ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1946/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 1 iunie 2001, reclamantul H.J. a chemat în judecată Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, din cadrul Ministerului de Interne, solicitând anularea vizei de ieșire din România nr. 24/730523/2001, obligarea pârâtei la prelungirea vizei de investitor străin, precum și suspendarea efectelor vizei de ieșire din țară. În motivarea cererii, reclamantul a învederat că se află în România din decembrie 1996, de când desfășoară activități comerciale, constând în importul de mărfuri din China și desfacerea acestora prin firma SC B.R. SRL București, al cărei asociat unic și administrator este.

Refuzul pârâtei de a-i prelungi viza de investitor, este neîntemeiat, întrucât firma a obținut rezultate comerciale pozitive, investiția totală constând în achiziționarea de magazine și cumpărarea de mărfuri pentru a fi importate în România, ridicându-se la circa 200.000 dolari SUA. Prin sentința civilă nr. 1108 din 18 noiembrie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea, a suspendat efectele vizei de ieșire, până la soluționarea cauzei, a anulat viza de ieșire nr.2 4/730523/2001 și a dispus obligarea pârâtei la prelungirea vizei de ședere a reclamantului în România, în calitate de investitor străin. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că refuzul pârâtei de aprobare a cererii reclamantului, este nejustificat, neexistând nici una din împrejurările prevăzute de art. 11 din Legea nr. 123/2001, care să îndreptățească măsura dispusă privind acordarea vizei de ieșire.

Astfel, societatea constituită de reclamant a avut o activitate continuă de la data înmatriculării în anul 1997, același sediu și rezultate contabile pozitive, astfel cum rezultă din bilanțul contabil pe anul 2001. Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului de Interne, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, pârâta a învederat că soluția adoptată este greșită, întrucât la verificările efectuate, s-a constatat că societatea comercială al cărei asociat unic este reclamantul, nu funcționează în mod real la adresa declarată și înregistrată ca sediu social. De asemenea, la data emiterii actului administrativ atacat, reclamantul nu îndeplinea condițiile cerute de lege privind mijloacele de întreținere, din actele anexate cererii de prelungire a vizei rezultând că profitul realizat de firmă pe anul 2000 a fost de numai 21,7 milioane lei.

Examinând cauza în raport cu motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel cum a reținut în mod justificat instanța, din actele de constituire și din evidențele contabile ale SC B.R. SRL, al cărui asociat unic este reclamantul, rezultă că încă de la înființare, firma a avut sediul social neschimbat, operațiunile comerciale desfășurându-se în Complexul Europa, inițial închiriat, apoi din 12 noiembrie 2000, cumpărat de societate. Firma reclamantului a desfășurat neîntrerupt activitatea pentru care a fost autorizată și în raport cu noile prevederi legale, a realizat investiții prin aport de capital, în sumă de 50.000 dolari SUA.

De asemenea, din actele depuse la dosar rezultă că reclamantul locuiește în B-dul Chișinău, pe bază de contract de închiriere, valabil până în anul 2004 și deține mijloacele financiare necesare întreținerii sale. În acest sens, reclamantul a făcut dovada că în anul 2001 a realizat un venit lunar minim de 500 dolari SUA din exercitarea activității firmei sale care, pe anul 2002, a avut un beneficiu net repartizat în contul de dividende pentru asociați, de cca 350 milioane lei. În consecință, în lipsa vreunuia din cazurile prevăzute de art. 11 din Legea nr. 123/2001, pârâta nu era îndreptățită să refuze prelungirea vizei de ședere și să emită viză de ieșire din țară. În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul de Interne - Direcția Generală de Evidență Informatizată a persoanei, împotriva sentinței civile nr. 1108 din 18 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2003.