ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 976/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 976/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
La
4 martie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de SC”S.L.”SRL
Cosoveni – Dolj împotriva sentinței civile nr.874 din 19 decembrie 2001 a
Curții de Apel Craiova-Secția de contencios administrativ.
Dezbaterile
au fost consemnate în încheiere cu data de 4 martie 2003 iar pronunțarea
deciziei s-a amânat la 11 martie 2003.
C
U R T E A
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin
acțiunea înregistrată la data de 28 martie 2001, reclamanta SC”S.L.” SRL,
Coșoveni – Dolj a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a
Finanțelor Publice a Județului Dolj și Administrația Finanțelor Publice
Craiova, anularea procesului verbal de control din 4 octombrie 2000 emis
de a doua pârâtă și a deciziei nr.80 din 31 iulie 2001 a primei autorități
administrative pârâte.
Motivându-și
acțiunea, reclamanta a arătat că prin actele contestate s-au stabilit și
menținut în sarcina sa obligații fiscale în sumă totală de 416.033.186 lei,
din care 252.442.343 lei impozit pe profit; 162.590.843 lei majorări de
întârziere aferente și 1.000.000 lei amendă contravențională.
Organul
de control, ca și cel care a soluționat recursul grațios, au considerat în
mod greșit ca fiind nedeductibile o serie de sume, cu consecința majorării
masei veniturilor impozabile și a impozitului pe profit.
Astfel,
sumele reprezentând chiria plătită pentru spațiul de depozitare din Șimnic
sunt – în opinia sa - deductibile din punct de vedere fiscal, întrucât sunt
justificate prin existența unui contract de închiriere, iar spațiul a fost
utilizat pentru depozitarea substanțelor nutritive necesare creșterii
păsărilor – care constituie obiectul de activitate al firmei.
Aceeași
situație este și în cazul cheltuielilor cu combustibilul care a fost
utilizat la autoturismele cu care s-au transportat animalele spre locurile
de vânzare, existând la dosarul fiscal facturi și chitanțe justificative.
Nici
în cazul cheltuielilor cu mortalitățile nu poate fi însușit punctul de
vedere al organelor fiscale, întrucât Decretul Consiliului de Stat nr.50/1982
( care stabilea procentul de 5% admisibil la cheltuielile cu mortalitățile și
care se pretinde că s-ar fi încălcat) a căzut în desuetudine și nu-i este
aplicabil oricum , deoarece se referă doar la unitățile agricole socialiste
de stat și cooperatiste.
Cât
privește suma de 1.182.932.787 lei, a fost corect înregistrată în
contabilitate, fiind o înregistrare intermediară în cadrul notelor contabile
și a fost greșit interpretată în actele contestate, extrasă fiind din
contextul înregistrărilor contabile.
Pârâtele
au greșit și cu privire la suma de 53,604.698 lei reprezentând diferențe care
a fost bine înregistrată în contabilitate, organele de control considerând-o
eronat nedeductibilă.
Tot
deductibile sunt și sumele reprezentând cheltuieli facturate în baza
contractului de colaborare încheiat cu SC”R” SRL Vâlcea precum și
contravaloarea onorariului achitat unei persoane fizice independente care
desfășoară activitate autorizată și pentru care nu trebuia reținut
impozitul pe venit.
De
asemenea, s-au apreciat eronat ca fiind nedeductibile cheltuielile de
transport și cazare efectuat în vederea încheierii unor contracte cu partenerul
extern, deoarece și acestea s-au efectuat în interesul firmei.
Curtea
de Apel Craiova-Secția de contencios administrativ, prin sentința nr.874 din
19 decembrie 2001, a admis acțiunea, a anulat în parte procesul- verbal de
control și decizia contestate și a exonerat reclamanta de răspundere în
parte, urmând ca aceasta să rămână să plătească suma de 6.398.250 lei și
majorări de 4.683.591 lei.
Pentru
a pronunța această soluție, instanța a dispus, pe lângă administrarea probei
cu înscrisuri și efectuarea unei expertize contabile, însușindu-și concluziile
raportului întocmit de expert.
S-a
reținut, astfel, că existând un contract de închiriere, fiind emise facturi
de plată a chiriei și spațiul fiind necesar desfășurării activității,
cheltuiala respectivă este deductibilă fiscal.
Sumele
reprezentând cheltuieli cu combustibilul au fost înregistrate în
contabilitate conform reglementărilor legale pe baza facturilor și chitanțelor
corect întocmite.
Cheltuielile
reprezentând contravaloarea mortalităților la păsări sunt deductibile fiscal
pentru că reprezintă o pierdere rezultată în procesul de producție. Nu sunt
incidente prevederile Decretului nr.50/1982 și întrucât o altă normă legală
în materie nu este editată, rezultă că trebuie deduse în întregime aceste
cheltuieli.
Referitor
la suma de 1.182.932.787 lei reprezentând costul efectiv al păsărilor din
producție, instanța fondului a redat opinia expertului, potrivit căreia prin
înregistrarea în conturi diferite nu a fost influențat rezultatul financiar,
respectiv venitul impozabil, împrejurare care nu a fost contestată de către
organul de control.
In
legătură cu suma reprezentând diferența dintre cheltuielile cu furaje și
venitul cu producția stocată, s-au redat ca atare concluziile expertului
contabil, cum că au fost corect înregistrate, la baza înregistrărilor fiind
documentele doveditoare ale achiziției de furaje și de distribuire a
acestora în procesul de producție.
