ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 619/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Sentința nr. 205 din 29 mai 2009 a

Curții de Apel Craiova a fost admisă în parte acțiunea formulată de SC ”E.” SRL

în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj și a

fost anulată în tot Decizia nr. 27 din 3 martie 2008 a Direcției Generale a

Finanțelor Publice Dolj privind soluționarea contestației formulată de

reclamantă și în parte decizia de impunere privind obligațiile fiscale

suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală cu nr. 548 din 31

octombrie 2007 înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, sub

nr. 5117 din 31 octombrie 2007 pentru sumele de: 435.618 RON reprezentând

impozit pe profit datorat de persoanele juridice române; 250.753 RON majorări

de întârziere; 33.734 RON impozit pe veniturile obținute din România de

nerezidenți persoane fizice și 13.782 RON majorări de întârziere.

și de drept care au format convingerea primei instanțe

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că, referitor la deductibilitatea fiscală

a cheltuielilor înregistrate cu derularea contractului de colaborare nr.

3/2003, rezultă că acest contract reprezintă un contract de închiriere a

tractorului Case seria JJA0077597, nr. 7220.

Instanța a reținut că

documentele prezentate expertizei îndeplinesc condiția de document justificativ

în sensul dispozițiilor art. 6 din Legea contabilității nr. 82/1991, iar din

punct de vedere al tratamentului fiscal al cheltuielilor pentru impozitul pe

profit, s-a reținut că societatea a considerat eronat că întreaga sumă este

deductibilă fiscal în anul 2003, întrucât din punct de vedere al includerii pe

costuri a valorii chiriei fără TVA (96.756 RON), aceasta trebuie inclusă

eșalonat pe cheltuieli, la nivelul chiriei lunare, respectiv 2.688 RON/lună.

Instanța a reținut,

cu privire la contractul nr. 4/2004, faptul că acesta reprezintă un contract de

închiriere a utilajelor din anexa la contract, iar documentele menționate și

prezentate expertului îndeplinesc condiția de document justificativ.

Din punct de vedere

al tratamentului fiscal al cheltuielilor pentru calculul impozitului pe profit

instanța a reținut că, prin expertiza efectuată în cauză, s-a ținut seama că la

deductibilitatea cheltuielilor SC ”E.” SRL a considerat eronat întreaga sumă ca

fiind deductibilă fiscal pe perioada de derulare a contractului, întrucât,

trecerea pe costuri nu a respectat logica operațiunilor rezultată din

contractul de închiriere.

Instanța a reținut că

din punct de vedere al includerii pe costuri a valorii chiriei fără TVA

(155.405 RON) aceasta trebuia inclusă eșalonat pe cheltuieli, la nivelul

chiriei lunare, respectiv 4.317,81 RON/lună (155.405 : 36 luni) pe perioada

septembrie 2004 - decembrie 2006, diferența până în luna august 2007, urmând să

fie regularizată de societate și nu face obiectul perioadei supuse controlului.

Referitor la

diferențele de curs valutar înregistrate de societate în anul 2003, instanța a

constatat că SC ”E.” SRL Craiova a înregistrat pe cheltuieli suma de 254.215

RON, reprezentând diferențe nefavorabile de curs valutar aferente

împrumuturilor în valută făcute de acționarii societății, procedând în mod

corect, întrucât nu se modifică baza de impozitare stabilită.

Instanța a reținut că

aceste cheltuieli cu diferențele de curs valutar în sumă de 93.021 RON sunt

aferente împrumuturilor, sunt nedeductibile fiscal și nu au produs alte efecte

fiscale comparativ cu cele stabilite de organele de control prin Raportul

fiscal nr. 5117 din 31 octombrie 2007, respectiv comparativ cu cele stabilite

de societate.

Instanța a constatat

că, referitor la înregistrarea contabilă a producției în curs de execuție la

finele anului 2004, premisa de la care a plecat controlul este corectă, însă

modul de calcul nu este cel adecvat, întrucât nu există un sistem reglementat

de determinare a cheltuielilor, reglementările contabile și literatura de

specialitate fac trimitere la determinarea acestuia pe o bază rațională.

Instanța a reținut că

pornind de la această bază rațională, cheltuielile directe se alocă producției

respective, iar cheltuielile care nu pot fi determinate ca fiind alocate unui

produs sau unei culturi, se alocă pe o bază rațională produselor sau

culturilor, de regulă prin chei de repartiție explicitate.

