ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1490/2003

La data de 28 martie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții R.M.și R.F.împotriva deciziei nr.281 din 9.11.2001 a Curții de Apel Constanța – Secția civilă. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din 28 martie 2003, care face parte integrantă din prezenta, iar pronunțarea s-a amânat la data de 8 aprilie 2003, apoi la 10 aprilie 2003. C U R T E A Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Tribunalul Constanța – Secția civilă prin sentința civilă nr.381 din 20 iunie 2001 a respins ca nefondată acțiunea în revendicare formulată de reclamanții R.M.și R.F.în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Consiliul local Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța, P.G.și V.G., respingând excepția inadmisibilității acțiunii.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanții nu au dovedit calitatea lor procesuală activă, faptul că autoarea lor U.C.R. este moștenitoarea testamentară a proprietarei L.E., că făcea parte din categoria exceptată de la naționalizare, titlul de proprietate asupra imobilului. De asemenea, s-a reținut că litigiul nu poate fi soluționat în temeiul Legii nr.10/2001, act normativ aprobat ulterior cererii introductive. Împotriva sentinței susmenționate au declarat apel reclamanții arătând prin motivele de apel că au dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, calitatea lor procesual activă precum și faptul că autoarea lor trebuia să fie exceptată de la naționalizare, fiind casnică.

În apel nu s-au produs probe noi. Curtea de Apel Constanța – Secția civilă, prin decizia civilă nr.281 din 9.11.2001, a respins ca nefondat apelul declarat. Instanța de apel a apreciat că reclamanții nu au produs probe care să le ateste dreptul de proprietate, astfel procesul-verbal de impunere succesorală are date incomplete și nu constituie act de punere în posesie. Nu s-a dovedit preluarea ilegală de către stat a imobilului și succesiunea testamentară în favoarea U.C.R. Hotărârea pronunțată în apel a fost recurată de reclamanții care au dezvoltat motive de casare prevăzute de art.304 pct.9 cuprinzând, în esență, următoarele critici: împrejurarea că U.C.R.este moștenitoarea proprietarei L.E.

rezultă din procesul-verbal din 10.11.1948 astfel încât instanțele au greșit neluând în considerare această probă precum și a faptului că la data transmiterii prin testament a moștenirii proprietarei imobilului nu exista posibilitatea eliberării certificatului de moștenitor, instituția notariatelor de stat apărând ulterior. S-a mai afirmat că anterior apariției Codului Familiei femeile nu aveau profesie fiind casnice, ca și autoarea reclamanților, iar soțul acesteia R.C.era salariat la data naționalizării. Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente: Formulând prezenta acțiune în revendicare reclamanții trebuie să se supună exigențelor de probațiune dispuse de art.1169 C.civ., să dovedească calitatea procesuală activă, calitatea procesual pasivă a pârâților, să identifice și să individualizeze bunul revendicat.

Se constată din probele administrate în cele trei faze procesuale, că reclamanții nu au probat calitatea lor procesual activă. Aceștia au afirmat că sunt moștenitorii U.C.R., care l-a rândul său este moștenitoarea testamentară a E.L., proprietara bunului revendicat. Testamentul doveditor despre care se face vorbire nu a fost însă prezentat instanței și, de altfel, din nici un mijloc de probă nu rezultă că U.C.R.a acceptat și dobândit în proprietate bunul în litigiu de la E.L.. Mai mult decât atât, procesul-verbal din 10.11.1948, privind impozitul succesoral nu numai că nu poate dovedi trimiterea în posesie a U.C.R.dar probează, prin neplată taxele succesorale și a nedepunerii declarațiilor cerute de procedura succesorală, neacceptarea moștenirii de către aceasta.

Susținerile recurenților-reclamanți cu privire la imposibilitatea probării acceptării succesiunii, întrucât nu se putea emite la data respectivă certificat de moștenitor, neexistând notariatele de stat sau publice, nu se pot primi. Aceasta pentru că existau dispoziții legale care reglementau instituția moștenirii și anterior apariției notariatelor de stat, autoritățile competente pentru a legaliza actele sub semnătură privată și a autentifica actele pentru care legea cerea formă autentică fiind de la caz la caz, tribunalele de județ, judecătoriile de ocol, judecătoriile comunale, polițaii și comisarii de poliție, în mod excepțional și după anumite distincții. Probațiunea nu a fost completă nici în privința identificării bunului revendicat, în sensul că din înscrisurile cauzei rezultă că acesta a fost naționalizat de la R.M., persoană care nu s-a dovedit a fi una și aceiași cu R.C.U., autoarea reclamanților.

În ceea ce privește nevalabilitatea titlului statului, caracterul abuziv al preluării imobilului pe motivul încadrării autoarei reclamanților în categoria persoanelor exceptate de la aplicarea măsurii naționalizării, nu a fost probată nici obiectiv, din prisma dispozițiilor art.I al Decretului nr.92/1950 și nici subiectiv, din prisma art.II al aceluiași act normativ. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate se constată, pentru considerentele ce preced, că acestea nu sunt întemeiate astfel încât recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții R.M.și R.F. împotriva deciziei civile nr.281 din 9.11.2001 a Curții de Apel Constanța – Secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2003.