ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2616/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 30 mai 2002, reclamantul M.K. a solicitat anularea dispoziției nr. 4551 din 14 mai 2002 emisă de Ministerul de Interne, Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei – Direcția pentru Străini și Probleme de Migrări, prin care s-a refuzat prelungirea vizei de ședere în țară. S-a solicitat, totodată, obligarea pârâtei de a prelungi viza de acordare pentru investitori, reclamantul arătând că se află de 9 ani în România și este asociatul unic al SC B.C. SRL. Prin sentința civilă nr. 889/2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, acțiunea a fost respinsă, reținându-se că nu sunt întrunite cerințele legale pentru prelungirea vizei de ședere în țară.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice. În motivarea recursului s-a arătat că reclamantul are calitatea de investitor, desfășoară activitate de comerț în Piața Obor, nu a comis fapte penale sau contravenționale și are mijloace de existență. Verificând cauza în funcție de motivarea recursului, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat. Din probele administrate în cauză rezultă că recurentului i-a fost acordată în mod legal viza de ieșire din țară. Acesta nu a prezentat dovezi din care să rezulte că realizează un venit lunar de 500 dolari SUA, iar punctul de lucru al societății comerciale la care este asociat, nu este înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului al municipiului București.

Nefiind respectate condițiile impuse de dispozițiile art. 28 lit. e) pct. 2 și de art. 29 alin. (1) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 123/2001 privind regimul străinilor în România, aprobate prin H.G. nr. 476/2001 și având în vedere dispozițiile art. 18 alin. (2), raportat la art. 11 lit. a) din Legea nr. 123/2001, măsura dispusă de autoritatea pârâtă este legală. Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică a sentinței conform dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.K. împotriva sentinței civile nr. 889 din 3 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2003.