ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6994/2004

I.C.C.J., secția de contencios administrativ, decizia

nr. 6994 din 17 septembrie 2004

Prin acțiunea formulată la data de 4

iulie 2003, reclamantul U.M. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Satu

Mare, solicitând anularea hotărârii nr. 4357 din 28 iunie 2003 și obligarea

pârâtei să-i recunoască beneficiul prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

În motivarea cererii, reclamantul a

învederat că împreună cu familia sa, s-a refugiat în luna ianuarie 1941, din

Satu Mare, unde avea domiciliul, în alte localități, respectiv la Cluj și apoi în Ungaria, la Debrecen, astfel încât este îndreptățit să beneficieze de

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Prin sentința nr. 335 din 15

septembrie 2003, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ,

a admis acțiunea, a anulat actul administrativ atacat și a dispus obligarea

pârâtei să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000,

pe perioada 1 iulie 1941 - 31 august 1946.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că pârâta a greșit, când a acordat reclamantului, drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000, numai pentru perioada 1 iulie 1941 – 26

ianuarie 1942, în care a fost strămutat la Cluj, nu și pentru intervalul de timp ulterior, când familia U. a fost strămutată la Debrecen.

Instanța a apreciat că și cetățenii

români care concurau la siguranța circulației pe calea ferată și au fost mutați

cu serviciul în localități locuite de populația maghiară, se încadrează în

prevederile legii, ca persoane strămutate.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, pârâta a arătat că perioada în

care tatăl reclamantului și-a continuat activitatea la căile ferate maghiare (M.A.V.)

în Debrecen, nu intră sub incidența legii, neputând fi dovedită persecuția din

motive etnice.

Examinând cauza, în raport cu

motivele invocate și având în vedere și prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis, dar

pentru alte considerente, decât cele expuse în motivele de casare.

Referitor la critica formulată de

pârâtă, privind inexistența persecuției din motive etnice, pentru intervalul

1942 - 1945, această susținere nu poate fi primită.

Astfel cum rezultă din actele

dosarului, tatăl reclamantului, de etnie română, a fost obligat ca împreună cu

familia sa, să părăsească localitatea de domiciliu și să se mute, inițial la Cluj și apoi la Debrecen (Ungaria), fiind nevoit pentru a-și putea câștiga existența, să se supună

măsurilor luate de fostele autorități maghiare, pe linia transferării în

interesul serviciului.

În consecință, soluția instanței, de

acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, și pentru perioada

ulterioară datei de 26 ianuarie 1942, este corectă.

De altfel, după pronunțarea

sentinței, prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000, au fost modificate și

completate, fiind introdusă o nouă situație, ce intră sub incidența acestui act

normativ și anume, lit. g): persoana care „a fost evacuată din locuința pe care

o deținea” [art. 1 din Legea nr. 323/2004 (M. Of. nr. 635/19.07.2004)].

Recursul urmează însă, a fi admis,

numai cu privire la perioada relativă la care se acordă drepturile prevăzute de

Legea nr. 189/2000, în care sens s-a dispus modificarea sentinței și stabilirea

datei limite finale, ca fiind 6 martie 1945, potrivit normelor în vigoare, și

nu 31 august 1946, cum a dispus din eroare, instanța de fond.