ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.06.2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5413/2006

HOTĂRÂRE
02.06.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5413/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1060 din 16

decembrie 1999, Tribunalul Constanța, secția civilă a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanții B.C., I.D.M. și P.C.C. împotriva pârâților Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D.G.F.P.C.F.S. Constanța,

orașul Eforie Sud prin primar, Consiliul local al orașului Eforie Sud și SC

C.S. Eforie Sud, i-a obligat pe pârâți să lase reclamanților în deplină

proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Eforie Sud, compus din 2

400 mp teren și corpurile de construcții A și B, a admis în parte cererea de

intervenție formulată de intervenienta SC R.G.V. SRL, i-a obligat pe reclamanți

să respecte contractul de locațiune nr. 688 din 13 februarie 1992, a anulat ca

netimbrată cererea de intervenție formulată de intervenienții B.Z. și B.L., a respins

cererea de intervenție formulată de intervenienta SC R.G.V. SRL, precum și

capătul de cerere formulat de reclamanți având ca obiect constatarea nulității

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între SC U.S. SRL și pârâții B.Z., B.L.,

S.M. și S.N..

Prin decizia civilă nr. 183 din 6

iulie 2000, Curtea de Apel Constanța a admis apelul declarat de reclamanți, a

schimbat în parte sentința și a constatat nulitatea absolută a contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate între SC U.S. SRL și pârâții B.Z., B.L., S.M. și S.N.,

a respins cererile de intervenție formulate de intervenienții SC R.G.V. SRL, B.Z.

și B.L., precum și apelurile declarate de SC C.S. S.A. și SC R.G.V. SRL

Prin decizia civilă nr. 1014 din 13

martie 2003 Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a admis recursurile

declarate de pârâții S.M., S.N., SC U.S. SRL și de intervenienții B.Z. și B.N.,

a casat decizia civilă nr. 183 din 6 iulie 2000 a Curții de Apel Constanța, secția

civilă, și a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamanți, a

respins recursul declarat de recurenta SC R.G.V. SRL și a menținut restul

dispozițiilor deciziei.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel

Constanța, secția civilă, a pronunțat decizia civilă nr. 248 din 16 decembrie

2003, prin care a admis apelurile declarate de reclamanții B.C., I.D.M. și P.C.C.,

a schimbat în parte sentința civilă nr. 1060 din 16 decembrie 1999 a

Tribunalului Constanța, a respins cererea de intervenție formulată de

intervenienta SC R.G.V. SRL, a respins ca nefondate apelurile declarate de

pârâta SC C.S. S.A. și de interevnienta SC R.G.V. SRL și a menținut restul

dispozițiilor sentinței.

Pentru a pronunța această decizie,

curtea de apel a reținut următoarele:

Reclamanții și-au dovedit, prin

probele administrate în cauză, calitatea procesuală activă, respectiv dreptul

de proprietate asupra imobilului revendicat, precum și faptul că autorii lor,

de la care a fost preluat imobilul, erau exceptați de la naționalizare, conform

art. II din Decretul nr. 92/1950, deoarece erau intelectuali.

Totodată, a reținut că suprafața de

teren care a aparținut autorilor reclamanților este de 2 400 mp, așa cum a fost

identificată prin raportul de expertiză, iar terenul în suprafață de 397, 20 mp

pentru care intervenienților B.Z. și B.N. li s-a constatat dobândirea dreptului

de proprietate prin uzucapiune face parte din suprafața de 2 400 m.; comparând

cele două titluri , instanța a reținut că cel al reclamanților este preferabil,

față de autenticitatea catului de proprietate al acestora, de vechimea sa și de

înscrierea în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare.

Referitor la contractele de

vânzare-cumpărare încheiate de pârâții B. și S., curtea de apel a reținut că nu

s-a dovedit reaua-credință a cumpărătorilor și complicitatea la fraudă a

acestora, invocate de reclamanți ca motiv de nulitate a contractelor.

În acest sens, curtea arată că nu

s-a dovedit de către reclamanți că aceștia au notificat sau au înștiințat în

vreun fel pe chiriașii imobilului despre intenția de a-l revendica și nici nu

au formulat vreo acțiune în revendicare împotriva acestora.

Apartamentele au fost vândute

chiriașilor în baza Legii nr. 112/1995, cu respectarea dispozițiilor acestui

act normativ, în condițiile în care la data încheierii contractelor, conform

art. 9 și art. 14 din lege, pe rolul instanțelor nu exista nici o acțiune în

revendicare de care să aibă cunoștință părțile.

Împotriva deciziei au declarat

recurs reclamanții, criticând-o numai sub aspectul soluției date capătului de

cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate de pârâți în temeiul Legii nr. 112/1995.

În motivarea cererii, recurenții

invocă dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

recurenții au formulat următoarele critici, pe care însă nu le-au structurat

corespunzător celor trei texte de lege menționate:

Decizia atacată nu cuprinde motivele

pentru care instanța înlăturat apelul lor.

Astfel, în motivarea apelului

reclamanții arătaseră că încă din 24 august 1993 au s-au adresat primăriei

orașului Eforie Sud pentru restituirea imobilului, iar ulterior au formulat și

alte cereri cu conținut asemănător.

Încă de la acea dată, primăria, ca

și SC U.S. SRL, care făcea parte din structura organizatorică a cesteia au

cunoscut că imobilul este naționalizat și este revendicat de reclamanți.

Instanța a omis să analizeze aceste

aspecte, ca și frauda la lege, pe care reclamanții au invocat-o în motivarea

cererii.

