ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1540/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 86 din 20

decembrie 2001, Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi a județului Bihor

a admis capătul nr. 3 al sesizării procurorului financiar, formulată în

contradictoriu cu persoana juridică păgubită Regia Autonomă Aeroportul Oradea

și a obligat în solidar pe pârâții L.I. și B.V. la plata către aceasta, a sumei

de 47.044.145 lei cu titlu de despăgubiri civile, plus dobânda de 3% pe an

,începând cu data de 30 iulie 2001, până la data lichidării debitului.

De asemenea, a obligat pe pârâți să plătească statului, în

solidar, cheltuieli de judecată în sumă de 200.000 lei și a instituit măsuri

asigurătorii asupra veniturilor, bunurilor mobile și imobile ale acestora până

la concurența despăgubirilor civile și a cheltuielilor de judecată stabilite.

Cererea pârâtului L.I., pentru plata

acelorași cheltuieli, a fost respinsă.

S-a respins în întregime actul de

sesizare în ceea ce le privește pe pârâtele C.M. și H.L.

Recursurile jurisdicționale

declarate împotriva acestei hotărâri de către pârâții L.I. și B.V., au fost

respinse ca nefondate prin decizia nr. 140 din 11 aprilie 2002 pronunțată de

Curtea de Conturi, secția jurisdicțională.

În motivarea deciziei, Curtea a

reținut că Regia Autonomă Aeroportul Oradea a calculat efectiv pe anul 2000, un

impozit în sumă de 30.254.545 lei doar pentru construcții, fără construcții

speciale. În timpul controlului s-a calculat impozitul conform O.U.G nr.

62/1998, în sumă de 89.023.767 lei, rezultând o diferență de 58.769.222 lei

care s-a virat la bugetul local.

Pentru plata cu întârziere a

impozitului s-au calculat majorări de întârziere până la data de 30 aprilie

2001 în sumă de 35.563.379 lei.

Referitor la taxa pentru terenul

folosit de regie, s-a arătat că a fost achitată suma de 3.882.525 lei, deși se

datora cu acest titlu, suma de 8.563.100 lei, rezultând o diferență în sumă de

4.680.575 lei.

Pentru plata cu întârziere a taxei

s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 2.819.869 lei.

Curtea de Conturi a concluzionat că

răspunderea civilă pentru producerea prejudiciilor aparține recurenților-pârâți

L.I. și B.V. care, în explicațiile scrise date, precum și la interogatoriu, au

recunoscut că nu au fost cuprinse în baza de calcul a impozitului pe clădiri,

construcțiile speciale și cele ce fac parte din domeniul public de interes

județean.

Totodată, ei au recunoscut că

documentația necesară pentru calculul taxei pe terenul folosit s-a finalizat în

timpul controlului.

Împotriva deciziei a declarat recurs

pârâtul B.V.

Recurentul a susținut că acest act

administrativ jurisdicțional este nelegal, deoarece:

- pregătirea sa de specialitate este

cea specifică unui inginer, iar culpa încadrării sale pe un post de natură

economică, anume acela de șef al biroului investiții și cadastru, aparține în

întregime conducerii unității;

- atribuțiile cu caracter strict

economic financiar au revenit în perioada supusă verificării, directorului

economic L.I., M.C. – referent și L.H. – șeful biroului economic, financiar,

contabilitate;

- organele Curții de Conturi au

ignorat faptul că el nu a semnat declarația de impunere și în lipsa semnăturii

care să ateste legalitatea și conformitatea actului, răspunderii lui care nu

putea fi

angajată;

- în realitate, întreaga

responsabilitate pentru situația creată revine persoanelor investite cu atribuții

corespunzătoare din cadrul compartimentului financiar, contabil și salarizare,

astfel cum rezultă din conținutul fișelor posturilor anexate în dosar;

- aceleași organe nu s-au pronunțat

în nici un fel asupra apărării sale privind măsurile adoptate de Consiliul de

Administrație prin hotărârile nr. 49 din 11 mai 2001 și nr. 3 din 24 august

2001;

- organele de control nu au adoptat

un punct de vedere unitar asupra modului de impozitare, întrucât anterior

ultimului act de control, au fost supuse impozitării un număr mai mic de

construcții.

Recursul este nefondat sub aspectul

tuturor criticilor formulate.

În perioada supusă controlului

financiar, recurentul B.V. a îndeplinit funcția de șef al Biroului investiții,

economico-financiar și salarizare din cadrul Direcției Economice a Regiei

Autonome Aeroportul Oradea.

