ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 542/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub nr.4906 din 3 iulie 2003, reclamanta B.A.N., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj – Comisia pentru aplicarea Legii nr.189/2000, a solicitat anularea hotărârii nr. 10269 din 19 mai 2003 prin care pârâta a refuzat să-i recunoască acesteia calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că: - s-a născut la data de 5 decembrie 1943 în orașul Stalin, actual Brașov, aceasta fiind localitatea de refugiu a părinților săi care, în perioada în care Ardealul de Nord s-a aflat sub jurisdicția Statului Ungar, au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu – Cluj, în afara zonei de ocupație; - deși, prin actele și înscrisurile alăturate la cerere, a făcut dovdada situației de persoană refugiată din motive etnice, pârâta a procedat la respingerea cererii cu motivarea că petenta nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr.189/2000. Prin întâmpinare, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a solicitat respingerea acțiunii, arătând că din analiza actelor depuse în probațiune se reține faptul că reclamanta nu și-a schimbat domiciliul, fiind născută la data de 5 decembrie 1943 în localitatea Brașov, unde părinții acesteia s-au refugiat anterior nașterii sale.

A mai arătat că reclamanta nu a suferit persecuții din motive etnice, întrucât localitatea Brașov a aparținut Statului Român și că Legea nr.189/2000 prevede expres și limitativ categoriile de persoane care beneficiază de drepturile compensatorii.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 889 din 22 iulie 2003, a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr.10269 din 19 mai 2003 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată, pentru perioada 5 decembrie 1943 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 mai 2003. Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere faptul că dispozițiile legale aplicabile persoanelor strămutate sau refugiate nu prevăd în mod imperativ înlăturarea de la acordarea drepturilor prevăzute de lege a copiilor născuți în perioada de strămutare sau refugiu.

Instanța a mai apreciat că, ținând cont de contextul general în care cetățenii români au suferit prejudicii prin refugiere, pentru motive de echitate, nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu minorilor refugiați împreună cu părinții sau născuți în refugiu, statul având obligația de protecție și sprijin pentru toți cetățenii săi. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o după cum urmează: - instanța nu a ținut seama de faptul că petenta nu și-a schimbat domiciliul, fiind născută în localitatea Brașov și nici nu a suferit persecuții din motive etnice, această localitate aparținând Statului Român; - împrejurarea că, din motive de echitate, ar fi legitimă acordarea unor măsuri reparatorii și pentru copiii născuți în refugiu, nu ar permite instanței să adauge la lege sau să dea alte interpretări, acesta fiind un atribut exclusiv al puterii legislative.

Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., această instanță constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1, lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586 din 29 octombrie 2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege sus menționat rezultă că, în ceea ce privește acordarea drepturilor compensatorii nu se face nici o diferențiere în legătură cu persoanele care, din motive etnice au fost nevoite să se refugieze sau au fost expulzate sau strămutate în altă localitate.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând în mod implicit și copiii născuți în localitatea de strămutare sau de refugiu, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați sau strămutați. Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamanta s-a născut în perioada refugiului părinților săi, aceasta, începând cu data nașterii sale, respectiv 5 decembrie 1943, a împărtășit situația părinților săi, suportând consecințele refugiului care implicit s-au răsfrânt și asupra sa, așa cum, în mod corect, a reținut și instanța de fond.

Pentru considerentele arătate, sentința instanței de fond va fi menținută ca legală și temeinică iar recursul declarat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 889 din 22 iulie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2004.