ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 619/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29

ianuarie 2002, Direcția Regională Vamală Interjudețeană Oradea, în

reprezentarea Direcției Generale a Vămilor, a declarat recurs împotriva

sentinței civile nr. 4/CA/2002, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, solicitând

casarea acesteia pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, recurenta a susținut că în

ceea ce privește granulele de cauciuc TR, potrivit cap. 40 poziția 40.05 al

notelor explicative de interpretare a nomenclaturii mărfurilor prevăzute în

Tariful Vamal de Import al României, a analizei expertizei tehnice efectuate de

RO.L, precum și a analizei asupra compoziției chimice a produsului efectuat de

către producătorul G. SPA din Italia, se impune încadrarea acestora la codul

tarifar 40.05 – cauciuc amestecat, nevulcanizat, sub forme primare sau în

plăci, foi sau benzi, respectiv la poziția 40.05.99.00 – „Altele” (pentru care

taxele vamale sunt de 5% pe anul 1999 și 3,5% pe anul 2000).

Referitor la rama TR – potrivit

expertizei efectuate de R., în mod corect, susține recurenta, organul de

soluționare a contestației a încadrat tarifar produsul, în codul 40.06 „Alte

forme” (de exemplu baghete, tuburi, profile) și articole (de ex. discuri) din

cauciuc nevulcanizat, la poziția 40.06.90.00. ce sunt taxate vamal cu 5% în

anul 1999 și cu 3,5% în anul 2000.

SC D.P. SRL a depus întâmpinare prin

care a cerut respingerea recursului, ca neîntemeiat.

S-a susținut că pe baza probelor

administrate în cauză, inclusiv a expertizei de specialitate efectuată în cauză

și în raport cu art. 72 din Legea nr. 141/1997 (articolele compuse din materii

diferite sau constituite prin asamblarea unor articole diferite, sunt încadrate

după materie sau articolul care le conferă caracterul esențial), încadrarea

tarifară corectă este cea pe care au aplicat-o ei.

Din actele cauzei, Curtea Supremă de

Justiție reține următoarele:

Prin sentința nr. 4/CA din 14

ianuarie 2002, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea formulată de reclamanta

SC D.P. SRL, împotriva pârâților Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor,

Direcția Regională Vamală Oradea și Biroul de Control și Vămuire Oradea, prin

Direcția Generală a Vămilor București.

S-au anulat: decizia nr. 26 din 30

martie 2001, a Direcției Generale a Finanțelor Publice Bihor, precum și

măsurile dispuse prin procesul-verbal de control al Brigăzii de Supraveghere și

Control Vamal a Direcției Regionale Vamale Oradea, nr. 727 din 26 aprilie 2000

și prin actele constatatoare nr. 1020 – 1040, încheiate la 25 mai 2000, de

Unitatea Vamală Oradea.

Pârâții au fost obligați să plătească

reclamantei, suma de 2.111.000 lei, cheltuieli de judecată.

Instanța a reținut că în cauză s-a

impus efectuarea unui raport de expertiză tehnică și un supliment de expertiză,

privind răspunsul la obiecțiunile formulate.

Această expertiză de specialitate efectuată în

cursul judecății, de experți neutri, a concluzionat că materia primă imputată

(sub formă de file, rame TR) este un cauciuc termoplast ce se încadrează în

grupa cauciucurilor sintetice și are compoziția de bază și majoritară mai mare

de 50%, SBSm este cauciuc sintetic din categoria termoplastelor.

Acest produs SBS nu este amestecat

cu nici un material străin compoziției sale, care să schimbe caracterul

esențial de material brut, întrucât el nu se vulcanizează și ca atare, nu are

nevoie de aditivi specifici vulcanizării. Mai mult, adăugarea în polimer a unei

rășini sintetice, care se înglobează în el datorită polimerizării vii, nu

schimbă cu nimic compoziția de bază, nici caracteristicile imprimate de

polimerul mamă.

Ca atare, instanța a reținut în mod corect că ceea

ce determină încadrarea tarifară este cauciucul termoplastei timp SBS, și nu

rășinile stirolice, așa cum a susținut organul de control, respectiv de

soluționare a contestației.

Deci încadrarea tarifară a SC D.P.

SRL este corectă, aceasta nedatorând obligații vamale și majorări de întârziere

către stat, așa cum s-a stabilit de organul de control vamal.

Recursul declarat este neîntemeiat

și va fi respins, hotărârea atacată fiind legală și temeinică.

Simpla susținere a recurenților că

încadrarea tarifară a produselor importate este cea stabilită de ei, iar nu de

SC D.P. SRL, este neîntemeiată față de dispozițiile art. 72 din Legea nr.

141/1997 și în raport cu expertiza de specialitate, neutră, efectuată în cursul

procesului.

Urmează, deci, a se respinge

recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Regională Vamală Interjudețeană Oradea, în reprezentarea Direcției

Generale a Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 4/CA – P din 14 ianuarie

2002, a Curții de Apel Oradea.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 februarie 2003.