ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3342/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 10 februarie 2003, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa

Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 7123 din 23 ianuarie 2003,

emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada august 1941 – 3

aprilie 1945, cât a fost strămutat din localitatea de domiciliu, datorită

persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 289 din 26 martie

2002, a respins cererea.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că nu se poate stabili, în speță, că motivul părăsirii

domiciliului a fost de natură etnică, întrucât în urma ocupării Ardealului de

Nord, populația rămasă acolo a fost integrată Statului Maghiar, iar schimbarea

domiciliului a fost determinată de schimbarea locului de muncă al tatălui

reclamantului. Simplul fapt al naționalității române a tatălui, confirmat prin

actul eliberat de Primăria comunei Ciucea, în 1945, nu poate, în opinia

instanței, să conducă la concluzia că părăsirea domiciliului a fost determinată

de o persecuție etnică.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, în termen legal, reclamantul C.I.

În motivele de casare, recurentul a

învederat, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit

prevederile legale în materie, deoarece, în ceea ce îl privește, a probat

suficient persecuțiile etnice suferite, întrucât după ocuparea Ardealului de

Nord, tatăl său, care era ceferist român, a fost strămutat împreună cu familia

sa, alături de alți ceferiști români, în Ungaria, în locul lor fiind aduși

lucrători de etnie maghiară. Această măsură a fost un abuz, nu o schimbare

obișnuită a locului de muncă al tatălui său, care a fost nevoit să plece,

pentru că altfel nu ar fi putut asigura întreținerea familiei sale, în lipsa

unei alte surse de venit.

Recursul este fondat.

Potrivit prevederilor art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

prevederile acestei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie

1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă

localitate, decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată în altă

localitate”, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002, privind Normele de

aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care

a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive

etnice.

În mod eronat au reținut autoritatea

intimată pârâtă și instanța fondului, că recurentul-reclamant nu s-ar afla în

această situație.

Astfel, așa cum rezultă din

înscrisul intitulat „dovadă” nr. 2022/1945 și din certificatul de naționalitate

nr. 1861/1945, emise de Primăria comunei Ciucea, județul Cluj, depuse în dosar

în primă fază procesuală, familia tatălui recurentului a fost mutată din

această localitate, unde își avea domiciliul, într-o localitate din Ungaria, în

baza Ordinului nr. 17827/1941 al Inspecției M.A.V. (Căilor Ferate Maghiare)

Cluj.

Din cuprinsul primului act, reiese

cu claritate că motivul strămutării l-a constituit faptul că tatăl

recurentului-reclamant este român și că întoarcerea din Ungaria a avut loc în

luna aprilie 1945.

Este evident că măsura schimbării

locului de muncă al acestuia a fost un act impus, o măsură de persecuție din

motive etnice, ordinul de mutare fiind un act unilateral de voință, care

trebuie interpretat în raport cu conjunctura istorică a momentului, fiind

cunoscute tendințele de denaționalizare forțată a populației române din

teritoriile ocupate.

Ca atare, prin actele depuse, s-a

făcut cu prisosință dovada că strămutarea familiei recurentului, în perioada 30

august 1941 – 6 martie 1045, a fost concretizarea unei persecuții din motive

etnice, ceea ce îl îndreptățește pe acesta, la acordarea drepturilor

compensatorii prevăzute de O.G. nr. 105/1999, începând cu luna următoare

depunerii cererii sale la Casa Județeană de Pensii Cluj.

Așa fiind, Curtea va admite

recursul, va casa sentința atacată, iar pe fond, va admite acțiunea

reclamantului, în sensul anulării hotărârii emisă în cauză de intimata-pârâtă.

Totodată, va obliga intimata-pârâtă

să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantului, drepturile

prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 30 august 1941 – 6

martie 1945, începând cu data de 1 iulie 2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul C.I., împotriva sentinței civile nr. 289 din 26 martie 2002 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și pe fond,

admite acțiunea reclamantului C.I., în sensul că anulează hotărârea nr. 7123

din 23 ianuarie 2003, emisă de pârâtă.

Obligă pârâta să emită o nouă

hotărâre, prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1

din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 30 august 1941 – 6 martie 1945,

începând cu data de 1 iulie 2002.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 octombrie 2003.