ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1095/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 29

noiembrie 2000 la Tribunalul Bihor, reclamantul M.A. a chemat în judecată

Primăria municipiului Oradea, solicitând anularea certificatului de urbanism

nr. 2352 din 6 octombrie 2000, a răspunsului negativ nr. 301 din 28 septembrie

2000, emis de Comisia Municipală de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Reclamantul a solicitat, de asemenea, obligarea pârâtei să-i elibereze un nou

certificat de urbanism cu aviz favorabil și autorizație de construire pe

terenul proprietatea sa, a unei hale de depozitare, iar în caz de refuz, să fie

obligată pârâta să-i plătească daune cominatorii, în sumă de 500.000 lei pe

fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii

judecătorești și până la data executării efective.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că este proprietar al terenului intravilan intabulat în C.F. 284 Oradea

nr. top 1.169 și prin actele administrative s-a respins cererea sa, de

autorizare a construcției unui depozit en-gros, susținându-se nejustificat că terenul

își va păstra destinația inițială – agricolă, pentru că zona are destinație

specială, fiind rezervată extinderii aeroportului Oradea.

Prin sentința civilă nr. 61/CA din

28 iunie 2001, Tribunalul Bihor a respins acțiunea, cu motivarea că deși

reclamantul și soția sa sunt proprietarii unei suprafețe de teren intravilan,

nu este posibilă autorizarea construirii unei hale, întrucât este situat în

vecinătatea aeroportului Oradea, fiind cuprins în Planul Urbanistic Zonal

pentru extinderea aeroportului, aprobat prin hotărârea nr. 92 din 31 august

1995 a Consiliului Local Oradea. Pentru terenul respectiv, instanța de fond a

reținut că s-a instituit un regim restrictiv de construire, restricție care a

fost preluată și în documentațiile elaborate ulterior, în Regulamentul de

Zonare aferent politicilor și strategiilor de dezvoltare locală, aprobat prin

hotărârea nr. 49/2000 a Consiliului Local Oradea.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii în baza art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Recurentul a susținut că instanța de

fond și-a însușit greșit apărările formulate de intimată, fără a observa că din

anul 1995, când a fost aprobat Planul Urbanistic General, nu există nici un

indiciu că terenul proprietatea sa va fi folosit pentru extinderea aeroportului

Oradea și nici un element din care să rezulte destinația specială a terenului,

în sensul că nu poate fi utilizat pentru edificarea construcției.

Prin decizia nr. 48/R/CA din 22

noiembrie 2001, Curtea de Apel Oradea a admis recursul declarat de reclamant, a

modificat parțial sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea, a

anulat în parte certificatul de urbanism nr. 2352 din 6 octombrie 2000, prin

eliminarea mențiunilor de la pct. 1 „conform P.U.G. - U.T.R. – Cca - 41d”,

„conform Strategiei dezvoltării urbane – Zona S” și a mențiunilor de la pct. 3

Regimul tehnic, a anulat integral avizul negativ nr. 301 din 28 septembrie

2000, urmând a se elibera cu regim juridic „teren arabil în intravilan”, a

menținut dispozițiile sentinței privind eliberarea certificatului favorabil și

a autorizației, obligând pârâta la 3.106.500 lei, cheltuieli de judecat,

reclamantului.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de recurs a reținut că în Planul Urbanistic General al municipiului Oradea,

aprobat de Consiliul Local prin hotărârea nr. 142/1995, nu figurează nici o

documentație de extindere a aeroportului și că o asemenea extindere nu a fost

prevăzută nici în planul de amenajare a terenului, existând doar un aviz de

principiu aprobat de Consiliul Local prin hotărârea nr. 92 din 31 august 1995.

Instanța de recurs a mai reținut că

certificatul de urbanism trebuie eliberat pe baza Planului Urbanistic General,

existent și aprobat potrivit legii, și nu pe baza unui proiect al viitorului

Plan Urbanistic Zonal, care are numai un aviz de principiu, fără o documentație

concretă.

