ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4493/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 60 din 9 octombrie 2001, Colegiul jurisdicțional Bihor a admis în parte, sesizarea formulată de Curtea de Conturi, prin decizia nr. 76 din 20 septembrie 2000, împotriva Direcției Regionale Vamale Interjudețene Oradea, pe care a obligat-o la plata sumei de 14.304.909 lei, cu titlu de dobânzi pentru întârziere în virarea la bugetul statului, a veniturilor rezultate din amenzile contravenționale. Pârâții S.C., A.D. și P.I. au fost obligați în solidar, la plata respectivei sume, cu titlu de despăgubiri civile. S-a reținut că sumele încasate din amenzi au fost păstrate de Vama Borș, în cont de garanții bancare, fiind virate cu întârziere la bugetul de stat.

Secția jurisdicțională a Curții de Conturi, prin decizia nr. 39 din 25 ianuarie 2002, a respins recursul jurisdicțional declarat de Direcția Regională Oradea, împotriva sentinței nr. 60/2001. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs S.C. și P.I., susținând în esență nelegalitatea acesteia, determinată de faptul că potrivit dispozițiilor legale în vigoare, la amenzile de orice fel nu se încasează majorări. Referitor la recursul declarat de S.C., se constată însă, că, deși legal citat cu mențiunea timbrării pentru termenul din 8 iunie 2004, acesta nu s-a conformat, motiv pentru care recursul acestuia va fi anulat ca netimbrat. Recursul declarat de M.I. (fostă P.) este fondat, pentru următoarele considerente: Organele Curții de Conturi au nesocotit dispozițiile art. 15 din O.G.

nr. 11/1996, potrivit cărora nu se datorează și nu se calculează majorări de întârziere pentru amenzi. Pe de altă parte, din fișa postului recurentei rezultă că în calitate de controlor vamal, aceasta nu avea obligația achitării amenzilor către bugetul de stat, atribuțiile revenind compartimentului financiar-contabil. Conform fișei postului, recurenta se ocupa de evidența proceselor-verbale de contravenție la Decretul nr. 337/1981. De reținut că, potrivit art. 5 din O.G. nr. 66/1994, sumele din amenzi, definite disponibilități, s-au aflat în contul general al Trezoreriei statului și au putut fi utilizate. Având în vedere cele mai sus expuse, se va admite recursul declarat de M.I., se vor desființa hotărârile pronunțate de organele Curții de Conturi, și se va respinge sesizarea depusă de Curtea de Conturi, împotriva pârâtei, care va fi exonerată de plata sumei la care a fost obligată, în solidar cu cel de al doilea pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de S.C. împotriva deciziei nr. 39 din 25 ianuarie 2002 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, ca netimbrat. Admite recursul declarat de M.I. împotriva aceleiași decizii. Desființează sentința nr. 60 din 9 octombrie 2001 a Colegiului jurisdicțional Bihor al Curții de Conturi, precum și decizia nr. 39 din 25 ianuarie 2002 a secției jurisdicționale a Curții de Conturi. Respinge sesizarea dispusă de Curtea de Conturi, prin decizia nr. 76 din 20 septembrie 2000, împotriva pârâtei M.I. Exonerează pe această pârâtă, de plata sumei de 14.304.909 lei, la care a fost obligată în solidar cu pârâtul S.C. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2004.