ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1359/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 8 februarie 2002, reclamantul Z.X., cetățean chinez, a chemat în judecată Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, solicitând anularea vizei de ieșire și obligarea pârâtei să-i prelungească viza de ședere în România. În motivarea cererii, reclamantul a învederat că se află în țară de circa 8 ani, fiind asociat împreună cu soția și fiul său, la o societate comercială, îndeplinind condițiile privind existența mijloacelor legale de întreținere. Prin sentința civilă nr. 66 din 27 ianuarie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că din actele aflate la dosar rezultă că veniturile obținute din activitatea firmei, la care este asociat reclamantul, sunt insuficiente în raport cu cuantumul de 5000 dolari SUA lunar, nefiind astfel întrunite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 276/2001. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul Z.X., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamantul a învederat că instanța a reținut greșit situația de fapt, analizând profilul firmei pe o perioadă trecută, și nu actuală, când societatea are trei asociați și realizează o cifră de afaceri de circa 2 miliarde lei. De asemenea, instanța nu a ținut cont că s-a făcut dovada deținerii legale a spațiului ce constituie sediul firmei, astfel încât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de H.G.

nr. 476/2001, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 123/2001. Examinând cauza în raport cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel, instanța de fond a reținut în mod întemeiat că reclamantul, la data solicitării prelungirii vizei de ședere pentru afaceri în România, nu îndeplinea condițiile impuse de lege cu privire la mijloacele legale de întreținere.

Din actele dosarului rezultă că reclamantului, care a intrat în România în scop de afaceri, în decembrie 1999, i s-a prelungit succesiv dreptul de ședere până la data de 24 octombrie 2001, prezentându-se pentru prelungirea vizei, la 18 decembrie 2001. Din documentele financiar-contabile anexate cererii a rezultat că din activitățile comerciale legal înregistrate, ca desfășurate, nu a realizat, la jumătate anului 2001, decât un profit de 3,3 milioane lei, nefăcând dovada obținerii unor venituri personale în cuantumul cerut de normele în vigoare. Apare astfel, ca lipsită de relevanță pentru data solicitării prelungirii dreptului de ședere, împrejurarea că în prezent, cifra de afaceri a societății comerciale al cărei asociat este reclamantul, este de circa 2 miliarde de lei.

Din actele dosarului mai rezultă că la verificarea efectuată de lucrătorii Serviciului Independent de Evidență Informatizată a Persoanei București, la 20 septembrie 2001, s-a constatat că la sediul declarat nu se desfășurau activități specifice de firmă. De altfel, la data acordării vizei de ieșire, societatea are alt sediu și alt obiect de activitate, respectiv comerț cu ridicata, bunuri de consum, din certificatul constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului rezultând că în anul 2003, firma și-a schimbat și sediul și profilul activității, aspecte ce nu pot fi avute în vedere la analizarea actului administrativ emis la 4 decembrie 2001. În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Z.X., împotriva sentinței civile nr. 66 din 27 ianuarie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2004.