ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1418/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 5

decembrie 2002, reclamantul Y.L. a chemat în judecată Serviciul Independent de

Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului de Interne

(Ministerului Administrației și Internelor), solicitând anularea vizei de

ieșire nr. 65/1547600 din 28 octombrie 2002 și obligarea pârâtei la prelungirea

vizei de ședere în România.

Motivându-și cererea, reclamantul a

arătat că îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 123/2001 și H.G. nr. 476/2001,

pentru prelungirea vizei sale de afaceri în România.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința nr. 563 din 21 aprilie 2003, a respins

acțiunea reclamantului, ca nefondată.

În considerentele hotărârii,

instanța de fond a reținut că reclamantul a prezentat în instanță, dovada

repartizării unor dividende în cuantum de aproximativ 7.700 dolari SUA, de

asociat, cu dată mult ulterioară cererii de prelungire a vizei de ședere și a

apreciat că măsura luată de autoritatea pârâtă este legală și reflectă situația

de la momentul acordării vizei de ieșire.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs reclamantul Y.L., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurentul a susținut în esență că a

intrat în România în data de 1 aprilie 2001, în baza unei vize de afaceri

eliberate de Consulatul României la Beijing, cu scopul de a desfășura

activități comerciale în cadrul SC Y.I. SRL, unde deține o cotă de participare

de 33,33%.

A mai arătat că în mod greșit

instanța de fond nu i-a luat în considerare înscrisurile depuse, respectiv

balanțele contabile ale firmei pe lunile octombrie - noiembrie 2002 și că nu a

reținut nici apărările sale privind refuzul funcționarului Serviciului

Independent de Evidență Informatizată a Persoanei, de a accepta extrasul de

cont bancar de la data solicitării prelungirii vizei, deși a făcut dovada

existenței mijloacelor de întreținere, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)

din H.G. nr. 476/2001.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 123/2001

și a art. 29 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 476/2001, în vigoare la data

depunerii cererii de prelungire a vizei de ședere în România, era necesar ca

reclamantul să aducă dovezi din care să rezulte că are 500 dolari SUA lunar, ca

mijloc de întreținere.

Prin mijloace de întreținere,

legiuitorul a înțeles toate veniturile pe care le realizează solicitantul,

lunar.

Analizând corect actele dosarului,

rezultă că la data depunerii cererii de prelungire a dreptului de ședere, reclamantul

dispunea de mijloacele materiale în cuantumul prevăzut de lege, situație care

reiese din înscrisurile existente la acea dată și care au fost prezentate o

dată cu cererea.

Din balanța lunii octombrie 2002

rezultă realizarea de către firma recurentului-reclamant, în chiar urma

depunerii cererii sale, a unui beneficiu de 759.633.925 lei repartizat celor

trei asociați.

Acest înscris care dovedește că la

data cererii de prelungire a vizei, existau premisele realizării unor venituri

în cuantumul legal, se interpretează în corelație cu bilanțul contabil al

firmei, nr. 3712561 din 3 martie 2003, care reflecta rezultatele financiare pe

anul 2002, incluzând luna octombrie 2002 și demonstrează că prin repartizarea

efectivă a beneficiului net realizat de firmă, în contul de dividende pentru

asociați, recurentului-reclamant i-a revenit suma de circa 7.720 dolari SUA.

În ce privește înscrisul

reprezentând extrasul de cont valutar personal pentru suma de 3.000 dolari SUA,

data de 7 martie 2003 este data eliberării extrasului, iar nu data depunerii

sumei respective în contul reclamantului.

Astfel că instanța de fond a

apreciat greșit probele depuse la dosarul cauzei și nu a ținut cont de faptul

că în baza Legii nr. 29/1990, instanța de contencios administrativ desfășoară

un contencios de plină jurisdicție, deci poate să analizeze ea însăși, dacă

reclamantul îndeplinește sau nu, condițiile legii la momentul judecării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Y.L. împotriva sentinței

civile nr. 563 din 21 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția de

contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond, admite acțiunea

formulată de Y.L. și anulează viza de ieșire, din 28 octombrie 2002.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

15 aprilie 2004.