ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1777/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 13 august 2002, reclamantul T.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Casa Județeană de Pensii Satu Mare, anularea hotărârii nr. 118 din 17 aprilie

2002, emisă de pârâtă și recunoașterea calității sale de beneficiar al Legii nr.

189/2000.

În motivarea cererii sale,

reclamantul a arătat că, după Dictatul de la Viena, tatăl său a încercat să se

refugieze pe teritoriul românesc, însă a fost prins și a suferit persecuții din

motive etnice. Fiind angajat la căile ferate, în 1940 a fost strămutat în

localitatea Mateszalka, unde a fost retribuit cu sume la limita subzistenței.

Curtea de Apel Oradea, prin sentința

nr. 30/CA/2003 - P din 13 ianuarie 2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea

contestată și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de

beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că reclamantul este îndreptățit la acordarea drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât a fost strămutat din motive etnice,

împreună cu familia, din localitatea de domiciliu, neavând relevanță faptul că

aceasta s-a făcut o dată cu schimbarea locului de muncă sau că acest loc de

muncă s-a păstrat.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, reluînd

apărările de la fond și susținând că intimatul-reclamant nu a dovedit

persecuțiile din motive etnice invocate, mutarea în altă localitate în cadrul

atribuțiilor de serviciu, neputând fi considerate o persecuție în accepțiunea

legii, comparabilă cu strămutarea sau refugiul.

Recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a

suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate.

Din interpretarea teleologică a

prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul,cât și scopul reglementării

îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile

suferite de persoanele persecutate din regimurile respective, în perioada

arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiutorul a

urmărit că de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele,

cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate

din motive etnice și că este de necontestat faptul că recurentul și familia sa

au fost mutați după Dictatul de la Viena, de autoritățile maghiare, într-o altă

localitate, decât cea de domiciliu, în mod corect a reținut instanța de fond că

această situație se încadrează în cea a persecuțiilor, pentru care se acordă

drepturi compensatorii.

Într-adevăr, împrejurarea că în

perioada strămutării tatăl intimatului și-a păstrat locul de muncă, nu este de

natură de a atrage respingerea acțiunii, legea reparatorie nefăcând nici o

distincție în acest sens și necondiționând acordarea drepturilor compensatorii,

de pierderea locului de muncă.

Reținând corect situația de fapt

dedusă judecății și aplicând corect dispozițiile legale incidente, prima

instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care recursul

va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Casa Județeană de Pensii Satu Mare, împotriva sentinței civile nr. 30/CA/2003 -

P din 13 ianuarie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 mai 2003.