În concluzie,

instanța a reținut că nivelul cheltuielilor cu producția neterminată la 31

decembrie 2004 este cel determinat de societate, respectiv 293.278 RON și nu

produce efecte fiscale suplimentare în raport cu declarația făcută de

societate.

Cu privire la arenda

datorată de societate pentru anul 2004, instanța a reținut că suprafața

arendată în anul 2004 este de 3.007,96 ha, nivelul arendei de 695.549 RON este

o cheltuială aferentă veniturilor, iar suma de 345.115,600 RON este deductibilă

din punct de vedere fiscal.

Referitor la

contractul de concesiune a terenului din Urzicuța pentru anul 2006, în urma

analizei documentelor prezentate de societate, RIF 5117 din 31 octombrie 2007

și a raportului de expertiză contabilă extrajudiciară s-a reținut că suma de

205.620 RON este în cea mai mare parte nedeductibilă fiscal, respectiv 6.283

RON sunt deductibili, iar 199.337 RON nu sunt deductibili fiscal.

Referitor la

achiziționarea de servicii de la S.A.R.L. Agrilor în anul fiscal 2006, în urma

analizei anexei nr. 1 la contractul de închiriere nr. 137 din 1 iunie 2006, a

rezultat că cheltuielile cu închirierea mijloacelor de transport respective

sunt aferente veniturilor obținute și sunt deductibile fiscal la calculul

impozitului pe profit pe anul 2007.

Cu privire la

determinarea impozitului pe veniturile persoanelor nerezidente aferent anului

fiscal 2003, expertiza a arătat că societatea datorează impozitul pe veniturile

persoanelor nerezidente în sumă de 33.734 RON și accesoriile aferente de 13.782

RON calculate de inspecția fiscală. Prin răspunsul la obiecțiuni expertul a

precizat că, la reverificarea unor documente legate de răspunsul la obiecțiuni,

societatea a prezentat expertizei originalul certificatului administrativ de

rezidență fiscală a S.A.R.L. Agrilor Franța și un certificat eliberat de

controlorul de impozite F.M. din cadrul Serviciului de fiscalitate din Verdun

Cedex - Franța, care confirmă că societatea franceză este plătitoare de impozit

pe societate.

În concluzie,

instanța a constatat că din documentele prezentate s-a stabilit un impozit pe

profit suplimentar stabilit de expert de 101.060 RON față de 467.264 RON cât a

stabilit organul fiscal.

Sentința menționată a

fost atacată cu recurs, în termenul legal, de către pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice Dolj, care a solicitat modificarea ei în sensul respingerii

în totalitate a acțiunii reclamantei.

În motivarea căii de

atac, recurenta-pârâtă a făcut o expunere rezumativă a datelor esențiale ale

cauzei și a susținut legalitatea actelor administrativ.fiscale în litigiu, după

cum urmează:

- În ceea ce privește

sumele achitate către SC ”S.O.F.&T.” SRL în baza contractelor de colaborare

nr. 3/2003 și nr. 4/2004, a invocat aplicabilitatea art. 9 alin. (7) lit. j) și

s) din Legea nr. 414/2002 și ale pct. 9.14 din H.G.nr. 859/2002, arătând, pe de

o parte, că nu au existat documente justificative constând în facturi fiscale,

procese-verbale de predare-primire sau de restituire a bunurilor, rapoarte de

lucru, foi de parcurs, care să facă dovada prestării efectiv a operațiunii și,

pe de altă parte, că societatea indicată apărea în baza de date a Oficiului

Registrului Comerțului ca fiind în dizolvare judiciară potrivit art. 237 din

Legea nr. 31/1990.

