ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 82/2004

Asupra recursului de

față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub  nr. 2378 din 28 martie 2003,

reclamanta M.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de

Pensii Cluj – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii

nr. 8392 din 13 martie 2003 prin care pârâta i-a respins cererea privind

stabilirea calității de beneficiară a drepturilor prevăzute de legea

menționată, cu modificările și completările ulterioare.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că:

- la

data de 2 noiembrie 1941, când Ardealul de Nord  se afla sub jurisdicția

Statului ungar, tatăl său care lucra la Intreprinderea Drumuri și Poduri Cluj,

a fost strămutat împreună cu soția însărcinată și cu cei 6 copii minori din

localitatea de domiciliu Cluj în localitatea Gyor-Mezoors din Ungaria, continuând

să desfășoare aceeași activitate;

- reclamanta

s-a născut la data de 24 iunie 1942 în localitatea Mezoors din Ungaria unde

familia sa a fost strămutată;

- pe

prioada strămutării, situația întregii familii a fost grea, locuind cu chirie,

trăind dintr-un salariu mic și necunoscând limba maghiară;

- strămutarea

unei familii numeroase într-o localitate din Ungaria cu populație mică, a avut

drept scop integrarea și maghiarizarea întregii familii și constituie

persecuție din motive etnice;

- în

luna iunie 1945, întreaga familie s-a înapoiat în localitatea de domiciliu;

- deși

a făcut dovada situației invocate în cerere, pârâta a procedat la respingerea

acesteia, cu motivarea că din actele depuse nu rezultă că petenta se încadrează

în situațiile prevăzute de Legea nr.189/2000.

Prin

întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta – Casa Județeană de Pensii Cluj a

solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamanta s-a născut în localitatea

Mezoors din Ungaria unde locuia întreaga familie ca urmare a mutării în

interesul serviciului a tatălui său din localitatea Cluj în localitatea Gyor-Mezoors

din Ungaria, situație ce nu poate fi considerată persecuție etnică, întrucât titularul

a continuat aceeași activitate, nefiind obligat să se refugieze.

Curtea

de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința

civilă nr.568 din 15 mai 2003, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a

anulat hotărârea nr. 8392 din 13 martie 2003 emisă de pârâtă și a obligat-o pe

aceasta să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin

Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare pentru perioada 24 iunie 1942 – 6

martie 1945, începând cu data de 1 aprilie 2003.

Pentru

a pronunța astfel, instanța a reținut că:

- familia

reclamantei, fiind numeroasă, cu mulți copii, a fost determinată să părăsească

locuința și localitatea de domiciliu, fiind strămutată într-o localitate din

Ungaria cu populație mică, scopul urmărit de statul ungar fiind acela al

integrării românilor și în final al maghiarizării acestora;

- tatăl

reclamantei a fost mutat cu serviciul în localitatea Gyor-Mezoors din Ungaria,

însă, din probele administrate rezultă că schimbarea domiciliului a fost

suferită nu numai de capul familiei ci și de toți membrii acesteia, respectiv,

copiii minori și soția însărcinată, fapt care duce la concluzia că întreaga

familie a fost nevoită să părăsească domiciliul, fiind strămutată;

- reclamanta

fiind născută în localitatea de strămutare, acesteia îi sunt aplicabile prevederile

Legii nr. 189/2000

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.

Prin

motivele de recurs, recurenta a susținut că:

- Legea

nr. 189/2000 acordă anumite drepturi numai persoanelor care au fost persecutate

etnic și care și-au părăsit domiciliul, refugiindu-se de pe un teritoriu ocupat

pe un teritoriu unde să nu mai fie persecutate din același motiv, ori, în cauza

de față, reclamanta s-a născut la data de 24 iunie 1942 în localitatea Mezoors

din Ungaria, localitate unde tatăl acesteia a fost mutat cu serviciul, continuând

să desfășoare aceeași activitate, nefiind obligat să se refugieze;

- schimbarea

domiciliului familiei reclamantei, nefiind determinată de o persecuție etnică,

nu se încadrează în situațiile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Examinând

sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările

dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale

art. 304

1

C. proc. civ., această instanță constată că recursul nu

este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit

art. 1, lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea

nr. 586 din 29 octombrie 2002, de prevederile acestei legi beneficiază

persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice,

în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din

conținutul textului de lege menționat rezultă că, în ceea ce privește acordarea

drepturilor compensatorii, nu se face nici o diferențiere în legătură cu

persoanele care, din motive etnice, au fost refugiate, expulzate sau strămutate

în altă localitate. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să

beneficieze toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit

consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie

intrând în mod implicit și copiii născuți în localitatea de strămutare,

respectiv de refugiu, aceștia împărtășind aceeași situație  cu cea a părinților

strămutați, respectiv refugiați.

Reclamanta

a făcut dovada cu actele și înscrisurile depuse la dosarul cauzei că, în

perioada în care Ardealul de Nord s-a aflat sub jurisdicția Statului ungar,

tatăl său care lucra la Intreprinderea de Drumuri și Poduri Cluj, a fost

determinat ca, împreună cu întrega familie, să părăsească locuința și

localitatea de domiciliu, fiind strămutat într-o localitate din Ungaria, cu

populație mică, unde a continuat activitatea.

Mutarea

tatălui reclamantei și a familiei acestuia alcătuită din soția însărcinată și

șase copii minori, pe teritoriul unui stat străin, într-o altă localitate decât

cea de domiciliu, chiar justificată fiind pe relațiile de serviciu ale acestuia

cu autoritățile de ocupație, constituie persecuție etnică.

Cum în

cauză s-a făcut dovada că reclamanta s-a născut în localitatea Mezoors din

Ungaria unde întreaga sa familie a fost strămutată,  aceasta, începând cu data

nașterii sale, respectiv 24 iunie 1942, a împărtășit situația familiei,

suportând consecințele strămutării care implicit s-au răsfrânt și asupra sa,

așa cum, în mod corect, a reținut și instanța de fond.

Pentru

considerentele arătate, sentința instanței de fond va fi menținută ca legală și

temeinică iar recursul declarat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile

nr. 568 din 15 mai 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2004.