ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7130/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta P.M. a formulat acțiune înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, să se dispună anularea hotărârii nr. 12804 din 25 noiembrie 2003, să fie obligată pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să îi recunoască și să îi acorde drepturile prevăzute în O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. A susținut reclamanta în motivarea acțiunii sale, că părinții săi au fost obligați să se refugieze din localitatea de domiciliu, Cluj, în localitatea Timișoara, urmare a persecuțiilor la care au fost supuși de autoritățile ungare.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 154 din 2 februarie 2004, a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii nr. 12804/2004, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să îi recunoască reclamantei, calitatea de persoană refugiată, în perioada 18 iulie 1942 – 6 martie 1945 și să îi acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1994, aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu 1 ianuarie 2003. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat că reclamanta a făcut dovada, în sensul actelor normative sus-citate, că părinții săi, H.T. și H.R., au fost refugiați din Cluj, la Timișoara, iar la data de 18 iulie 1942, s-a născut reclamanta, având, deci, statut de refugiat.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, pârâta, criticând-o, ca fiind nelegală, instanța interpretând și aplicând greșit legea, că reclamanta s-a născut în Timișoara și nu a schimbat domiciliul, nu a suferit persecuții din motive etnice. Recursul este nefondat. În conformitate cu prevederile art. 1 din O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, este îndreptățită să primească drepturile legale. Reclamanta a făcut dovada că părinții săi au fost obligați de autoritățile maghiare, instalate în Ardealul de Nord, să se refugieze la Timișoara, unde s-a născut la 18 iulie 1942, statutul de refugiați pentru părinții reclamantei nefiind contestat nici de pârâtă.

Susținerile recurentei sunt nefondate, domiciliul reclamantei în localitatea unde au fost strămutați părinții săi, reprezentanți legali, apare ca o consecință a măsurilor la care au fost supuși aceștia, de autoritățile maghiare. Pe de altă parte, reclamanta a suportat aceleași greutăți și prejudicii, astfel că sentința primei instanțe este legală, fiind judicios motivată. Înalta Curte de Casație constată astfel, că soluția este legală, iar pe cale de consecință, recursul declarat urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 154 din 2 februarie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2004.