- Cu privire la

sumele achitate către S.A.R.L. Agrilor, nu au fost prezentate documente

justificative din care să rezulte realitatea prestării serviciilor pentru a se

justifica deductibilitatea cheltuielilor raportat la art. 21 alin. (4) lit. f)

și m) și art. 19 alin. (1) din C. fisc., din notele de constatare și

declarațiile angajaților intimatei rezultând că transportul s-a efectuat cu

personalul și combustibilul SC ”E.” SRL Craiova;

- Cu privire la

diferențele de curs valutar aferente datoriilor în valută, înregistrate în

cursul anului 2003, recurenta-pârâtă a arătat că nici în timpul controlului,

nici în procedura prealabilă nu au fost prezentate contractele de împrumut la

care se face referire în raportul de expertiză extrajudiciară, fiind aplicabile

prevederile art. 10 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 414/2002 și ale

punctului 10.6 din Legea nr. 859/2002, ce leagă deductibilitatea de gradul de

îndatorare a capitalului;

- Cu privire la

cheltuielile pentru culturi de cereale aferente anilor 2004 - 2005, a susținut,

la fel ca în fața instanței de fond, că nu au fost prezentate documente

justificative privind evidențierea producției neterminate și care să stea la

baza stornării sumelor, invocând aplicabilitatea Ordinului ministrului

finanțelor nr. 306/2002, secțiunea 5, pct. 4.65 și 5.9;

- Referitor la

impozitul pe veniturile persoanelor nerezidente, a arătat că susținerile

autorității fiscale au fost însușite și de raportul de expertiză întocmit în

cauză, nefiind admisibilă o cerere de restituire sau de compensare adresată

direct instanței de judecată.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și de prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

corespunzătoare motivelor de recurs

Actul

administrativ-fiscal dedus judecății instanței de contencios administrativ

potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. este Decizia nr. 27 din 3 martie

2008, prin care Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj a respins

contestația formulată de SC ”E.” SRL Craiova împotriva Deciziei de impunere

privind obligațiile fiscale suplimentare nr. 5117 din 31 octombrie 2007, în

ceea ce privește suma de 797.179 RON, compusă din :467.264 RON impozit pe

profit, 282.399 RON accesorii aferente, 33.734 RON impozit pe veniturile

nerezidenților și 13.789 RON accesorii aferente acestuia.

Soluția de admitere

în parte a acțiunii, amplu și detaliat motivată în considerentele sentinței,

reflectă interpretarea și aplicarea corectă a normelor juridice incidente

speței în raport cu baza factuală rezultată din probele cu înscrisuri și

expertiză de specialitate contabilă administrate în cauză.

De altfel, cea mai

mare parte a motivării recursului nu cuprinde critici propriu-zise la adresa

hotărârii pronunțate de Curtea de Apel, în sensul dispozițiilor art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 304 C. proc. civ., ci reia apărările pe

care autoritatea fiscală le-a formulat în fața primei instanțe și argumentele

invocate în actele administrativ fiscale contestate.

Valoarea doveditoare

a documentelor justificative prezentate în etapa procedurii administrative și

în recursul contencios a fost stabilită corect de instanța prin raportare la

ansamblul probatoriu care conferă realitate economică operațiunilor supuse

evaluării și permite încadrarea lor într-un anumit regim juridic fiscal.

Contractele și operațiunile comerciale ori contabile avute în vedere de

inspecția fiscală au fost supuse unei analize minuțioase, în cadrul căreia

instanța a expus motivele de fapt și de drept care i-au format în mod judicios

convingerea și argumentele pentru care a înlăturat apărările pe care

autoritatea fiscală le-a reluat în calea de atac, prin prisma unui echilibru

rezonabil între măsurile dispuse de autoritatea fiscală și scopul urmărit prin

acestea.

A nu ține seama de

înscrisurile care, deși nu au fost prezentate ca atare în procedura

administrativă, au fost depuse la dosarul instanței și avute în vedere la

efectuarea expertizei contabile ar însemna o negare a scopului administrării

probelor conform art. 167 și urm. C. proc. civ. și o golire de conținut a

controlului de legalitate exercitat pe calea contenciosului administrativ.

Cât privește

criticile referitoare la impozitul pe veniturile persoanelor nerezidente,

Curtea constată că instanța de fond nu a efectuat o compensare între creanțe

certe, lichide și exigibile, care să fie supusă procedurii administrative la

care se referă recurenta-pârâtă, ci a reținut nelegalitatea obligațiilor

fiscale suplimentare, ca urmare a prezentării originalului certificatului de

rezidență fiscală a S.A.R.L. Agrilor (Franța) și a dispus anularea actelor

administrativ-fiscale, în concordanță cu prevederile art. 18 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, referitoare la soluțiile pe care le poate pronunța instanța

de contencios administrativ.

în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj împotriva Sentinței nr.

205 din 29 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 5 februarie 2010.