Cum imobilul a fost preluat de sat

cu nerespectarea art. II din Decret nr. 92/1950, fără titlu, acesta nu intra

sub incidența Legii nr. 112/1995.

Din contractele de vânzare-cumpărare

încheiate de chiriași nu rezultă cine era proprietarul imobilului, cine a

aprobat cererile chiriașilor, cine este titularul dreptului de proprietate,

care este situația juridică a imobilului, astfel încât cumpărătorii nu se

găsesc la adăpostul bunei-credințe.

SC U.S. SRL nu putea fi proprietar

aparent, fiind de notorietate că nu avea decât prerogativa administrării

imobilului.

Cumpărătorii au cunoscut din fișa

imobilului și din foaia matricolă cine era adevăratul proprietar, cât și

demersurile reclamanților pentru redobândirea imobilului.

Din nici o dispoziție a Legii nr.

112/1995 nu rezultă obligația notificării chiriașilor.

Astfel, aceștia nu se pot prevala de

o eroare comună și invincibilă, greu de descoperit asupra proprietarului,

lipsită de orice culpă și îndoială.

Recurenții au solicitat casarea în

parte a deciziei atacate, admiterea apelului lor, modificarea în parte a

sentinței și constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare

nr. 17 și 20 încheiate la 30 decembrie 1996 între pârâții SC U.S. SRL, S.M., S.N.,

B.Z. și B.L.

Intimații B.Z. și B.L. au depus la

dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

S-a depus la dosar întâmpinare și de

către SC T.H.R.M.N. SA, în legătură cu care, prin încheierea de dezbateri din 2

iunie 2006, Înalta Curte a constatat că nu are calitate procesuală în cauză.

Recursul este nefondat și va fi

respins, pentru următoarele considerente:

Contrar susținerilor recurenților,

decizia atacată cuprinde motivele pe care se sprijină, iar acestea nu sunt nici

contradictorii și nici străine de natura pricinii, pentru a face incident

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Faptul că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra unei dovezi administrate, respectiv adresa din 24 august 1993,

prin care reclamanții au solicitat Primăriei orașului Eforie Sud restituirea

imobilului, nu poate conduce la modificarea deciziei în temeiul art. 304 pct.

10 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei, deoarece, în raport

de motivele pentru care instanța a menținut contractele de vânzare-cumpărare,

această probă nu este hotărâtoare.

Astfel, o atare probă este menită să

ateste că vânzătorul fusese înștiințat, anterior încheierii contractelor, că

moștenitorii foștilor proprietari ai imobilului au inițiat demersuri pentru

redobândirea proprietății.

Or, instanța a reținut că cei care

nu au avut cunoștință despre aceste demersuri au fost chiriașii cumpărători; în

această situație, instanța a desprins concluzia că aceștia au acționat cu

bună-credință și a înlăturat susținerea reclamanților referitoare la pretinsa

complicitate la fraudă a părților contractante.

Criticile prin care recurenții tind

la reținerea unei alte situații de fapt decât cea din decizia atacată, printr-o

reinterpretare a probelor administrate nu pot face obiect de analiză în recurs,

deoarece nu se încadrează în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., în redactarea

în vigoare la data pronunțării deciziei.

Astfel, Înalta Curte poate verifica

numai dacă, în raport de situația de fapt reținută, s-a produs vreo încălcare a

legii, care să atragă incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Ceea ce a reținut instanța de apel

este faptul că, la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare,

chiriașii-cumpărători nu au avut cunoștință despre existența vreunui demers din

partea reclamanților în vederea redobândirii imobilului care a aparținut

autorilor lor.

Cum Legea nr. 112/1995 prevedea

posibilitatea cumpărării de către chiriași a imobilelor prelate de stat, care

nu se restituiau în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestuia,

pârâții au acționat cu bună-credință la momentul contractării.

Faptul că, ulterior, prin hotărâre

judecătorească s-a stabilit că imobilul a fost preluat de stat fără titlu nu

influențează atitudinea subiectivă a părților din momentul încheierii

contractelor.

Prin urmare, neexistând rea-credință

și complicitate la fraudă a cumpărătorilor, în mod legal instanțele au menținut

contractele de vânzare-cumpărare.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte va menține decizia și, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții B.I.M., I.D.M. și P.C.C. împotriva deciziei nr. 248 din

16 decembrie 2003 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 2 iunie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-03-13
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1014/2003
.L.precum și cu pârâții S.M.și S.N.. Tribunalul Constanța – Secția civilă prin sentința civilă nr.1060 din 16 decembrie 1999 a admis în parte acțiunea, a obligat pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor – reprezentat prin Direcția
ÎCCJ 2005-02-03
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 794/2005
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 15335 din 19 octombrie 1998, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza privind pe recla
ÎCCJ 2004-03-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2280/2004
cerere privind constatarea nulității actului de vânzare-cumpărare și instanța de fond a luat act de această renunțare cu încălcarea prevederilor art. 69 C. proc. civ. La data de 12 septembrie 2001, pe cale separată (Dosar nr. 3131), reclama
ÎCCJ 2004-10-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5409/2004
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 10074/1996 pe rolul Judecătoriei Constanța reclamanții N.I.M., N.M., M.N. și G.M.N. au chemat în judecată p
ÎCCJ 2006-05-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4895/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 682 din 10 octombrie 2000 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă, s-a dispus admiterea acțiunii, în sensul în care a fost u
Sursă