Din fișa postului depusă în dosar,

rezultă că, în această calitate, el răspundea, între altele de virarea tuturor

obligațiilor față de bugetul de stat, de realizarea sarcinilor compartimentului

și pentru prejudiciile cauzate unității prin neaplicarea corectă a legislației,

inclusiv întârzieri la plata la datoriilor.

Împrejurarea că pregătirea de bază a

recurentului este specifică unui inginer și nu personalului cu atribuții de

natură economică financiară, este irelevantă și nu putea constitui temei pentru

exonerarea lui de răspundere civilă delictuală, față de îndatoririle concrete

stabilite la data ocupării funcției, prin fișa postului.

Așa cum corect a reținut atât

Colegiul jurisdicțional, cât și secția jurisdicțională a Curții de Conturi,

B.V. a recunoscut la interogatoriu că a întocmit declarația pentru stabilirea

impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren și a taxei pentru folosirea

terenului proprietate de stat, precum și faptul depunerii ei la organul fiscal

teritorial.

Depunerea s-a făcut, însă, cu mare

întârziere, iar prin plata majorărilor de întârziere, în sumă de 43.585.378

lei, s-a produs un prejudiciu echivalent în patrimoniul regiei autonome.

Omisiunea pârâților, față de care

acțiunea a fost admisă, de a depune în termenul legal declarația de impunere

constituie o faptă ilicită, sancționată conform art. 52 din Legea nr. 27/1994,

republicată. Ea a fost urmată de o altă faptă ilicită, constând în

necuprinderea în baza de impozitare a valorii reevaluate a clădirilor și

construcțiilor speciale, cu consecința diminuării obligației față de bugetul

local cu suma de 58.769.222 lei.

Dovada lipsei disponibilităților

bănești la termenele de scadență a impozitului pe clădiri nu a fost făcută

pentru a se putea astfel justifica o eventuală exonerare de răspundere a

persoanelor implicate.

În legătură cu despăgubirile civile

echivalente majorărilor de întârziere la plata taxei pentru folosirea terenului

proprietate de stat, soluțiile pronunțate sunt de asemenea corecte.

Din procesul-verbal de constatare

nr. 3186 din 7 mai 2001, rezultă că pentru terenurile ocupate de construcții și

construcții speciale, în suprafață de 24.466 mp în anul 2000, Regia Autonomă

Aeroportul Oradea a virat la bugetul local cu O.O. nr. 131 din 15 martie 2000

și nr. 691 din 27 decembrie 2000, suma totală de 3.882.525 lei.

Potrivit prevederilor pct. 4 alin.

(2) din anexa la Legea nr. 69/1993 și ale H.G. nr. 1063/1999, pentru terenurile

proprietate de stat ocupate de clădiri și construcții speciale, regia datora,

pe anul 2000, suma de 8.563.100 lei

Prin plata majorărilor de întârziere

în sumă de 3.458.767 lei, patrimoniul unității a fost prejudiciat și

răspunderea pentru recuperarea lui revine pârâților B.V. și L.I., care au

întocmit și respectiv, semnat declarația de impunere și cele două ordine de

plată.

În consecință, fără temei, se

susține în recurs că răspunderea civilă delictuală trebuia stabilită în sarcina

altor persoane, adică a pârâtelor C.M. (referent) și H.L. (șef birou economic

financiar, contabilitate, începând cu data de 2 octombrie 2000), față de care

actul de sesizare al procurorului financiar a fost respins.

Măsurile adoptate de Consiliul de

Administrație prin hotărârile nr. 49 și 3/2001, menționate în recurs, nu sunt

de natură a exonera pe pârâții L.I. și B.V. de răspunderea civilă pentru

prejudiciul a cărui existență nu a fost negată pe tot parcursul desfășurării

litigiului.

Pe de altă parte, pretinsa practică

neunitară a organelor de control relativă la modul de stabilire a impozitului

pe construcții, nu justifică nici ea reformarea soluției pronunțate de Curtea

de Conturi, în sensul cerut de recurent și însușit de intimatul-copârât L.I.

Având în vedere considerentele

expuse, urmează a se respinge recursul declarat de pârâtul B.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.V.,

împotriva deciziei civile nr. 140 din 11 aprilie 2002 a Curții de Conturi,

secția jurisdicțională, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 aprilie 2003.