ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3209/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 26 aprilie 2002, reclamantul Z.G. a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, solicitând anularea vizei de ieșire nr. 1547170 din 13 februarie 2002 și obligarea pârâtului la prelungirea vizei de ședere în România. În motivarea cererii, reclamantul a învederat că se află în România din anul 2000, în scop de afaceri, fiind investitor la o societatea comercială din București și dispune de mijloacele de întreținere necesare, astfel încât măsura dispusă de pârât, de limitare a dreptului de ședere în țară, este neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1115 din 20 noiembrie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 18 alin. (2), cu referire la art. 11 lit. a) și c) din Legea nr. 123/2001, precum și cele reglementate de art. 28 alin. (1) lit. e) pct. III din H.G. nr. 476/2001, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii privind regimul străinilor în România. În acest sens, instanța a constatat că societatea comercială la care reclamantul este asociat, nu funcționează efectiv la sediul declarat, adresă, de altfel, unde apar ca înregistrate alte patru firme.

De asemenea, reclamantul nu posedă mijloace de întreținere în cuantumul prevăzut de lege, de 500 dolari SUA lunar, societatea comercială al cărei asociat este, realizând în primele 6 luni ale anului 2001 un profit de numai 13,8 milioane lei. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul Z.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamantul a învederat că verificările efectuate de Serviciul Independent de Evidență Informatizată a Persoanei din București nu sunt relevante, în momentul controlului la sediul societății, ce a avut loc în lipsa celor 2 asociați, proprietara apartamentului închiriat firmei, confirmând existența contractului de închiriere încheiat cu societatea, chiar dacă nu a fost în măsură să prezinte acte.

De asemenea, reclamantul a mai arătat că din actele contabile ale societății contabile la care este asociat, respectiv bilanțul în luna decembrie 2001, depus la Administrația Finanțelor Publice a sectorului 5, a rezultat realizarea unui beneficiu net de 381.743.000 lei, din care 300.000.000 lei, echivalentul a 11.000 dolari SUA, au fost repartizate în contul de dividende cuvenite acționarilor. În concluzie, a precizat reclamantul, întrucât îndeplinește condițiile cerute de Legea nr. 123/2001 și H.G. nr. 476/2001, se impune prelungirea vizei de ședere în România. Examinând cauza în raport cu motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, instanța de fond a reținut în mod întemeiat că reclamantul nu îndeplinește cerințele impuse de normele în vigoare, pentru a rămâne pe teritoriul României. Astfel, din documentele financiar-contabile avute în vedere la data solicitării prelungirii dreptului de ședere, în calitate de asociat al unei societăți comerciale, ianuarie 2002, nu a rezultat faptul că reclamantul realizează venituri personale în cuantumul cerut de lege. Nici chiar bilanțul contabil încheiat la 31 decembrie 2001 nu dovedește îndeplinirea condițiilor impuse de normele în vigoare, un venit net lunar de minimum 500 dolari SUA, cât timp dividendele cuvenite fiecăruia dintre cei doi acționari nu depășesc 150.000.000 lei anual, deci sub cuantumul cerut.

De asemenea, probele administrate confirmă împrejurarea că societatea comercială la care este asociat reclamantul, nu a putut fi identificată, pe teren, la sediul declarat și înregistrat. De-abia ulterior acordării vizei de ieșire din țară, reclamantul a încheiat contract de închiriere pentru noul sediu al firmei, schimbare înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului al municipiului București la 2 aprilie 2002. În raport de cele expuse mai sus, criticile formulate de reclamant fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Z.G., cetățean chinez, împotriva sentinței civile nr. 1115 din 20 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2003.