ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 227/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 595 din 19 mai

2000, pronunțată de Tribunalul București, secția a III – a civilă, a fost

admisă acțiunea formulată de reclamantul T.P. și a fost obligată Primăria

Municipiului București să-i lase în deplină proprietate terenul în suprafață de

239 mp, situat în București, sector 1, parcela 32, cu vecinătățile menționate

în dispozitivul sentinței.

Instanța de fond a reținut că prin

sentința civilă nr. 4427 din 3 martie 2000 a fost constatată

vânzarea-cumpărarea terenului situat la adresa susmenționată, intervenită între

tatăl reclamantului, T.T., în calitate de cumpărător și vânzătorul F. I., la

data de 24 iulie 1943, că titlul reclamantului este mai bine caracterizat, față

de titlul statului, respectiv decizia nr. 189/1955, emisă în baza unei hotărâri

judecătorești.

Apelul declarat de pârâtul

Municipiul București, reprezentat de primarul general a fost admis, prin

decizia nr. 187 din 3 aprilie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a IV – a civilă, a fost admisă cererea de intervenție formulată de

intervenienții P.L., P.V., C.M. și C.C.D., a fost schimbată în tot sentința

tribunalului, a fost respinsă acțiunea, ca neîntemeiată și a fost obligat

reclamantul la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că parcela de teren revendicată de reclamant nu are

amplasamentul indicat de acesta, așa cum s-a stabilit prin expertiza tehnică

efectuată în apel.

Împotriva susmenționatei decizii a

declarat recurs reclamantul, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și 10,

susținând în esență că se impunea respingerea cererii de intervenție, că a

dovedi dreptul de proprietate al autorului său asupra suprafeței de 239 mp și

că întrucât terenul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951,

sunt aplicabile prevederile Legii nr.10/2001.

În faza de recurs, au formulat

cerere de intervenție în interesul pârâtei Primăria Municipiului București,

intervenienții F.D.N. și S.Z. în calitate de succesori ai vânzătorului

terenului, F.I., susținând că sentința civilă nr. 4427 din 3 martie 2000 a

Judecătoriei sectorului 1 București, invocată de reclamant cu titlu de

proprietate, a fost obținută prin falsificarea unui înscris, infracțiune pentru

care se desfășoară cercetări penale, cerere de intervenție admisă în principiu

la data de 28 ianuarie 2003.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce vor urma.

La instanța de apel, a fost

efectuată o expertiză tehnică, de către expertul I. L.C., din care rezultă că

parcela nr. 32, revendicată de reclamant, în suprafață de 239 mp nu se află la

intersecția Bd. P. cu str. J.M., unde se află parcela nr. 21, nr. 32 fiind

numărul poștal, că parcela nr. 32 nu a putut fi identificată și că pe parcela

nr. 21 se află edificat din anul 1941 un imobil compus din mai multe

apartamente, cumpărate de intervenienți.

Așa fiind, se constată că în mod

corect a stabilit instanța de apel că terenul revendicat nu poate fi

identificat în raport cu dispozitivul sentinței civile nr. 4427 din 3 martie

2000, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, care, de altfel, nu

este opozabilă pârâtei și intervenienților, care nu au fost părți în procesul

finalizat prin această sentință.

Susținerea recurentului în sensul că

întrucât terenul a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951,

sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001 este lipsită de relevanță,

deoarece, pe de o parte, acesta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 480

și art. 481 C. civ. iar, pe de altă parte, nu și-a exercitat dreptul de opțiune

reglementat, prin art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia,

prevederile acestei legi sunt aplicabile și acțiunilor în curs de judecată,

persoana îndreptățită putând alege calea acestei legi, renunțând la judecarea

cauzei sau solicitând suspendarea judecății.

Dacă instanța, din oficiu, ar fi

modificat temeiul juridic al acțiunii ar fi încălcat principiul

disponibilității părților, care guvernează procesul civil.

În consecință urmează a fi admisă

cererea de intervenție formulată, în interesul pârâtului, de intervenienții

F.N. și S.Z. și a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamant

împotriva deciziei curții de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite cererea de intervenție accesorie formulată de

F.N. și S.Z. în interesul Consiliului General al Municipiului București.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul

T.P. împotriva deciziei civile nr. 187 din 3 aprilie 2001 a Curții de Apel

București, secția a IV – a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2003.