ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1418/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 5 decembrie 2002, reclamantul Y.L. a chemat în judecată Serviciul Independent de Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului de Interne (Ministerului Administrației și Internelor), solicitând anularea vizei de ieșire nr. 65/1547600 din 28 octombrie 2002 și obligarea pârâtei la prelungirea vizei de ședere în România. Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 123/2001 și H.G. nr. 476/2001, pentru prelungirea vizei sale de afaceri în România. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 563 din 21 aprilie 2003, a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată.

În considerentele hotărârii, instanța de fond a reținut că reclamantul a prezentat în instanță, dovada repartizării unor dividende în cuantum de aproximativ 7.700 dolari SUA, de asociat, cu dată mult ulterioară cererii de prelungire a vizei de ședere și a apreciat că măsura luată de autoritatea pârâtă este legală și reflectă situația de la momentul acordării vizei de ieșire. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul Y.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a susținut în esență că a intrat în România în data de 1 aprilie 2001, în baza unei vize de afaceri eliberate de Consulatul României la Beijing, cu scopul de a desfășura activități comerciale în cadrul SC Y.I.

SRL, unde deține o cotă de participare de 33,33%. A mai arătat că în mod greșit instanța de fond nu i-a luat în considerare înscrisurile depuse, respectiv balanțele contabile ale firmei pe lunile octombrie - noiembrie 2002 și că nu a reținut nici apărările sale privind refuzul funcționarului Serviciului Independent de Evidență Informatizată a Persoanei, de a accepta extrasul de cont bancar de la data solicitării prelungirii vizei, deși a făcut dovada existenței mijloacelor de întreținere, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din H.G. nr. 476/2001. Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Potrivit art. 11 din Legea nr. 123/2001 și a art. 29 alin. (1) lit. a) din H.G.

nr. 476/2001, în vigoare la data depunerii cererii de prelungire a vizei de ședere în România, era necesar ca reclamantul să aducă dovezi din care să rezulte că are 500 dolari SUA lunar, ca mijloc de întreținere. Prin mijloace de întreținere, legiuitorul a înțeles toate veniturile pe care le realizează solicitantul, lunar. Analizând corect actele dosarului, rezultă că la data depunerii cererii de prelungire a dreptului de ședere, reclamantul dispunea de mijloacele materiale în cuantumul prevăzut de lege, situație care reiese din înscrisurile existente la acea dată și care au fost prezentate o dată cu cererea. Din balanța lunii octombrie 2002 rezultă realizarea de către firma recurentului-reclamant, în chiar urma depunerii cererii sale, a unui beneficiu de 759.633.925 lei repartizat celor trei asociați.

Acest înscris care dovedește că la data cererii de prelungire a vizei, existau premisele realizării unor venituri în cuantumul legal, se interpretează în corelație cu bilanțul contabil al firmei, nr. 3712561 din 3 martie 2003, care reflecta rezultatele financiare pe anul 2002, incluzând luna octombrie 2002 și demonstrează că prin repartizarea efectivă a beneficiului net realizat de firmă, în contul de dividende pentru asociați, recurentului-reclamant i-a revenit suma de circa 7.720 dolari SUA. În ce privește înscrisul reprezentând extrasul de cont valutar personal pentru suma de 3.000 dolari SUA, data de 7 martie 2003 este data eliberării extrasului, iar nu data depunerii sumei respective în contul reclamantului.

Astfel că instanța de fond a apreciat greșit probele depuse la dosarul cauzei și nu a ținut cont de faptul că în baza Legii nr. 29/1990, instanța de contencios administrativ desfășoară un contencios de plină jurisdicție, deci poate să analizeze ea însăși, dacă reclamantul îndeplinește sau nu, condițiile legii la momentul judecării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Y.L. împotriva sentinței civile nr. 563 din 21 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, admite acțiunea formulată de Y.L. și anulează viza de ieșire, din 28 octombrie 2002. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2004.