ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3782/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3782/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin sentința nr. 35 din 30 iulie 2002, colegiul
jurisdicțional Neamț al Curții de Conturi a admis contestația formulată de M.C.
și a anulat dispoziția de imputare nr. 944 din 22 decembrie 2000 emisă în
sarcina lui de către primarul municipiului Roman pentru suma de 47.744.523 lei,
ca nelegală.
De asemenea, a respins cererea contestatorului
cu privire la plata cheltuielilor de judecată.
Secția jurisdicțională a Curții de Conturi prin
decizia nr. 628 din 13 noiembrie 2002 a admis recursul jurisdicțional declarat
în cauză de Primăria municipiului Roman și a modificat sentința în sensul
admiterii în parte a contestației și menținerii dispoziției de imputare pentru
suma de 26.404.337 lei.
Totodată, au fost menținute celelalte dispoziții
ale sentinței.
Împotriva ultimei hotărâri a declarat recurs
contestatorul M.C., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul a cerut admiterea recursului, casarea
deciziei atacată iar în fond, admiterea contestației așa cum a fost formulată.
Recursul este admisibil, dar nu în sensul
considerentelor invocate de recurent, ci pentru motivele care se vor expune în
continuare.
Astfel, cum s-a arătat în cele ce preced,
obiectul contestației formulată de M.C., șef al serviciului bazar Obor din
cadrul Primăriei municipiului Roman, îl constituie dispoziția de imputare nr. 944
din 22 decembrie 2000 emisă în sarcina sa de către primarul municipiului pentru
suma de 42.744.523 lei, reprezentând contravaloarea chiriei neîncasate.
Angajarea răspunderii materiale a salariatului
s-a făcut ca urmare a unor constatări efectuate de Biroul audit intern,
consemnate în nota nr. 23099 din 22 decembrie 2000.
În preambulul dispoziției au fost menționate
prevederile art. 102 pct. 1, art. 103, art. 108 și art. 109 C. muncii, atunci
în vigoare, art. 44 lit. x) și y) din Legea nr. 69/1991, privind administrația
publică locală.
Rezultă așadar, că pretinsul prejudiciu produs
în patrimoniul autorității administrației publice locale nu a fost stabilit ca
urmare a controlului efectuat de organele Curții de Conturi, în condițiile art.
18 din Legea nr. 94/1992, modificată.
În consecință, s-a apreciat greșit că, Colegiul
jurisdicțional Neamț este competent să soluționeze, în primă instanță,
contestația, conform art. 41 din aceeași lege.
La rândul său, secția jurisdicțională a Curții
de Conturi a nesocotit dispozițiile legale privitoare la competența materială,
atunci când prin decizia recurată s-a pronunțat asupra recursului și a rezolvat
în fond contestația, în sensul menținerii dispoziției de imputare pentru suma
de 26.404.337 lei.
Ținând seama de aceste considerente, urmează a
se admite recursul și a se dispune casarea ambelor hotărâri pronunțate de
organele Curții de Conturi, cu trimiterea litigiului de muncă spre competentă
soluționare la Tribunalul Neamț, secția litigii și conflicte de muncă.
Văzând și dispozițiile art. 2 lit. b) și art. 313
C. proc. civ., cu referire la art. 70, art. 73 și urm. din Legea nr. 168/1999.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de M.C.
împotriva deciziei nr. 628 din 13 noiembrie 2002 a Curții de Conturi, secția
jurisdicțională.
Desființează decizia atacată și sentința nr. 35
din 30 iulie 2002 a Colegiului Jurisdicțional Neamț și trimite cauza spre
competentă soluționare Tribunalului Neamț, secția litigii și conflicte de
muncă.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 11
noiembrie 2003.