ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3088/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunile înregistrate la 25

februarie 2003, în dosarele nr. 919/2003 și nr. 921/2003 la Curtea de Apel

Oradea, reclamanta M.E. a solicitat anularea hotărârilor nr. 4093 și nr. 4094

emise la 20 februarie 2003, de pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare și

recunoașterea calității sale de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că, după cedarea Ardealului de Nord în anul 1940, soțul său, care era

angajat la CFR, a fost strămutat împreună cu familia și autoritățile maghiare

i-au impus să locuiască într-o localitate din sud-vestul Ungariei, până la

restabilirea granițelor, când a avut posibilitatea să revină la domiciliul din

Cluj.

Curtea de Apel Oradea a conexat cele

două dosare în ședința publică de la 31 martie 2003 și prin sentința nr.

142/CA/2003 pronunțată la aceeași dată, a admis acțiunea, a anulat hotărârile

nr. 4093 și 4094 din 20 februarie 2003 emise de pârâtă și a obligat pârâta să

recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată

prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Hotărând astfel, instanța de fond a

reținut că de prevederile Legii nr. 189/2000, modificată prin Legea nr.

586/2002, beneficiază și persoanele strămutate de către autoritățile

administrative în altă localitate, chiar cu păstrarea serviciului, în măsura în

care și în acea localitate exista loc de muncă în cadrul aceluiași sistem. De

asemenea, instanța de fond a avut în vedere că în perioada 6 septembrie 1940 –

6 martie 1945, populația de etnie română care lucra la siguranța circulației pe

calea ferată a fost strămutată, chiar în cadrul aceluiași sistem de lucru, dar

într-o altă localitate în care domina populația maghiară, iar soțul reclamantei

s-a încadrat în această categorie a funcționarilor strămutați în altă

localitate decât cea de domiciliu, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de

Legea nr. 189/2000, pentru acordarea drepturilor solicitate prin acțiune.

Împotriva acestei sentințe și în

termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare,

solicitând casarea hotărârii ca nelegală.

Recurenta a susținut că hotărârea

instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a Legii nr. 189/2000,

întrucât soțul intimatei și-a continuat activitatea și după cedarea Ardealului

de Nord, iar mutarea sa împreună cu familia într-o altă localitate, în cadrul

atribuțiilor de serviciu nu poate constitui persecuție din motive etnice. În

același sens, recurenta a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere

Precizările nr. 2375 din 19 iulie 2002 emise de Casa Națională de Pensii și

alte Drepturi de Asigurări Sociale, care confirmă legalitatea hotărârilor sale,

de respingere a cererilor formulate de intimată.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Curtea va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele

considerente:

Instanța de fond a aplicat corect

dispozițiile Legii nr. 189/2000, constatând că drepturile recunoscute de

această lege intimatei, au fost vătămate prin actele administrative emise la 20

februarie 200,3 de către recurentă.

Soluția de admitere a acțiunii s-a

întemeiat pe dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 127/2002, potrivit cărora, prin

persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul O.G. nr.

105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, se înțelege persoana

care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă

localitate, din motive etnice.

Îndeplinirea condițiilor prevăzute

în actele normative sus/menționate a fost dovedită de intimată, cu înscrisurile

de la fostul loc de muncă al soțului său și cu declarațiile martorilor T.G. și

B.O., audiați la instanța de fond. Pe baza acestor probe administrate, s-a

constatat judicios în hotărârea atacată că, familia intimatei a fost strămutată

în altă localitate decât cea de domiciliu din motive etnice, pentru că

schimbarea locului de muncă și a domiciliului au fost consecința persecuției

exercitate din motive etnice, după cedarea Ardealului de Nord, de către

regimurile instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945.

Susținerea recurentei privind

conformitatea hotărârilor sale cu Precizările nr. 2375 din 19 iulie 2002 ale

Casei Naționale de Pensii, urmează a fi respinsă, întrucât la instanța de fond

nu s-a formulat o asemenea apărare și nu s-a depus la dosarul cauzei actul

invocat. Prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, recurenta a invocat

Precizările nr. 1026/2002 ale Casei Naționale de Pensii, dar nici acest act nu

a fost înfățișat în cauză.

Față de considerentele expuse și

constatând că potrivit art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., nu

există motive de casare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va

respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 142/CA/2003 – P

din 31 martie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 octombrie 2003.