ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 190/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta SNTFM CFR Marfă- Sucursala Marfă Cluj prin SMF-Agenția Teritorială Cluj Napoca împotriva deciziei nr.770 din 27 iunie 2001 a Curții de Apel Cluj-Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare legal îndeplinită. S-a referit de către magistratul asistent că recursul este legal timbrat, formulat în termen și că recurenta reclamantă a solicitat judecarea în lipsă conform dispozițiilor art.242.2 Cod procedură civilă. Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, o reține spre judecată.

C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Tribunalul Cluj prin sentința civilă nr-582/2001, a respins acțiunea reclamantei SNTFM CFR Marfă de obligare la plata sumei de 279.744.400 lei tarife de imobilizare pentru un număr de 60 de vagoane operate cu marfă peste termenul limită de 5 ore de la punerea la dispoziție de către pârâta S.C. „C.”SA Turda, sentință confirmată de Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr.770/27 iunie 2001. Instanțele au reținut în esență, că: -pârâta a „respectat termenul de încărcare și descărcare așa cum este și firesc conform art.7 din TLM, că reclamanta nu a calculat în acest mod depășirea termenelor rezultă din motivarea apelului”, iar -„acțiunea este prescrisă...

în litigiu instanța a fost sesizată la 11 ianuarie 2001 pentru imobilizări produse în anul 1998”, deși conform art.93.1 din RT „ acțiunea izvorâtă din contractul de transport se prescrie prin trecerea unui an”, termen fără diferențiere „între calitatea reclamantei...”. Contra deciziei și sentinței reclamanta a declarat recurs pe temeiurile din art.304 pctele.8 și 9 Cod procedură civilă: -interpretarea unilaterală și greșită a art.93.1 din RT CFR coroborat cu art.87.1 RT și art.956 Cod comercial, prescripția specială de un an operând numai asupra dreptului la acțiune contra căii ferate în calitatea sa de cărăuș și -pe fond, s-a făcut dovada culpei pârâtei, conform art.10 pct.2 TLM și art.73.4 din Regulamentul de transport CFR (RT CFR).

2. Recursul este fondat. 2.1. Executarea contractului dintre părți privind cele 60 de vagoane, înscrise în tabelul centralizator (fila 21 fond) și în registrul veghetor (fila 51), semnat și ștampilat de reclamantă, s-a finalizat în septembrie 2000. Însăși pârâta intimată relevă în întâmpinarea din apel (fila 10) că „doar în cazul vagonului nr.315354454797 s-a depășit cu 5 ore termenul de efectuare a operațiunii de încărcare-descărcare, vagonul fiind pus la încărcare în data de 21 septembrie 2000, orele 12, operațiunea încheindu-se în aceeași zi, la orele 22,00”. 2.2. Prescripția dreptului la acțiune, în aceste condiții, nu a fost invocată de pârâtă, ci, așa cum rezultă din partea introductivă a deciziei recurate, din oficiu de către instanța de apel, judecata apelului limitându-se (dezbaterile) numai la această excepție, însușită de reprezentantul intimatei pârâte.

Totuși, instanța de apel examinează, în decizie, apelul și pe fond trăgând concluzia generică, în sensul că „pârâta a respectat termenele de încărcare-descărcare”, pentru ca, apoi, să declare prescris dreptul la acțiune întemeiat pe faptul că aceasta „ s-a înregistrat la 11 ianuarie 2001 pentru imobilizări produse în anul 1998”, cu depășirea termenului de un an prevăzut de art.93.1 din R.T. 2.3. Soluția este nelegală, în raport cu limitele de judecată și efectele unei excepții de fond, precum este prescripția dreptului la acțiune, dar și raportat la actele care atestă actele de executare succesivă până în 21 septembrie 2000, iar data introducerii acțiunii este 11 ianuarie 2001. Așadar, curtea de apel a substituit motivarea primei instanțe, constatând că dreptul la acțiune este prescrisă, prin depășirea termenului special de un an prevăzut în art.93.1 din RT CFR, dar a respins apelul ca nefondat, fără a da cuvântul părților asupra fondului cauzei.

Pe de altă parte, în lipsa apelantei care a cerut judecarea apelului și în lipsa sa, instanța de apel, în dezbateri a invocat, din oficiu, prescripția specială de un an și a judecat, în aceeași ședință, cauze numai pe această excepție, fără a-i pune în vedere apelantei. Potrivit art.136 Cod procedură civilă „Excepțiile de procedură care nu au fost propuse în condițiile art.115 și 132 nu vor mai putea fi invocate în cursul judecății, afară de cele de ordine publică”, iar, conform art.137 (1) „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac de prisos, în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”.

În speță, instanța de apel, aflându-se la prima zi de înfățișare, din 27 iunie 2001, a invocat, din oficiu, această excepție de fond și, în lipsa apelantei, care a cerut judecarea în lipsă, a judecat apelul, fără a amâna pricina și fără a-i pune în vedere și apelantei excepția invocată, spre a putea să-și facă apărări. Instanța de apel, astfel, a procedat nelegal, respingând apelul ca nefondat și întemeindu-și considerentele pe excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei apelante, excepție neinvocată de părți și care, a determinat o soluție nouă, prin înlocuirea motivării sentinței, dar și prin încălcarea dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă. Constatând, așadar, că, în apel, s-au încălcat principii fundamentale și garanții ale procesului civil, precum contradictorialitatea și dreptul la apărare, curtea va casa decizia și va trimite cauza instanței de apel pentru soluționare.

Rejudecând cauza, instanța de apel va trebui să țină seama de dezlegarea în drept a instanței de recurs, conform art.315 Cod procedură civilă, dreptul la acțiune al reclamantei nefiind prescris. Pe de o parte, acțiunea s-a introdus la 11 ianuarie 2001, iar ultima operațiune a fost la 21 septembrie 2000, iar, pe de altă parte, este fără îndoială că dispoziția din art.87.1 și 93.1 ale Regulamentului CFR consacră prescripția specială de un an aplicabilă numai acțiunilor izvorâte din contractul de transport CFR introduse contra căii ferate, în timp ce acțiunile acesteia sunt supuse termenului general de prescripție de 3 ani. În sfârșit, în speță nu se aplică nici norma specială din art.956 Cod comercial, nefiind întrunite condițiile cerute de text, iar obiectul cererii se referă la taxe de imobilizare a vagoanelor.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta SNTFM CFR Marfă Sucursala Marfă Cluj prin SMF- Agenția Teritorială Cluj Napoca împotriva deciziei nr.770 din 27 iunie 2001 a Curții de Apel Cluj-Secția comercială și de contencios administrativ, casează decizia recurată și trimite cauza instanței de apel spre soluționare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2003.