ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1637/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 25

octombrie 2002 la Curtea de Apel Orade, secția de contencios administrativ, sub

nr. 4133, reclamanta C.C. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de

Pensii Satu Mare. pentru ca în contradictoriu cu aceasta. să se dispună anularea

hotărârii nr. 2156 din 6 septembrie 2002 și obligarea de a-i recunoaște

calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000,

cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii, s-a precizat

de către reclamantă că în 1940, după ocuparea Ardealului de Nord, tatăl său,

ceferist de profesie, a fost strămutat împreună cu familia în localitatea

Matesziarko, din Ungaria, pe motive etnice, suferind astfel multiple

privațiuni.

Prin întâmpinare, pârâta a precizat

că nu pot fi reținute persecuții din motive etnice, câtă vreme tatăl

reclamantei a fost menținut în serviciul căilor ferate.

Curtea de Apel Oradea, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 586, pronunțată la 18

octombrie 2002, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.C., a anulat

hotărârea nr. 2156 din 6 septembrie 2002 și a obligat-o să-i recunoască

calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000,

cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază

de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate începând cu septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a

avut de suferit persecuții din motive etnice, constând în strămutarea în altă

localitate.

Din interpretarea textului de lege a

rezultat că strămutarea din localitatea de domiciliu, în alta, reprezintă o

modalitate de persecuție etnică, fără a fi condiționată de asigurarea sau nu, a

unui loc de muncă.

Instanța a apreciat că față de

aceste prevederi, reclamanta s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 lit. c)

din Legea nr. 189/2000.

Împotriva sentinței pronunțate de

Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ, a declarat recurs

pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, susținând că nu a fost dovedită

persecuția etnică, întrucât tatăl reclamantei și-a continuat activitatea, și

după instaurarea regimului hortyst, în același loc de muncă și că în cadrul

atribuțiilor de serviciu, a fost mutat în altă localitate.

Recursul este nefondat.

Curtea urmează să constate că acest

aspect a fost analizat de instanța de fond, care a reținut că strămutarea în

sine dintr-o localitate, în alta, a reprezentat o modalitate de persecuție

etnică, aceasta nefiind condiționată de asigurarea sau nu, a unui loc de muncă.

Considerându-se critica

neîntemeiată, Curtea constată că hotărârea pronunțată este legală și temeinică,

iar recursul, nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare,

împotriva sentinței nr. 596/CA/P din 18 noiembrie 2002 a Curții de Apel Oradea,

ca nefondat.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 18 aprilie 2003.