Impotriva
sentinței au declarat recurs, în termen legal, atât reclamanta „S.L.” SRL,
Cosoveni – Dolj, cât și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a
Județului Dolj.
In
recursul său, reclamanta a criticat hotărârea primei instanțe în ceea ce
privește partea respinsă a acțiunii, susținând că, întrucât – așa cum a
stabilit și expertul contabil – au fost exonerați de cea mai mare parte din
sumele reținute în sarcina sa ( primele 7 puncte din cele 9 în discuție),
rezultă că se află în situația unei pierderi fiscale de 1.692.934.418 lei,
ceea ce face inadmisibilă menținerea ca obligații de plată a sumelor
reprezentând impozit pe profit și majorări de întârziere aferente.
Drept
consecință, a solicitat casarea parțială a sentinței, și admiterea în
totalitate a acțiunii.
Pârâta
a cerut, de asemenea, casarea sentinței însă pe, fond, a solicitat ca
acțiunea să fie respinsă și să fie menținute actele administrative.
In
esență, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Dolj, a criticat
hotărârea atacată pentru aplicarea eronată a dispozițiilor legale speciale
incidente, pentru netemeinicie (nu s-a avut în vedere lipsa unor acte
justificative care ar fi îndreptățit-o pe reclamantă la deducerea unor sume),
pentru nepronunțarea asupra unor apărări și pentru insuficienta motivare a
soluției.
Analizând
criticile formulate în raport cu actele și lucrările dosarului, în
considerarea prevederilor legale speciale aplicabile și ale dispozițiilor
art.304
1
din Codul de procedură civilă, Curtea va admite ambele
recursuri pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
In
conformitate cu prevederile art.129 alin.5 din Codul de procedură civilă, „Judecătorii
au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni
orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii
faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei
hotărâri temeinice și legale”.
Aceste
dispoziții procedurale obligă instanța în primul rând la stabilirea exactă –
prin utilizarea tuturor mijloacelor legale de probă- a situației de fapt dedusă
judecății.
In
cauză, se constatăl că, față de susținerile contradictorii ale părților,
Curtea de apel nu a verificat și stabilit suficient de clar împrejurările
de fapt ale pricinii, astfel încât să se poată circumstanția cadrul legal
incident.
Astfel,
pentru a stabili deductibilitatea sumelor reprezentând chirii pentru spațiul
din Șimnic, în conformitate cu prevederile art.4 alin.2 din Ordonanța
Guvernului nr.70/1994 în vigoare la acea dată), instanța trebuie să
analizeze dacă acestea sunt aferente realizării veniturilor prin verificarea
destinației acestui spațiu, la dosar existând doar copia contractului de
închiriere și opinia expertului.
Cu
privire la acest aspect nu s-a analizat nici apărarea pârâtelor referitoare
la declararea acestui spațiu ca punct de lucru, conform Legii nr.87/1994.
Probatoriul
administrat a fost insuficient și în ceea ce privește cheltuielile cu
combustibilul, cercetarea judecătorească finalizându-se doar cu constatarea
că existența unor chitanțe și facturi – nedepuse la dosar – justifică
deductibilitatea acestor sume, fără a se stabili, pe bază de probe, dacă și
în ce mod cheltuielile respective sunt aferente realizării veniturilor.
Nu
a fost clarificată nici situația referitoare la suma de 1.182.932.787 lei.
Practic
acest punct nu a fost lămurit nici de către expert, nefiind detaliat în
mod concret și argumentat punctul de vedere potrivit căruia înregistrările în
conturi diferite nu ar influența venitul impozabil.
Se impune, prin urmare, cel puțin cu privire la aceste
aspecte, valorificarea rolului activ al instanței în desfășurarea
probațiunii prin suplimentarea dovezilor în vederea descoperirii situației
obiective.
Sentința
este casabilă și sub alt aspect.
Potrivit
dispozițiilor art.261 alin.5 din Codul de procedură civilă, hotărârea
judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au
format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat
cererile părților”.
Față
de obiectul acțiunii și susținerile părților, se constată că instanța
fondului nu s-a pronunțat în nici un fel cu privire la amenda de 1.000.000 lei
contestată, cu privire la care, prin Decizia nr.80/2001, pârâta Direcția
Generală a Finanțelor Publice a Județului Dolj s-a dezinvestit conform
prevederilor art.1 alin.3 din OUG nr.13/2001.
Soluția
este nemotivată și în ceea ce privește sumele menținute în sarcina
recurentei reclamante, instanța neprecizând considerentele de fapt și de drept
care au determinat-o să respingă acțiunea cu privire la ele.
Prin
urmare, în vederea completării probatoriului și analizării tuturor
susținerilor părților este necesară rejudecarea cauzei, instanța de fond după
casare urmând a pune în discuția părților toate capetele de cerere și
apărările precum și administrarea probelor în măsură să lămurească aspectele
deduse judecății.
Se
vor admite deci recursurile, se va casa sentința și va fi trimisă pricina spre
rejudecare aceleeași instanțe.
Față
de dezlegarea dată, motivul de recurs invocat de recurenta-reclamantă și care
vizează exclusiv fondul cauzei, urmează a fi avut în vedere de către instanță,
la judecare.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite
recursurile declarate de reclamanta SC ”S.L.” SRL, Cosoveni – Dolj și pârâta
Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.874 din
19 decembrie 2001 a Curții de Apel Craiova-Secția de contencios
administrativ.
Casează
sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 11 martie 2003.