamanta SNTFM CFR Marfă- Sucursala Marfă Cluj prin SMF-Agenția Teritorială

Cluj Napoca împotriva deciziei nr.770 din 27 iunie 2001 a Curții de Apel

Cluj-Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a referit de către magistratul asistent că

recursul este legal timbrat, formulat în termen și că recurenta reclamantă a

solicitat judecarea în lipsă conform dispozițiilor art.242.2 Cod procedură

civilă.

Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, o

reține spre judecată.

C U R T E A

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

1.Tribunalul Cluj prin sentința civilă

nr-582/2001, a respins acțiunea reclamantei SNTFM CFR Marfă de obligare la

plata sumei de 279.744.400 lei tarife de imobilizare pentru un număr de 60 de

vagoane operate cu marfă peste termenul limită de 5 ore de la punerea la

dispoziție de către pârâta S.C. „C.”SA Turda, sentință confirmată de Curtea de

Apel Cluj prin decizia civilă nr.770/27 iunie 2001.

Instanțele au reținut în esență, că:

-pârâta a „respectat termenul de

încărcare și descărcare așa cum este și firesc conform art.7 din TLM, că

reclamanta nu a calculat în acest mod depășirea termenelor rezultă din

motivarea apelului”, iar

-„acțiunea este prescrisă... în litigiu

instanța a fost sesizată la 11 ianuarie 2001 pentru imobilizări produse în anul

1998”, deși conform art.93.1 din RT „

acțiunea

izvorâtă din contractul de

transport se prescrie prin trecerea unui an”, termen fără diferențiere „între

calitatea reclamantei...”.

Contra deciziei și sentinței reclamanta a declarat

recurs pe temeiurile din art.304 pctele.8 și 9 Cod procedură civilă:

-interpretarea unilaterală și greșită a

art.93.1 din RT CFR coroborat cu art.87.1 RT și art.956 Cod comercial,

prescripția specială de un an operând numai asupra dreptului la acțiune contra

căii ferate în calitatea sa de cărăuș și

-pe fond, s-a făcut dovada culpei

pârâtei, conform art.10 pct.2 TLM și art.73.4 din Regulamentul de transport CFR

(RT CFR).

2.1. Executarea contractului dintre părți privind

cele 60 de vagoane, înscrise în tabelul centralizator (fila 21 fond) și în

registrul veghetor (fila 51), semnat și ștampilat de reclamantă, s-a finalizat

în septembrie 2000. Însăși pârâta intimată relevă în întâmpinarea din apel

(fila 10) că „doar în cazul vagonului nr.315354454797 s-a depășit cu 5 ore

termenul de efectuare a operațiunii de încărcare-descărcare, vagonul fiind pus

la

încărcare

în data de

21 septembrie 2000, orele 12,  operațiunea

încheindu-se în aceeași zi, la orele 22,00”.

2.2. Prescripția dreptului la acțiune, în aceste

condiții, nu a fost invocată de pârâtă, ci, așa cum rezultă din partea

introductivă a deciziei recurate,

din oficiu

de către instanța de apel,

judecata apelului    limitându-se (dezbaterile) numai la această excepție,

însușită de reprezentantul intimatei pârâte.

Totuși, instanța de apel examinează, în decizie,

apelul și pe fond trăgând concluzia generică, în sensul că „pârâta a respectat

termenele de încărcare-descărcare”, pentru ca, apoi, să declare prescris

dreptul la acțiune întemeiat pe faptul că aceasta „

s-a înregistrat la 11

ianuarie 2001

pentru imobilizări produse în anul 1998”, cu depășirea

termenului

de un an

prevăzut de art.93.1 din R.T.

2.3. Soluția este nelegală, în raport cu limitele de

judecată și efectele unei excepții de fond, precum este prescripția dreptului

la acțiune, dar și raportat la actele care atestă actele de executare succesivă

până în 21 septembrie 2000, iar data introducerii acțiunii este 11 ianuarie

2001.

Așadar, curtea de apel a substituit motivarea primei

instanțe, constatând că dreptul la acțiune este prescrisă, prin depășirea

termenului special de un an prevăzut în art.93.1 din RT CFR, dar a respins

apelul ca nefondat, fără a da cuvântul părților asupra fondului cauzei.

Pe de altă parte, în lipsa apelantei care a cerut

judecarea apelului și în lipsa sa, instanța de apel, în dezbateri a invocat,

din oficiu, prescripția specială de un an și a judecat, în aceeași ședință,

cauze numai pe această excepție, fără a-i pune în vedere apelantei.

Potrivit art.136 Cod procedură civilă „Excepțiile de

procedură care nu au fost propuse în condițiile art.115 și 132 nu vor mai putea

fi invocate în cursul judecății, afară de cele de ordine publică”, iar, conform

art.137 (1) „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură,

precum și a celor de fond care fac de prisos, în total sau în parte, cercetarea

în fond a pricinii”.

În speță, instanța de apel, aflându-se la prima zi

de înfățișare, din 27 iunie 2001, a invocat, din oficiu, această excepție de

fond și, în lipsa apelantei, care a cerut judecarea în lipsă, a judecat apelul,

fără a amâna pricina și fără a-i pune în vedere și apelantei excepția invocată,

spre a putea să-și facă apărări.

Instanța de apel, astfel, a procedat nelegal,

respingând apelul ca nefondat și întemeindu-și considerentele pe excepția

prescripției dreptului la acțiune al reclamantei apelante, excepție neinvocată

de părți și care, a determinat o soluție nouă, prin înlocuirea motivării

sentinței, dar și prin încălcarea dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă.

Constatând, așadar, că, în apel, s-au încălcat

principii fundamentale și garanții ale procesului civil, precum

contradictorialitatea și dreptul la apărare, curtea va casa decizia și va

trimite cauza instanței de apel pentru soluționare.

Rejudecând cauza, instanța de apel va trebui să țină

seama de dezlegarea în drept a instanței de recurs, conform art.315 Cod

procedură civilă, dreptul la acțiune al reclamantei nefiind prescris. Pe de o

parte, acțiunea s-a introdus la 11 ianuarie 2001, iar ultima operațiune a fost

la 21 septembrie 2000, iar, pe de altă parte, este fără îndoială că dispoziția

din art.87.1 și 93.1 ale Regulamentului CFR consacră prescripția specială de un

an aplicabilă numai acțiunilor izvorâte din contractul de transport CFR

introduse contra căii ferate, în timp ce acțiunile acesteia sunt supuse

termenului general de prescripție de 3 ani.

În sfârșit, în speță nu se aplică nici norma

specială din art.956 Cod comercial, nefiind întrunite condițiile cerute de

text, iar obiectul cererii se referă la taxe de imobilizare a vagoanelor.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta SNTFM CFR

Marfă Sucursala Marfă Cluj  prin SMF- Agenția Teritorială Cluj Napoca împotriva

deciziei nr.770 din 27 iunie 2001 a Curții de Apel Cluj-Secția comercială și de

contencios administrativ, casează decizia recurată și trimite cauza instanței

de apel spre soluționare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie

2003.