Referitor la cererile de eliberare a

unui nou certificat de urbanism favorabil și a autorizației de construire,

instanța de recurs a reținut că sunt nefondate, întrucât certificatul de

urbanism conține o informare asupra terenului, neavând valoarea unei

interdicții sau a unei autorizări de a construi, iar eliberarea autorizației de

construcție nu intră în competența instanței, urmând ca reclamantul să se

adreseze organului competent, pe baza certificatului de urbanism, astfel cum a

fost modificat în recurs.

Împotriva deciziei nr. 48 din 22

noiembrie 2001 și în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General

al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în

anulare, solicitând casarea hotărârii judecătorești criticate și respingerea

recursului formulat de reclamantul M.A., împotriva sentinței civile nr. 61 din

28 iunie 2001 a Tribunalului Bihor.

În motivarea recursului în anulare

s-a susținut că hotărârea Curții de Apel Oradea a fost pronunțată cu încălcarea

esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond,

deoarece terenul proprietatea reclamantului este supus unei restricții de ordin

administrativ, fiind inclus într-o zonă cu destinație specială, rezervată

extinderii și modernizării aeroporului Oradea, ca obiectiv de interes național.

Această restricție a fost impusă prin Planul Urbanistic General, aprobat de

Consiliul Local al municipiului Oradea prin hotărârea nr. 142/1995, și în

concordanță cu acest plan și cu documentația aferentă a fost emis certificatul

de urbanism nr. 2352 din 6 octombrie 2000, care a fost greșit anulat de către

instanța de recurs.

De asemenea, s-a motivat în recursul

în anulare, că reclamantul a cumpărat terenul în anul 2000, ulterior încadrării

acestuia în zona cu destinație specială și avea posibilitatea să verifice

situația juridică și tehnică a imobilului, solicitând un certificat de urbanism

pentru cumpărare, conform art. 38 din Legea nr. 50/1991, republicată și art. 1

din Ordinul M.L.P.A.T. nr. 91/1991.

Recursul în anulare este întemeiat

și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Conform art. 1 din Legea nr.

50/1991, republicată, construcțiile civile, industriale, agricole sau de orice

natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire,

eliberată în condițiile acestei legi și ale rcglementărilor privind proiectarea

și executarea construcțiilor.

În art. 5 din aceeași lege s-a

prevăzut că cererea de eliberare a autorizației de construire va fi însoțită de

certificatul de urbanism, care cuprinde elemente privind regimul juridic,

economic și tehnic al terenurilor și construcțiilor.

Față de aceste prevederi legale,

cererile reclamantului de anulare a avizului negativ nr. 301 din 28 septembrie

2000, de anulare parțială a certificatului de urbanism nr. 2352 din 6 octombrie

2000 și de obligare a Primăriei municipiului Oradea să-i elibereze un alt

certificat de urbanism și un alt aviz, în care regimul juridic al terenului să

fie acela de „teren arabil în intravilan”, au fost greșit admise prin decizia

criticată în prezentul recurs în anulare.

Instanța de recurs a constatat

eronat nelegalitatea celor două documente necesare autorizării și faptul că,

prin conținutul lor a fost vătămat reclamantului, un drept recunoscut de lege

în condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Atât în avizul negativ, cât și în

certificatul de urbanism s-a menționat că terenul dobândit de reclamant prin

cumpărare în anul 2000 și înscris în C.F. nr. 284 Oradea, nr. top 1169, este

inclus într-o zonă cu destinație specială, rezervată extinderii și modernizării

aeroportului și că din acest motiv, nu poate fi autorizată edificarea unei

construcții din categoria celei pentru care s-a solicitat aprobarea.

Interdicția autorizării de a se

construi pe acest teren a fost instituită prin Planul Urbanistic General, cu

Regulamentul de urbanism aferent și Planul Urbanistic Zonal, aprobate în

hotărârile nr. 142 din 21 decembrie 1995 și nr. 92 din 31 august 1995, adoptate

de Consiliul Local al municipiului Oradea.

