ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 224/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub nr. 2381 din 28 martie 2003, reclamantul C.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj – Comisia pentru aplicarea Legii nr.189/2000, anularea hotărârii nr. 8396 din 13 martie 2003 prin care pârâta i-a respins cererea privind stabilirea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de legea menționată, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că: - la data de 2 noiembrie 1941, când Ardealul de Nord se afla sub jurisdicția Statului ungar, tatăl său care lucra la Întreprinderea Drumuri și Poduri Cluj, a fost strămutat împreună cu soția însărcinată și cu cei șase copii minori, pentru care și reclamantul, din localitatea de domiciliu Cluj în localitatea Gyor-Mezoors din Ungaria, continuând să desfășoare aceeași activitate; - pe perioada strămutării, situația întregii familii a fost grea, locuind cu chirie, trăind dintr-un salariu mic și necunoscând limba maghiară; - strămutarea unei familii numeroase într-o localitate din Ungaria, cu populație mică, a avut drept scop integrarea și maghiarizarea întregii familii și constituție persecuție din motive etnice; - în luna iunie 1945, întreaga familie s-a înapoiat în localitatea de domiciliu; - deși a făcut dovada situației invocate în cerere, pârâta a procedat la respingerea acesteia, cu mențiunea că din actele depuse nu rezultă că petentul se încadrează în situațiile prevăzute de Legea nr.189/2000.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta - Casa Județeană de Pensii Cluj a solicitat respingerea acțiunii, arătând că: - la data de 2 noiembrie 1941, reclamantul împreună cu întreaga familie s-a mutat din localitatea Cluj aflată sub ocupație austro-ungară, în localitatea Gyor-Mezoors din Ungaria, schimbarea domiciliului fiind urmarea mutării în interesul serviciului a tatălui reclamantului, situație ce nu poate fi considerată persecuție etnică, întrucât titularul a continuat aceeași activitate, nefiind obligat să se refugieze; - legea nu poate fi interpretată în sensul că orice persoană care și-a schimbat domiciliul dintr-un motiv sau altul, în cadrul granițelor aceluiași stat condus de același regim politic, poate să obțină statutul de refugiat și drepturile ce decurg din acest statut.

Măsurile reparatorii prevăzute de lege se referă la persoanele care au fost persecutate etnic, fiind nevoite să-și părăsească domiciliul și să se refugieze în afara zonei de ocupație. Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 572 din 15 mai 2003, a admis acțiunea formulată de reclamant, a anulat hotărârea nr. 8396 din 13 martie 2003 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i acorde drepturile prevăzute de O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, pentru perioada 2 noiembrie 1941 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 aprilie 2003. Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut că: - familia reclamantului, fiind numeroasă, cu mulți copii, a fost determinată să părăsească locuința și localitatea de domiciliu, fiind strămutată într-o localitate din Ungaria, cu populație mică, scopul urmărit de Statul ungar fiind acela al integrării românilor și în final al maghiarizării acestora; - tatăl reclamantului a fost mutat cu serviciul în localitatea Gyor-Mezoors din Ungaria, însă, din probele administrate rezultă că schimbarea domiciliului a fost suferită nu numai de capul familiei ci și de toți membrii acesteia, respectiv, copiii minori și soția însărcinată, fapt ce duce la concluzia că întreaga familie a fst nevoită să părăsească domiciliul, fiind strămutată; - reclamantul, fiind minor, a fost obligat să-și urmeze familia în Ungaria, astfel că îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj. Prin motivele de recurs, recurenta a susținut că: - Legea nr. 189/2000 acordă anumite drepturi numai persoanelor care au fost persecutate etnic și care și-au părăsit domiciliul, refugiindu-se de pe un teritoriu ocupat pe un teritoriu unde să nu mai fie persecutate din același motiv, ori, în cauza de față, reclamantul și-a urmat familia în localitatea Mezoors din Ungaria, localitate unde tatăl acestuia a fost mutat cu serviciul, continuând să desfășoare aceeași activitate, nefiind obligat să se refugieze; - schimbarea domiciliului familiei reclamantului, nefiind determinată de o persecuție etnică, nu se încadrează în situațiile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ. această instanță constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr.189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586 din 29 octombrie 2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat rezultă că, în ceea ce privește acordarea drepturilor compensatorii, nu se face nici o diferențiere în legătură cu persoanele care din motive etnice au fost refugiate, expulzate sau strămutate în altă localitate.

Prin urmare legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând în mod implicit și copiii minori care și-au urmat părinții în localitatea de strămutare, respectiv, de refugiu, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților strămutați, respectiv refugiați. Reclamantul a făcut dovada cu actele și înscrisurile depuse la dosarul cauzei că, în perioada în care Ardealul de Nord s-a aflat sub jurisdicția Statului Ungar, tatăl său care lucra la Întreprinderea de Drumuri și Poduri Cluj, a fost determinat ca, împreună cu întreaga familie, să părăsească locuința și localitatea de domiciliu, fiind strămutat într-o localitate din Ungaria, cu populație mică, unde a continuat activitatea.

Mutarea tatălui reclamantului și a familiei acestuia, alcătuită din soția însărcinată și șase copii minori, printre care și reclamantul, pe teritoriul unui stat străin, într-o altă localitate decât cea de domiciliu, chiar justificată fiind pe relațiile de serviciu ale acestuia cu autoritățile de ocupație, constituie persecuție etnică Cum reclamantul, minor fiind, și-a urmat familia în localitatea Mezoors din Ungaria, acesta a împărtășit situația familiei, suportând consecințele strămutării care implicit s-au răsfrânt și asupra sa, așa cum, în mod corect, a reținut și instanța de fond. Pentru considerentele arătate, sentința instanței de fond va fi menținută ca legală și temeinică iar recursul declarat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 572 din 15 mai 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 23 ianuarie 2004.