ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7231/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 365/CA/2003 - P din 22 septembrie 2003, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei N.M., a anulat hotărârea nr. 4388 din 10 iulie 2003, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă că după cedarea Ardealului de Nord, reclamanta, împreună cu familia, tatăl fiind acar la C.F.R., au fost strămutați în Ungaria, fapt confirmat chiar de pârâtă, prin întâmpinare.

S-a mai reținut că faptul că tatăl reclamantei a muncit și pe teritoriul Ungariei, unde a fost strămutat, nu exclude calitatea sa de strămutat, fiind nevoit să-și lase tot ce a agonisit și să accepte condițiile oferite în localitatea de strămutare din Ungaria. În consecință, instanța de fond a apreciat că în cauză s-a dovedit că sunt aplicabile dispozițiile art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990, raportat la art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, se susține că familia intimatei-reclamante a fost strămutată la sfârșitul lunii septembrie 1940, în Ungaria, unde tatăl acesteia și-a continuat activitatea la căile ferate maghiare, motiv pentru care nu se poate reține ca dovedită, persecuția din motive etnice.

Totodată, se arată că punctul de vedere al recurentei-pârâte este în concordanță cu Precizările emise de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 2375 din 19 iulie 2002. Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Conform art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)]. Prin urmare, acest text de lege nu poate fi modificat prin diverse precizări sau adrese, iar situația de fapt nu este contestată, chiar dacă tatăl intimatei-reclamante s-a numit când R.V., când R.L., situație care, de altfel, confirmă persecuția etnică. Faptul că acesta, acar fiind, și-a continuat activitatea și pe teritoriul Ungariei, nu schimbă statutul său și al familiei sale, de strămutați de la domiciliu, cu toate consecințele negative ale unui astfel de statut.

În consecință, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței nr. 365/CA/2003 - P din 22 septembrie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2004.