ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1230/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul D.G. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Satu Mare, anularea hotărârii nr. 195 din 27 iunie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pe perioada 5 aprilie 1943 - 6 martie 1945. În susținerea acțiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și declarații autentificate ale unor martori, din care a rezultat că tatăl acestuia, G.D., a fost strămutat forțat și dus la muncă în Ungaria, fiind mutat de la Căile Ferate Române, la Căile Ferate Maghiare, din 5 septembrie 1940, până la 23 octombrie 1944. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 260/CA/2005 - PI, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 195 din 27 iunie 2005, emisă de pârâtă și a obligat-o să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pe perioada 5 aprilie 1943 - 6 martie 1945. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe motiv că schimbul de domiciliu și părăsirea locului de muncă al tatălui reclamantului nu s-a datorat persecuției etnice. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare: Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit. Cum, în cauză, s-a făcut dovada și este necontestat că reclamantul s-a născut în perioada refugiului părinților săi, în mod corect a reținut instanța de fond că acesta, începând cu data nașterii sale, 5 aprilie 1943, a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, implicit, s-au răsfrânt și asupra sa.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 260/CA/2005 - PI din 17 octombrie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2006.