ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2890/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2890/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
La data de 3 februarie 2003, I.V. a
solicitat ca în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Satu Mare, să se
dispună anularea hotărârii nr. 3332 din 18 iulie 2002, prin care Comisia
constituită pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000,
i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute în aceste acte
normative.
De asemenea, a cerut obligarea
pârâtei să-i recunoască calitatea de persoană persecutată pentru motive etnice.
În motivarea acțiunii, reclamantul a
arătat că urmare a aplicării Dictatului de la Viena, părinții săi au fost
nevoiți să se refugieze din orașul Satu Mare la București, de unde s-au
reîntors abia în luna noiembrie 1946.
Că, deși a făcut dovada nașterii
sale în Capitală, în timpul refugiului părinților, pârâta i-a respins cererea
pe baza unor precizări care, însă, adaugă la lege și trebuie înlăturate pentru
acest considerent.
Curtea de Apel Oradea, prin sentința
civilă nr. 109/CA din 3 martie 2003, a admis acțiunea, astfel cum a fost
formulată.
În esență, instanța a reținut că din
interpretarea prevederilor art. 1 lit. c) al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin
Legea nr. 189/2000 și a celor conținute în Normele de aplicare, aprobate prin
H.G. nr. 127/2000, rezultă că strămutarea din localitatea de domiciliu în altă
localitate, pe criterii etnice, constituie o modalitate de persecuție etnică,
situație care a durat pe toată perioada strămutării, noțiune sinonimă cu
refugiul.
De asemenea, că precizările Casei
Naționale de Pensii nu au caracterul unui act normativ și contravin
dispozițiilor legale în vigoare, astfel încât ele nu pot fundamenta soluția
adoptată de comisie.
Cum în speță nu se contestă că
reclamantul I.V. s-a născut în perioada de refugiu a părinților săi, suferind
împreună cu ei efectele strămutării, acțiunea introdusă trebuie admisă.
Împotriva sentinței a declarat
recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare.
Recurenta a susținut că, în mod
greșit, prima instanță a admis acțiunea, deoarece nici O.G. nr. 105/1999, nici
actele normative modificatoare adoptate ulterior (Legile nr.1 89/2000 și nr.
367/2001) nu fac referire la persoanele care s-au născut în timpul refugiului
părinților lor. Aceștia din urmă au fost asimilați strămutaților, prin Normele
pentru aplicarea ordonanței guvernamentale mai sus-menționate.
Recursul este nefondat.
Cu actele depuse în dosar, inclusiv
declarația autentică a martorilor L.M. și I.A., s-a dovedit că reclamantul I.V.
s-a născut la data de 4 mai 1943 în municipiul București, în timpul refugiului
părinților săi, din Satu Mare, determinat de aplicarea Dictatului de la Viena.
Perioada de refugiu a fost cuprinsă
între luna octombrie 1940 și luna noiembrie 1946.
Curtea de Apel Oradea a reținut în
mod corect această stare de fapt, ca și concluzia că Legea nr. 189/2000, cu
modificările și completările ulterioare, nu-i exclude pe cei născuți în refugiu
de la beneficiul instituit prin art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, devreme
ce indiscutabil, ei au suferit împreună cu părinții aceleași privațiuni
datorate strămutării în altă localitate decât aceea de domiciliu.
Pe de altă parte, precizările Casei
Naționale de Pensii invocate de recurentă, prin care se restrânge sfera
persoanelor îndreptățite la recunoașterea calității de beneficiar, adaugă
nepermis la lege și ele nu pot să justifice soluția adoptată de comisie prin
hotărârea nr. 3332 din 18 iulie 2002, de respingere a cererii reclamantului.
Ținând seama de aceste considerente
și de inexistența în cauză a unor motive de casare, de ordine publică, care ar
putea fi reținute din oficiu conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., urmează
a se respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D EC I D E
Respinge recursul declarat de Casa
Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 109/CA/2003 – P
din 3 martie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 30 septembrie 2003.