ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3209/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

26 aprilie 2002, reclamantul Z.G. a chemat în judecată Ministerul

Administrației și Internelor – Direcția Generală de Evidență Informatizată a

Persoanei, solicitând anularea vizei de ieșire nr. 1547170 din 13 februarie

2002 și obligarea pârâtului la prelungirea vizei de ședere în România.

În motivarea cererii, reclamantul a

învederat că se află în România din anul 2000, în scop de afaceri, fiind

investitor la o societatea comercială din București și dispune de mijloacele de

întreținere necesare, astfel încât măsura dispusă de pârât, de limitare a

dreptului de ședere în țară, este neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1115 din 20

noiembrie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.

18 alin. (2), cu referire la art. 11 lit. a) și c) din Legea nr. 123/2001,

precum și cele reglementate de art. 28 alin. (1) lit. e) pct. III din H.G. nr.

476/2001, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii privind

regimul străinilor în România.

În acest sens, instanța a constatat

că societatea comercială la care reclamantul este asociat, nu funcționează

efectiv la sediul declarat, adresă, de altfel, unde apar ca înregistrate alte

patru firme.

De asemenea, reclamantul nu posedă

mijloace de întreținere în cuantumul prevăzut de lege, de 500 dolari SUA lunar,

societatea comercială al cărei asociat este, realizând în primele 6 luni ale

anului 2001 un profit de numai 13,8 milioane lei.

Împotriva sentinței a declarat

recurs reclamantul Z.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamantul a învederat că

verificările efectuate de Serviciul Independent de Evidență Informatizată a

Persoanei din București nu sunt relevante, în momentul controlului la sediul

societății, ce a avut loc în lipsa celor 2 asociați, proprietara apartamentului

închiriat firmei, confirmând existența contractului de închiriere încheiat cu

societatea, chiar dacă nu a fost în măsură să prezinte acte.

De asemenea, reclamantul a mai

arătat că din actele contabile ale societății contabile la care este asociat,

respectiv bilanțul în luna decembrie 2001, depus la Administrația Finanțelor

Publice a sectorului 5, a rezultat realizarea unui beneficiu net de 381.743.000

lei, din care 300.000.000 lei, echivalentul a 11.000 dolari SUA, au fost

repartizate în contul de dividende cuvenite acționarilor.

În concluzie, a precizat

reclamantul, întrucât îndeplinește condițiile cerute de Legea nr. 123/2001 și

H.G. nr. 476/2001, se impune prelungirea vizei de ședere în România.

Examinând cauza în raport cu

motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304

1

C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca

atare.

Astfel, instanța de fond a reținut

în mod întemeiat că reclamantul nu îndeplinește cerințele impuse de normele în

vigoare, pentru a rămâne pe teritoriul României.

Astfel, din documentele

financiar-contabile avute în vedere la data solicitării prelungirii dreptului

de ședere, în calitate de asociat al unei societăți comerciale, ianuarie 2002,

nu a rezultat faptul că reclamantul realizează venituri personale în cuantumul

cerut de lege.

Nici chiar bilanțul contabil încheiat

la 31 decembrie 2001 nu dovedește îndeplinirea condițiilor impuse de normele în

vigoare, un venit net lunar de minimum 500 dolari SUA, cât timp dividendele

cuvenite fiecăruia dintre cei doi acționari nu depășesc 150.000.000 lei anual,

deci sub cuantumul cerut.

De asemenea, probele administrate

confirmă împrejurarea că societatea comercială la care este asociat

reclamantul, nu a putut fi identificată, pe teren, la sediul declarat și

înregistrat.

De-abia ulterior acordării vizei de

ieșire din țară, reclamantul a încheiat contract de închiriere pentru noul

sediu al firmei, schimbare înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului al

municipiului București la 2 aprilie 2002.

În raport de cele expuse mai sus,

criticile formulate de reclamant fiind neîntemeiate, Curtea va respinge

recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Z.G.,

cetățean chinez, împotriva sentinței civile nr. 1115 din 20 noiembrie 2002 a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 octombrie 2003.