Acest regim restrictiv de construire

exista la data dobândirii de către reclamant, a dreptului de proprietate asupra

terenului, pentru că actele administrative prin care a fost aprobat de autoritatea

pârâtă, nu au fost anulate sau revocate.

Sub acest aspect, în decizia

criticată s-a constatat greșit că nu a existat o documentație concretă privind

încadrarea zonei în care este situat terenul, într-un regim restrictiv de

constuire.

Terenul proprietatea reclamantului a

fost inclus într-o zonă cu destinație specială, subzona căilor de comunicație

aeriene și construcțiilor aferente chiar prin Planul Urbanistic General

(unitatea teritorială de referință 41 – subzona funcțională CC a 41d), aprobat

de Consiliul Local al municipiului Oradea prin hotărârea nr. 142 din 21

decembrie 1995 și nu numai prin documentul „Strategia dezvoltării urbane – Zona

S”, avizat favorabil de același consiliu, prin hotărârea nr. 92 din 31 august

1995.

Aceeași destinație specială a

terenului era prevăzută la data formulării cererii de către reclamant, și în

documentația tehnică, parte integrantă a studiului „Politici și strategii de

dezvoltare spațială și Regulamentul de urbanism al municipiului Oradea”, etapa

a III-a, aprobat de Consiliul Local al municipiului Oradea, prin hotărârea nr.

49 din 30 martie 2000, hotărâre care nu a fost avută în vedere la judecarea

recursului.

În consecință, interdicția de a se

edifica pe terenul reclamantului alte construcții, decât obiectivele cu profil

specific și conforme cu afectațiunea zonei, reprezintă o servitute

administrativă, constituită în condițiile legii și anume, prin actele

unilaterale adoptate de autoritatea publică pârâtă, potrivit competențelor

atribuite în aplicarea Legii nr. 50/1991.

Această sarcină impusă

proprietarului terenului nu contravine afectațiunii și utilizării normale a

bunului conform destinației avute la data dobândirii de către reclamant și de

care avea posibilitatea să ia cunoștință din momentul cumpărării, întrucât

cadrul normativ de urbanism și de amenajare a teritoriului, legal aprobat, este

opozabil tuturor proiectelor de construire.

Cererile reclamantului sunt

nefondate, și față de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, dat fiind că

nu s-a dovedit existența unui drept recunoscut de lege, care să fi fost vătămat

prin certificatul de urbanism nr. 2352 din 6 octombrie 2000 și avizul negativ

nr. 301 din 28 septembrie 2000.

Certificatul de urbanism este un act

de informare a solicitantului asupra elementelor privind regimul juridic,

economic și tehnic al terenurilor și construcțiilor existente la data

solicitării, stabilind cerințele urbanistice necesare, în funcție de specificul

amplasamentului. De asemenea, avizul reprezintă un act administrativ prealabil

autorizării construcției, ca act de autoritate.

În atare situație, se reține că

actele administrative contestate de reclamant au fost greșit anulate de

instanța de recurs, fără a se avea în vedere că certificatul de urbanism și

avizul nu produc efecte juridice proprii și prin conținutul lor, nu sunt de

natură să vatăme reclamantului dreptul de proprietate asupra terenului.

Pentru considerentele expuse,

constatând că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 330 pct. 2 C. proc.

civ., Curtea va admite recursul în anulare, va casa decizia nr. 48 din 22

noiembrie 2001 și va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul

M.A,. împotriva sentinței civile nr. 61/CA din 28 iunie 2001, pronunțată de

Tribunalul Bihor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție,

împotriva deciziei nr. 48/2001-R/CA din 22 noiembrie 2001 a Curții de Apel

Oradea.

Casează decizia atacată și respinge

recursul declarat de M.A., împotriva sentinței nr. 61 din 28 iunie 2001 a

Tribunalului Bihor, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 martie 2003.