ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 550/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub nr. 4874 din 2 iulie 2003,

reclamanta S.M., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj –

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, a solicitat anularea hotărârii nr.

10671 din 12 iunie 2003 prin care pârâta a refuzat să-i recunoască acesteia

calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu

modificările ulterioare.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că:

- s-a

născut la data de 1 ianuarie 1942 în localitatea Timișoara, județul Timiș,

aceasta fiind localitatea de refugiu a părinților săi care, în perioada în care

Ardealul de Nord s-a aflat sub  jurisdicția Statului Ungar, au fost nevoiți să

se refugieze din localitatea de domiciliu – Dezmir, județul Cluj, în afara

zonei de ocupație;

- deși,

prin actele și înscrisurile alăturate la cerere, a făcut dovada situației de

persoană refugiată din motive etnice, pârâta a  procedat la respingerea cererii

cu motivarea că petenta nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/2000.

Prin

întâmpinare, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a solicitat respingerea

acțiunii, arătând că din  analiza actelor depuse în probațiune se reține faptul

că reclamanta nu și-a schimbat domiciliul, fiind născută la data de 1 ianuarie

1942 în localitatea Timișoara unde părinții acesteia s-au refugiat anterior

nașterii sale. A mai arătat că reclamanta nu a suferit persecuții din motive

etnice întrucât localitatea Timișoara a aparținut Statului Român și că Legea nr.

189/2000 prevede expres și limitativ categoriile de persoane care  beneficiază

de drepturile compensatorii.

Curtea

de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința

civilă nr. 887 din 22 iulie 2003 a admis acțiunea reclamantei, a anulat

hotărârea nr. 10671 din 12 iunie 2003 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta

să-i recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată, pentru perioada 1

ianuarie 1942 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de

Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 iulie

2003.

Pentru

a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere faptul că dispozițiile

legale aplicabile persoanelor strămutate sau refugiate nu prevăd în mod

imperativ înlăturarea de la acordarea drepturilor prevăzute de lege a copiilor

născuți în perioada de strămutare sau refugiu. Instanța a mai apreciat că,

ținând cont de contextul general în care cetățenii români au suferit prejudicii

prin refugiere, pentru motive de echitate, nu se justifică aplicarea unui

tratament discriminatoriu minorilor refugiați împreună cu părinții sau născuți

în refugiu, statul având obligația de protecție și sprijin pentru toți

cetățenii săi.

Împotriva

acestei sentințe a declara recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj,

criticând-o după cum urmează:

-

instanța nu a ținut seama de faptul că petenta nu și-a schimbat domiciliul,

fiind născută în localitatea Timișoara și nici  nu a suferit persecuții din

motive etnice, această localitate aparținând Statului Român;

-

împrejurarea că, din motive de echitate ar fi legitimă acordarea unor măsuri

reparatorii și pentru copii născuți în refugiu, nu ar permite instanței să

adauge la lege sau să dea alte interpretări, acesta fiind un atribut exclusiv

al puterii legislative.

Analizând

regularitatea declarării recursului în raport cu actele procedurale aflate la

dosarul cauzei, precum și în raport cu dispozițiile legale incidente, Curtea

constată că pârâta a primit comunicarea sentinței la data de 29 iulie 2003 iar

recursul formulat a fost înregistrat la Curtea de Apel Cluj la data de 15 august

2003.

Potrivit

art.301 C. proc. civ., termenul pentru declararea recursului este de 15 zile de

la comunicarea hotărârii ce se atacă, dacă legea nu dispune altfel.

În

conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ. „neexercitarea

oricărei căi de atac și neîndeplinirea  oricărui act de procedură în termenul

legal atrage decăderea afară de cazul în care dispune altfel sau când partea

dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei”.

Prin

urmare, termenul procedural prevăzut de lege pentru declararea recursului este

un termen  imperativ (peremptoriu) iar sancțiunea nerespectării acestuia este

decăderea.

În

raport cu data la care pârâta a primit comunicarea sentinței pe care o atacă,

recursul declarat de aceasta este tardiv, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile

nr. 887 din 22 iulie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, ca tardiv.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 10 februarie 2004.